Casa Macca, un alt monument pierdut

La câteva zeci de metri de Piața Romană, printre reședințe de lux și ambasade, stă ascunsă una dintre cele mai mari comori arhitecturale ale Capitalei. Pe strada Henri Coandă, la numărul 11, în spatele unui gard impunător din fier, Casa Macca este un imobil vechi de mai bine de 120 de ani, inclus în lista clădirilor de patrimoniu ale României. Aflat în grija statului român de 101 ani, edificiul care adăpostește în prezent Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, dar şi Muzeul de Arheologie, nu a fost niciodată restaurat și se găsește astăzi într-o stare avansată de degradare, în ciuda zecilor de inițiative de salvare a acestuia. 

Evenimentele care au cuprins România în a doua jumatate a secolului al XIX-lea – Unirea Principatelor, în 1859, alegerea unui principe străin pe tronul noii ţări, Carol I, în 1866, Războiul de Independență din 1877, proclamarea monarhiei şi încoronarea ca rege a domnitorului Carol – au dus la o dezvoltare urbanistică și culturală fără precedent a Bucureştilor, care se transformă în Micul Paris. În acest context apar reşedinţe somptuoase, care rivalizau nu doar cu vechile palate boiereşti, ci şi cu cele din capitalele europene.

Familia filantropilor Macca

Datorită reputației de erou pe care colonelul Petre Macca și-o câștigase în timpul Războiului de Independență, dar şi datorită reputaţiei soției sale, Elena Macca, născută Bălăceanu, care și-a dedicat întreaga viață actelor caritabile pentru Biserica Ortodoxă și pentru învățământul public, familia acestora era una dintre cele mai respectate ale Bucureștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Astfel, cei doi filantropi reușesc să definitiveze, între anii 1891 și 1900, construcţia unuia dintre cele mai impozante imobile ale Bucureștilor acelor vremuri, sub semnătura reputatului arhitect Ion D. Berindey. După moartea celor doi soți, în anul 1912, imobilul revine Ministerului Educaţiei, conform testamentului Elenei Macca.

Peste 20 de ani, prin ordinul prim-ministrului de atunci, Nicolae Iorga, clădirea este transformată în sediul Muzeului Naţional de Antichități, devenind adăpostul unei serii de artefacte și obiecte valoroase donate de colecționari sau culese de pe șantierele arheologice. Muzeul luase fiinţă mult mai devreme, prin donaţia banului Mihalache Ghica, iar instituţia se bucurase de recunoaşterea oficială a domnitorului Alexandru Ghica în 1834. Instituţia – denumită iniţial „Muzeul de istorie naturală şi antichităţi” – trecuse în timpul lui Alexandru Ioan Cuza în subordinea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. În momentul mutării în Casa Macca, Muzeul Naţional de Antichităţi cunoaşte o amplă reorganizare, fiind dotat şi cu un cabinat numismatic.

În 1949, în timpul regimului comunist, muzeul trece în tutela Academiei Române, iar prin Hotărârea nr. 1048 a Consiliului de Miniştri de la 1 iulie 1956 Casa Macca își schimbă din nou funcționalitatea, devenind sediul Institutului de Arheologie, institut care încă funcționează aici, cu modificarea numelui, în 1992, în Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (în cinstea marelui arheolog român). 

Spaţiu elitist şi rafinat

Imobilul este construit într-un stil eclectic, cu influenţe art-nouveau și baroce, şi este dispus pe patru niveluri:subsol, parter, etaj și un pod mansardat, fiecare nivel având o suprafață de aproximativ 370m². Exteriorul clădirii abundă în forme și ornamente arhitecturale variate, de la temele și motivele florale în jurul ferestrelor la cei doi atlanți de deasupra intrării principale, care susțin balconul etajului, dar și motive precum capete de madone, lei, ghirlande și diverse blazoane şi embleme. Ferestrele imobilului sunt înalte şi late, cele mai multe fiind decorate cu elemente vegetale şi îngeraşi, turnate sau modelate în ipsos.

Chiar de la intrarea în clădire, elementele arhitecturale opulente și fresca de pe tavanul holului sporesc senzația unui spațiu elitist și rafinat. Scara care duce către vestibulul imobilului este din marmură, iar interiorul spațios, organizat după moda epocii, în jurul unui hol central luminat natural printr-un tavan vitraliat, asigură un spațiu deschis și impozant, impresionant prin detalii. Din acest spațiu se poate intra în oricare dintre cele şapte camere de la parter și tot atâtea de la etaj. Plafoanele, pereții, lambriurile și ușile fiecărei camere sunt pictate în stil academist, cu motive florale și peisaje romantice care ilustrează scene din fiecare anotimp și personaje alegorice.

De la parterul imobilului se poate ajunge la etaj cu ajutorul unei alte scări din marmură, susținută de doi amorași, unde se poate găsi probabil cea mai spectaculoasă încăpere a clădirii, cea cu vitralii, care asigură conexiunea cu corpul secundar al imobilului.

Imobilul cu aer boem, dar trist, nu a beneficiat niciodată de un proces de restaurare

Deși clădirea este inclusă în Lista Monumentelor de Patrimoniu Național, starea actuală de conservare este una deplorabilă. Degradarea clădirii este evidentă, atât exteriorul, cât și interiorul prezentând grave deficiențe structurale și exfolierea decorațiilor. Mult mai plastic, Andrei Pippidi spune că „pereţii sunt leproşi”, iar „jgheaburile sunt ciuruite”. În peisajul zonei, printre sediile diplomatice ferchezuite şi bine întreţinute şi împrejmuite de garduri impenetrabile cu privirea, Casa Macca intrigă pe oricine și inspiră încă de la prima vedere un aer boem, dar trist, precum cel al unei bătrânici aristocrate fără farduri sau podoabe.

Scara exterioară de serviciu, care ar trebui să ducă în vestibul, s-a dărâmat aproape în integralitate, iar elementele decorative sunt parțial căzute. În afara unor mici intervenții survenite după cutremurul din 1977, când au fost astupate crăpăturile din zidurile clădirii, și de schimbarea parțială a acoperișului acum aproximativ zece ani, Casa Macca nu a beneficiat niciodată de o restaurare. În acte, imobilul este proprietatea statului român şi administrat de Institutul de Arheologie şi de Academia Română, care ar trebui să se ocupe de conservarea și punerea în valoare a acestui imobil. 

Alexandru Vulpe:„La cei 82 de ani ai mei nu știu dacă o să mai apuc să văd clădirea restaurată”

Anul trecut, imobilul a fost inclus în Programul Național de Restaurare al Institutului Național al Patrimoniului. Acest statut ar trebui să îi confere monumentului istoric certitudinea că va fi restaurat, însă directorul Institutului „Vasile Pârvan”, dr. Alexandru Vulpe, spune că de-a lungul vremii au fost promise, propuse sau elaborate nenumărate proiecte de restaurare, însă nu s-a concretizat niciunul:„Am avut diverse propuneri de restaurare... Şi acum avem o propunere și, dacă se realizează, ar trebui să înceapă lucrările, dar văd că discuțiile tot tergiversează și vom pierde și anul acesta. Presupunând că mâine se vor aproba lucrările, vom avea nevoie de un nou studiu de fezabilitate. Astfel, mai pierdem un an și, așa, abia anul viitor ar începe restaurarea. La cei 82 de ani ai mei nu știu dacă o să mai apuc să văd acest lucru”.

Profesorul Vulpe a detaliat numeroasele încercări de refacere a clădirii, soldate însă tot cu atâtea eşecuri:„În timp, am avut oferte din Cipru, din partea unor investitori care au ajutat la reconsolidarea caselor unor greci din Ucraina. Reprezentanții lor au venit aici și au fost entuziasmați de această casă, dar au pus o condiţie:să cotizăm şi noi. Ei ofereau 700.000 de euro şi noi urma să punem măcar jumătate de milion de euro. Acest lucru a fost imposibil. Academia Română nu a fost de acord. La un moment dat, cei de la Academie s-au arătat dispuşi să investească, cu condiţia ca noi să le cedăm imobilul pentru a-l transforma în casă de oaspeţi. S-au mai încercat şi alte formule. De exemplu, am fost la primarul Adriean Videanu, care a promis că ne ajută, dar şi de aici am rămas doar cu promisiunea. Acum avem speranţa unui alt proiect, finanţat din bani norvegieni. Proiectul este mai mare şi vizează mai multe obiective istorice din România, în care sperăm să includem și Casa Macca. Dacă suntem incluși în proiectul respectiv, ar trebui să înceapă restaurarea, dar se tot amână un răspuns, deși s-au făcut toate formele necesare”.

Promisiunile lui Andrei Chiliman:utopie cu miros electoral

În primăvara anului 2012, cu câteva luni înainte de alegerile locale, edilul sectorului 1 din Bucureşti, Andrei Chiliman, promitea că administraţia pe care o guvernează va demara un proiect cu o valoare totală de trei milioane de lei, proiect ce avea, printre obiective, atragerea atenției asupra situației în care se află monumentul istoric respectiv;și acest proiect a rămas însă doar o utopie cu puternic miros electoral. Din tot acest proiect au rămas câteva zeci de hărţi, pliante, cărţi şi DVD-uri de promovare a patru obiective din Bucureşti, între care şi inexistentul Muzeu de Arheologie „Vasile Pârvan”:din cauza stării în care se află clădirea, colecţia muzeală nu are unde şi cum să fie expusă.

Cum în decursul celor aproximativ 120 de ani de existență monumentul din strada Henri Coandă nr. 11 nu a fost niciodată refăcut, atât elementele arhitecturate, cât și cele decorative sunt într-o avansată stare de degradare. În ultimii 20 de ani, acoperișul imobilului și structura de rezistență au cedat în mai multe locuri, forțându-i pe cei care lucrează aici să renunțe la subsolul clădirii, afectat puternic de umiditate, și mai apoi la unele dintre încăperile aflate la etaj. „În primul rând e vorba de consolidarea subsolului și scoaterea igrasiei și după aceea ne putem focusa pe celelalte probleme ale imobilului, precum starea bibliotecii. În momentul în care lucrările vor începe noi trebuie să găsim un loc în care să o mutăm. Ni s-a oferit acest spațiu în Casa Academiei, dar un lucru va fi clar:acolo nu o putem pune în ordine, va sta în condiții de depozit, cu alte cuvinte, un an, doi, trei, nu va fi funcțională, ceea ce este foarte grav. În orice caz, această casă, în forma în care este, are nevoie neapărată de o restaurare completă. În camerele de la etaj ploua, așa că acoperișul a fost reparat parțial, dar trebuiesc lucrări serioase. Casa este foarte solidă, a rezistat foarte bine și la cutremurul din anii ’40 și la cel din din 1977, datorită bârnelor de lemn pe care este construită. În afara unor lucrări minime de întreținere, făcute după cutremurul din 1977, nu s-a făcut nimic. Atunci s-au astupat crăpăturile din ziduri și cam atât”, a mai afirmat domnul Alexandru Vulpe.

 Muzeul Naţional de Antichităţi mai există doar hârtie

După eventuala restaurare, clădirea ar trebui să îşi recapete şi funcţia de Muzeu al Antichităților, care ar urma să funcționeze în paralel cu Institutul de Arheologie sub același acoperiș. Muzeul, de care am amintit mai sus, a strâns de-a lungul vremii piese arheologice foarte importante, sculpturi și artefacte romane, o colecție impresionantă de curiozități naturale, dar și unele piese din colecţia Şuţu, preluate de la Academia Română, sau obiecte din vechile colecţii ale Universităţii București. 

Odată cu înființarea Muzeului Naţional de Istorie a României, în 1971, o mare parte din colecțiile și piesele reprezentative pentru unele perioade istorice au fost transferate aici, iar altele au trecut în patrimoniul muzeelor din Constanţa, Craiova, Piatra Neamţ, Ploieşti, Tulcea sau Vaslui. Cu toate acestea, directorul institutului spune că piesele care au rămas în patrimoniul muzeului fantomă, acela pe care Primăria Sectorului 1 îl promovează în flyere, albume, DVD-uri, ar fi suficiente pentru redeschiderea lui:„Noi avem aici unele săli foarte frumoase, pe care putem să le expunem. Aici a funcționat Muzeul de Antichități, acest muzeu încă există. Există pe hârtie, există și material, dar nu este expus. Cu toate astea am putea să-l deschidem. Deși am dat o parte din materiale Muzeului Național de Istorie, avem suficient material să facem noi un muzeu dacă am vrea. Însă mă gândesc, în cazul în care se va restaura, o parte să fie muzeu și o parte să fie în continuare bibliotecă, inclusiv clădirea din spate, unde se pot amplasa foarte bine și birourile. Acum acolo a plouat, iar acoperișul este stricat, deşi este cel nou. Totul este din lipsă de bani. S-au făcut reduceri foarte mari la Academie, tocmai din banii de investiții, ca să nu fie afectați bani pentru lefuri. Singura soluție pentru acest gen de case este să fie renovate din bani privați, însă orice investitor dacă o face, are un anumit interes”.

Un proiect îndrăzneţ, la care s-a renunţat

În anul 1996, biroul de arhitectură BBM Groupa elaborat pro-bono un plan foarte ambițios de restaurare și punere în valoare a clădirii, care propunea pentru prima oară separarea Muzeului de Antichități de Institutul de Arheologie. Pentru Muzeul Antichităţilor, arhitectul Alexandru Beldiman, promotorul proiectului, a propus o galerie subterană cu acoperiş parţial din sticlă, care să permită expunerea în condiții optime de păstrare a pieselor antice, îngrămădite pentru moment în curtea Casei Macca. 

Conform proiectului, galeria ar porni din Calea Victoriei, prin Parcul Nichita Stănescu, pentru o mai bună integrare şi mai mare vizibilitate în cadrul spaţiului urban. Muzeul ar urma să aibă o suprafaţă totală de 1.330 mp, rezultată din extinderea subsolului clădirii Macca cu o suprafaţă de 420.64 mp, și alți 1.000 de mp în curtea instituției. Astfel, muzeul ar avea spaţii de expunere în subsolul clădirii existente, dar și în aer liber, o sală de conferinţă, o cafenea, o librărie și câteva spaţii pentru depozitele colecţiilor arheologice, iar laboratoarele de restaurare a materialului arheologic ar trebui să funcţioneze în zona de sud a subsolului clădirii existente. De asemenea, la parter ar fi trebuit să fie înființată sala de primire, sala de protocol, cabinetul numismatic, birourile directorului, directorului adjunct şi secretariatul, în timp ce la etaj ar fi fost amplasate birourile pentru 20 de persoane. Acest proiect a fost teoretic în derulare aproximativ cinci ani, până în 2001, când s-a renunțat la această idee, datorită costurilor foarte mari pe care le implica.