Arta în comunism: ode Conducătorului!
Realismul socialist în artele plastice, descris într-un text destinat propagandei externe (1954)
În ultimii ani artele plastice au prins un mare avânt în țara noastră. Pictorii, sculptorii, graficienii noștri aduc contribuția lor entuziastă la opera întreprinsă de către Statul nostru popular democrat pentru ridicarea nivelului cultural al poporului nostru, ei fac serioase eforturi pentru a deprinde măiestria artistică, condiție indispensabilă pentru crearea unor opere mereu mai frumoase.[…]
Plasticienii noștri sunt, în operele lor, inspirați în primul rând, de noul nostru mod de viață, de diversele și multiplele aspecte ale edificării socialismului.
Pictura cu tematică istorică ocupă un loc important în expoziție.
Cea mai mare parte a operelor care tratează acest subiect ne prezintă aspecte ale trecutului de luptă a poporului nostru, marii oameni ai istoriei noastre și imagini ale luptei duse de către poporul nostru pentru eliberarea de sub jugul fascist. […]
Vitalie Nereuță, unul dintre tinerii pictori care și-au prezentat opera de diplomă, a abordat o temă dificilă, pe care a tratat-o folosind proporții vaste. Compoziția sa, Protestele muncitorilor la Doftana pentru ca regimul politic să fie acordat deținuților, reprezintă un episod din lupta clasei muncitoare din țara noastră pentru dreptate și pentru o viață mai bună. […]
Una dintre cele mai remarcabile realizări este electrificarea statelor. Un mare număr de pictori și de sculptori au fost inspirați de către aceasta.[…] În pânza intitulată Și la noi va lumina lampa lui Ilici – adică lumina electrică, considerată de către Vladimir Ilici Lenin ca fiind extrem de importantă pentru progres — Anastasiu a reușit să redea perspectivele pe care electrificarea le deschide țăranilor noștri.
(Gheorghe Șaru, L’Exposition annuelle d’Etat des Arts Plastiques, L'Art dans la Republique
Populaire Roumaine, București, 1954, p.7–9)
Cultul personalității — ode pentru conducători
A. I.V. Stalin — Emil Dorian, Închinare lui Stalin
Poeții limbii mele,
Poeții țării românești,
În care numele-ți de fier și piatră,
E cântecul pe care-l întâlnești
Pe orice drum și-n orișicare vatră,
Se-nșiruie cu toții azi în soare
Să cânte imnul tău de sărbătoare. […]
Azi toți tovarășii,
Poeții țării românești,
Cari vin poemele să și le-nchine,
În fața anilor tăi vulturești,
Sunt fericiți că-n luptă lângă tine,
Liberi îți pot slăvi mărețul nume,
Cu toți poeții luptători din lume.
(Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, coord. Eugen Negrici, Ed. PRO, București, p. 28–29)
B. Gheorghe Gheorghiu-Dej — Florin Saioc, Spune-mi mândră...
— Coase mândra, coase-ntr-una,
Se-mplinește săptămâna
și ea coase și tot coase,
Cu arnici și cu mătase,
Cântă într-una, coase-ntr-una
și nu știu ce coase.
[...]
…Coase mândra și tot coase,
Cu arnici și cu mătase.
Coase mândra fără greș
Chipul lui Gheorghiu-Dej.
Să mi-l dea de ziua lui,
Lumină căminului…
[...]
Sala geme, plină toată.
Unii stau grămadă-n prag;
și toți ochii se îndreaptă
Spre rama-n arnici brodată,
Unde-i chipul scump și drag,
Căci crescuse-un glas de fată
și de-aplauze, vârtej,
Vocea-aceasta fu urmată;
Se părea că țara toată
Cheamă, strigă-nflăcărată:
„Trăiască Gheorghiu-Dej…“
(Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, coord. Eugen Negrici, Ed. PRO, București, , p. 64–68)
C.Nicolae Ceaușescu — Nicolae Dragoș, Al patriei eroi `ntre eroi
[...]
Și s-a ivit erou între eroi,
Jurându-și viața luptei pentru oameni,
Purtând cu bărbăție spre zori noi
Maturitatea unui nalt examen.
Călit în focul luptelor de stradă,
Știind ce-nseamnă viața să și-o riște,
El prin durere a-nvățat să vadă
Și prin convingeri demne, comuniste.
[...] El vine din adânc de veșnici ani,
Istoria îi este testament,
Cum au zidit-o veacuri de țărani,
Cum muncitorii-au dus-o spre prezent.
El vine din al Patriei izvor,
Cu ea unit, în sacru legământ.
Trăiește-n cultul propriului popor
Zidit în omenescul lui cuvânt.
[...]
Ce-i bun, ce-i drept, ce-i mândru și viteaz,
Tot ce ne este crezul și mândria
Ni le-a redat prin cuget mereu treaz —
Iubirea lui se cheamă România.
[...]
Ne e cârmaci, prieten și e steag
Sub care țara își adună vrerea,
Simbol al unității-n liber veac,
și cutezanța faptei, și puterea.
[...]
Când Ceaușescu spunem într-un glas,
Ne știm, o țară, sufletul rostit,
și-n dimineața unui singur azi
Uniți, urcăm sub flamuri de partid [...]
Eroul României chiar de aceea este
Eroul României prin toată fapta sa,
Lui adevărul însuși îi dă întâi de veste,
De piept cu orice rele el știe să se ia.
{i mai ales el simte ce-i rău și ce e bine
{i el aude glasul durerilor de jos,
Înțelegând întreaga putință ce-i revine,
El face doar ce țării îi este priincios.
Câte idei la modă, ce azi le-ncearcă molii,
Au strălucit o clipă, stingându-se curând
Și au plătit popoare absurde orgolii
Cu sânge și cu lacrimi eroarea unui gând.
Urmându-ne Eroul, vom birui dezastre,
Urmându-ne Eroul, vom face totu-n jur
Să fie pe potriva însuflețirii noastre,
Popor cu suflet nobil, popor cu suflet pur.
(Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, coord. Eugen Negrici, Ed. PRO, București, p. 326–329 și 334–336)
Nota Bene:Aceste poezii ilustrează fenomenul numit „cultul personalității“. În cazul liderilor comuniști, această formă de omagiu era în flagrantă contradicție cu statutul lor oficial, acela de „tovarăși“ și „egali“ cu restul membrilor societății. În cazul românesc, cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu a împrumutat nuanțe atât din omagiile adresate regelui Carol al II-lea cât și din uriașa producție omagială dedicată lui Stalin.
Sursa:Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Corint, 2001, p. 375-378
