Aphrodite Pandemos

Acum aproape un sfert de veac am publicat un studiu care atingea probleme apropiate de cele pe care le-am tratat în recentele mele contribuții din această rubrică a revistei „Historia” . Investigaţia mea pornea atunci de la un celebru pasaj din Banchetul lui Platon. Cum se știe, dialogul Sumposion are drept temă centrală dezbaterea referitoare la natura iubirii. Unul dintre convivi, Pausanias, expune un elogiu necondiționat al iubirii pederastice, pe care îl întemeiază pe distincţia între două forme de Eros, una elevată şi cealaltă vulgară. 

Există două Afrodite

Pausanias nu acceptă să-l laude pur și simplu pe Eros:Dacă ar exista un singur Eros, aşa ar trebui să facem. Numai că nu e aşa:nu există un singur Eros. …Eu, din partea mea, voi încerca... să pun lucrurile în dreapta lor lumină, şi anume să caut să arăt mai întâi care este acel Eros care trebuie slăvit, şi apoi aceluia să-i aduc, pe măsura lui, lauda care i se cuvine. Toţi ştim că Afrodita este strâns legată de Eros. Astfel că, dacă ar exista o singură Afrodita, n-am putea vorbi decât despre un singur Eros. Există însă două Afrodite, de unde decurge că există, neapărat, şi doi Eros. Şi cum să nu existe două asemenea zeiţe? Una, pare-se, este mai veche, fiica, zămislită fără mamă, a lui Uranos, Cerul, de unde şi numele ei de Afrodita Cerească, Urania. Cealaltă, mai nouă, este fiica lui Zeus şi a Dionei, şi îi ispunem Afrodita Obştească, Pandemos. Urmează de aici ca şi acelui Eros care conlucrează cu aceasta din urmă să-i spunem Obştesc, Ceresc celuilalt. 

… Nu tot ce e Eros este bun şi vrednic de laudă, ci numai acel Eros care ne îndeamnă către iubirea cea bună. Eros-ul care se naşte din Afrodita Pandemos este el însuşi cu adevărat vulgar, şi se împlinește la întâmplare;acesta este Eros-ul care le place oamenilor de rând, hoi phauloi. Iubirea acestor fiinţe nu se îndreaptă mai puţin către femei decât către băieţi, şi ei iubesc mai mult corpul decât sufletul, după cum îi iubesc pe cei mai fără minte pe care-i pot găsi, pentru că nu le pasă decât de actul în sine, fără să se îngrijească dacă e nobil sau nu… Această dragoste vine de la zeiţa care, fiind mult mai tânără decât cealaltă, participă, prin originea ei, atât la partea feminină, cât şi la cea masculină. (Platon, Banchetul, 180 c-184b, trad. Petru Creția)

Posteritatea lui Platon

Poate voi aduce altădată în atenția cititorilor acestei rubrici elogiul relațiilor homeoerotice pe care îl rostește Pausanias ca personaj al Banchetului. Astăzi însă, în continuarea discuției despre hetaire, voi zăbovi asupra criticii la care o supune Pausanias pe Afrodita Pandemos – o critică a cărei posteritate dăinuie până în zilele noastre. Într-adevăr, o parte considerabilă din literatura, fie ea antică sau modernă, consideră că Pandemos este epicleza  unei Afrodite a iubirilor vulgare, mercenare chiar, al cărei cult ar fi fost opus celui al Afroditei Celeste, Urania, zeița protectoare a iubirilor elevate. 

Posterior sau nu Banchetului lui Platon, dialogul omonim al lui Xenofon reia aceeaşi opoziţie dintre cele două Afrodite, dar îi subsumează alte opțiuni erotice. În versiunea lui Xenofon, Socrate spune că Eros, această mare divinitate, este egal nu doar ca vârstă cu ceilalți zei nemuritori, chiar dacă are înfățișarea unui efeb, ci și ca putere, chiar dacă aceasta sălășluiește în inimile oamenilor. Nu știu – continuă Socrate – dacă există o Afrodită unică sau două diferite, Ourania și Pandemos, căci Zeus are nenumărate nume, dar rămâne mereu același. Știu însă că, pentru fiecare dintre aceste Afrodite, există altare și temple, ba chiar și rituri diferite, care, pentru Pandemos, sunt mult prea îngăduitoare, în vreme ce, pentru Urania, sunt mult mai pure. Se poate deduce că Pandemos ne face să îndrăgim trupurile, în vreme ce Urania ne inspiră iubirea pentru suflet, prietenia și acțiunile nobile.

Afrodita „vulgară”

Ipoteza unei Afrodite „vulgare”, protectoare a libertinajului și a curtezanelor, circulă apoi –  cu diferite nuanțe – în toată tradiţia literară a antichităţii, de la Teocrit la Antologia Palatină şi de la Etiopicele lui Heliodor la Enneadele lui Plotin ori la lexicografii bizantini. Pausanias Perieghetul ne face să o regăsim la Teba – unde, spune el, trei xoana sculptate chiar în lemnul corăbiei lui Cadmos fuseseră consacrate de regina Harmonia pe acropola cetăţii, întruchipând trei imagini ale Afroditei – Ourania, zeiţă a iubirii elevate şi pure, Pandemos, protectoare a iubirii carnale, şi Apostrophia, cea care-i face pe muritori să se întoarcă de pe drumul dezastruos al pasiunilor excesive, asemenea, de pildă, celei a Fedrei pentru Hippolit.

În linii generale, textul lui Platon şi posteritatea acestuia atribuie așadar un sens peiorativ atât epiclezei, cât şi cultului Afroditei Pandemos. O scolie antică pe marginea cunoscutului dialog al lui Lucian din Samosata, Dialogurile curtezanelor – un text despre care vom mai vorbi – notează chiar că Pandemos este numele „de rușine” al Afroditei.

Alte texte însă, precum şi sursele non-literare, atestă o realitate foarte diferită, anume că, atât la Atena, cât şi în alte părţi, cultul Afroditei Pandemos era cât se poate de respectabil. Astfel, un decret datând din 284 a.Chr. menționa demnitatea de preoteasă a Afroditei Pandemos și hotăra că se vor cheltui sumele prescrise de riturile strămoșești. Magistrații astunomoi vor avea grija sanctuarului, și pentru asta să procure o porumbiță pentru purificări, să supravegheze curățirea altarelor, să pună ca ușorii să fie unși cu smoală și ca statuile să fie spălate… cu ocazia procesiunii dedicate zeiței. (IG, II2, 659)

Marea şi venerabila Pandemos

Să admitem chiar că mărturiile despre un cult public nu ar putea dovedi prin ele însele că acest cult nu s-ar adresa unei zeiţe a iubirilor mercenare, deşi nici decretul de la Erythrai, recent descoperit, care atestă construirea unui templu al Afroditei Pandemos cândva în sec. V sau IV a.Chr., şi nici regulamentul de cult atenian pe care abia l-am citat nu conţin nici cea mai mică sugestie în acest sens. Dimpotrivă, ele folosesc vocabularul obişnuit pentru manifestări de reverenţă publică, fără nicio conotaţie specială. Dar când citim o dedicaţie ateniană care invocă protecţia zeiței numite megale semne Pandemos (IG 2, 1531 b.), ne este greu să ne gândim la această mare şi venerabilă zeiţă ca la o protectoare a prostituatelor.

Putem oare accepta în acelaşi timp ambele interpretări? Monumentala Realencyklopädie, cel mai erudit dicționar de antichități al secolelor XIX și XX, consideră că Pandemos ar putea fi ea însăși dublă, o Afrodită a prostituatelor şi o alta politică, purtând aceeaşi epicleză, dar cu un cult cu totul distinct, dacă nu chiar opus. Această inimaginabilă dedublare nu este, de fapt, susținută de sursele antice. Voi încerca în viitoarea mea contribuție să propun o explicație acestor paradoxuri.