Adoptarea Constituţiei carliste. Scurtul drum spre autoritarism, aşa cum apare în presa vremii

Mare trebuie să fi fost dragostea de Rege a poporului român în luna lui Făurar din anul 1938, când s-a renunţat cu surle şi trâmbiţe la principiile democraţiei şi s-au îmbrăţişat, în schimb, legile obedienţei naţionale. Întreaga presă românească era îmbibată până la refuz de referiri la gestul istoric la care erau cu toţii martori, aducând osanale Regelui Carol al II-lea şi viitorului luminos care va să vie.

Sâmbătă, 19 februarie 1938, ziarul „Universul” – primul ziar naţional care a abordat faptul divers, printre altele – îşi informa succint cititorii:„Aseară, la ora 6, s’a întrunit la Palatul Regal consiliul de miniştri, sub preşedinţia M. S. Regelui. Au participat toţi membrii guvernului, în frunte cu Î. P. S. Patriarh, preşedintele consiliului, afară de d. Mareşal Averescu, ministru de stat, care e gripat.” Se purtaseră discuţii despre elaborarea noii legi fundamentale, dirijată îndeaproape de suveran, întru salvarea naţională, și în administrarea căreia rolul principal i se atribuia tot iniţiatorului, regelui Carol al II-lea. Acesta era începutul punerii în scenă a unei şarade la nivel naţional, un joc cu un câştigător unic, prestabilit. Cât despre sănătatea Mareşalului, ziarul „Curentul” asigură abia în 25 februarie că s-ar fi „îmbunătăţit simţitor”, permitându-i să îşi reia responsabilităţile obşteşti.

Plebiscitul, dreptul la vot obligatoriu

Textul noii Constituţii a fost aprobat de Consiliul de Miniştri la 20 februarie şi, înainte de a fi adoptat, s-a stabilit consultarea populară pentru 24 februarie. Era, desigur, un timp foarte scurt pentru ca întreaga populaţie, şi în special cea din mediul rural, să poată fi informată corect asupra textului legii, însă au fost create premisele ideale pentru a se asigura exercitarea de către toţi a acestui drept inalienabil.

Ziarul domnului Iorga, ministru de stat în proaspătul guvern Miron Cristea, „Neamul românesc”, din 23 februarie titrează că „în ziua plebiscitului toate autorităţile vor fi închise”, participarea la vot este obligatorie, iar în caz contrar, cei „cari, fără scuză legală, nu-şi vor exercita dreptul de vot se vor pedepsi conform art. 69 din legea electorală”, vor fi amendaţi. Exprimarea votului avea să fie făcută „prin declaraţiune verbală înaintea biroului de votare”, cu mențiunea că vor fi ţinute liste separate cu cei care votează împotrivă.

Trei țărani vor să fie lăsați a vota din nou

Aşadar, ziua referendumului a fost evocată de principalele publicaţii ca fiind „din acelea cari trec deadreptul în istorie”. Simţul civic a strabătut atunci fiecare conştiinţă cetăţenească. Așadar, ziarul „Curentul” din 28 februarie semnala că „s’au prezentat la vot, joi, mari contingente de locuitori cari se ţinuseră totdeauna departe de luptele politice, oameni cari n’au votat niciodată”. Ba chiar acelaşi simţ civic a făcut dreptate cauzei naţionale, când „trei săteni din jud. Sălaj, veniseră de dimineaţă la vot, declarându-se contra Constituţiei. Întâlnind privirile de dispreţ ale celorlalţi consăteni, ei au venit, după amiază, la preşedintele secţiei de votare, cerând cu lacrămi în ochi, să fie lăsaţi a vota din nou, pentru Constituţie.”

Victoria legăturii sufletești dintre popor și Coroană

Rezultatul referendumului, anunţat la 26 februarie, a fost şi el notabil, pe măsura pregătirilor:99, 87% pentru, .13% contra. Vox populi a făcut legea. Niciodată în trecut nu se mai reuşise o asemenea performanţă – o victorie covârşitoare!, şi nici o prezenţă la vot atât de mare. “Desigur, acest rezultat a fost prevăzut de toţi. Însă, ceeace dă o semnificaţie cu totul deosebită votului, ceeace-i asigură o valoare excepţională, este, pe deoparte atmosfera sărbătorească în care s’a desfăşurat votarea, iar pe de altă parte neobişnuitul procentaj de participare”, elabora ziarul „Viitorul”, la 27 februarie.

Redactorii „Viitorul” concluzionează, că acest rezultat de mare însemnătate la scara istoriei nu simbolizează altceva decât „maturitatea conştiinţei cetăţeneşti şi legătura sufletească ce există între Coroană şi ţară”, adeverind, în acelşi timp şi profeţiile regretatului Vintilă Brătianu:„Sufragiul universal trebueşte păstrat. Pe măsură ce-şi va face educaţia, maturitatea lui va fi tot mai accentuată.”

Ziua de 26 februarie, când a fost făcut public la Palatul Regal rezultatul plebiscitului, a fost încununată într-o atmosferă de sărbătoare de oameni mărşăluind pe Calea Victoriei îmbătaţi de fericire şi mulţumire, căci au participat la actul salvării naţionale. O regie de excepţie!

Ziarul „Curentul” din 27 februarie zugrăvea artistic și cuprinzător spiritul în care au avut loc manifestaţiile:„Piaţa Victoriei oferă feericul tablou al torţelor aprinse. Sclipirea chivărelor metalice apare ca o oglindire a „castelului zânelor” din „lacul” basmelor copilăriei. Voia bună circulă ca la ea acasă şi glumele se întretae, suculente. Această reeditare a lui „Zece Mai”, răspândeşte în atmosferă un suflu de viaţă proaspătă.”

”Astăzi s-a distrus hidra cu 29 capete electorale.”

Constituţia a fost promulgată la 27 februarie, când a fost organizată o ceremonie la care au luat cuvântul atât Suveranul, cât şi Î. P. S. Patriarhul. După semnarea actului, regele a preferat să se exprime concis, rostind câteva fraze. Deşi caracterizat de ziarul „Curentul” din 2 martie drept un „discurs vibrant”, regele nu a spus decât atât, într-o manieră echilibrată, poate chiar corectă politic:„Ţara căreia i-am încredinţat spre învoire această noua Constituţiune a primit-o cu un entusiasm care Mi-a bucurat inima. Sunt cel dintâi legat de ea şi voi fi cel dintâi păzitor al ei pentru binele poporului Român.”

Preşedintele Consiliul de miniştri, Miron Cristea, a elaborat un manifest ce s-a remarcat printr-o virulentă critică la adresa partidelor politice a căror demagogie ajunsă la paroxism a fost curmată întru realizarea binelui naţional:„Astăzi s’a distrus hidra cu 29 capete electorale, care a învrăjbit fără nici un folos pe toţi spre paguba ţării întregi.” „Astăzi s-a mai distrus:zarva, împărecherile, ura, certele, bătăile electorale şi chiar omorurile”, a încheiat acesta discursul, promiţând poporului drumul către o minunată lume nouă, în care tronează liniştea, ordinea şi respectul faţă de muncă şi cetăţean.