A apărut numărul de februarie al revistei Historia/ SUMAR
Numărul de februarie al revistei Historia este acum disponibil la toate punctele de presă, dar și în format digital. Portrete, misiuni militare, interviuri, drame și bucurii ale istoriei – toate sunt de găsit în ultimul număr Historia.
Pentru dosarul lunii vă dăm un indiciu: ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Da, da, ați ghici bine. Este vorba despre Alexandru Lăpușneanul. Unul dintre cei mai cunoscuţi și mai fascinanţi domni ai Moldovei medievale rămâne și în zilele noastre Alexandru Lăpuşneanul (1499-1568), popularizat publicului larg mai ales prin scrierile literare, non-istorice. Istoricul Nicolae Iorga îl considera un adevărat „Nero moldovenesc”, lăsând în scrierile sale caracterizări dintre cele mai critice cu privire la acest voievod moldovean de la mijlocul veacului al XVI-lea. Dar dincolo de legende și povești, cine a fost cu adevărat acest lider al Moldovei medievale? Era atât de rău pe cât se spune? Cum a arătat Moldova sub conducerea lui? Citiți în numărul de februarie al revistei Historia un portret complet al cunoscutului voievod Lăpușneanul.
Citește și: Abonează-te la Historia digital şi poţi câştiga un pachet de cărţi de la Humanitas
Ați auzit de Pâcă și Pucă? Sau de ”cenaclul” de la Singapore? Nu? Vă mai dăm un indiciu: ”Ahoe, un salut din vechea Troie!”. Nu cunoașteți grupul de scriitori boemi ai comunismului? Scriitori și caricaturiști. „Dar e/ Ceva ce mi te-a-ngemănat/ Cu norii palizi/ și cu nimbul lunii!/ E, poate,/ ochiul tău străfulgerat/ Privind printre alcooluri,/ ca nebunii...” Atât vă mai spunem. Ah. Și Securitatea a fost implicată. Bineînțeles.
Aviatorii români ne poartă deasupra Angolei – misiunea militară ”Sirius” –, iar Marianne Birthler ne deschide ușile către Arhiva Stasi, într-un interviu acordat redactorului-șef Historia, Ion M. Ioniță, despre Germania de ieri și de azi.
Și pentru că numărul de februarie stă la chioșcuri până la jumătatea lunii martie, nu avem cum să nu vă oferim și un mărțișor: șnurul tradițional bicolor adus împreună cu cele mai faimoase bijuterii din istorie.
Luați, citiți și vă bucurați de istorie!