image

3 momente importante în evoluția telefoanelor mobile

Telefoanele mobile sunt, în zilele noastre, o necesitate. Adolescenții s-au născut cu ele și își imaginează cu greu cum ar fi viața fără mobile. Sunt dispozitive care ne ajută să comunicăm, verbal sau în scris, cu familia și prietenii, care ne țin conectați la evenimente, ne ajută să ne orientăm, să ne facem cumpărături, să ne organizăm viața.

Totuși, toate aceste lucruri erau greu de imaginat în urmă cu doar câteva decenii. Începuturile telefonului mobil arată complet diferit față de ceea ce vedem noi astăzi, iar istoria lui este foarte interesantă. Noi am studiat-o și am făcut un rezumat al celor mai importante 3 momente din evoluția mobilelor.

Prima tentativă, veche de peste 100 de ani

Cu toate că telefonul mobil este o invenție de dată recentă, oamenii s-au gândit la posibilitatea de a comunica „fără fir” încă de acum 100 de ani, însă a fost dificil să găsească soluția tehnică. În anul 1908, în Kentucky, a fost înregistrat un brevet pentru un „telefon fără fir”, dar abia după aproape 7 decenii, în 1973, a fost înregistrat primul apel între două mobile, de către Martin Cooper de la Motorola. Atunci, mobilul avea aproximativ un kilogram și 20 de centimetri lungime. Abia după 10 ani a fost lansat pe piață primul model de mobil, care costa 4.000 de dolari.

Comunicare de la distanță din timpul celui de Al Doilea Război Mondial

Prima formă de comunicare fără fir a fost utilizată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când armata folosea legăturile de radio-telefonie. În 1946, câteva companii au început să ofere servicii asemănătoare cu telefonia mobilă de azi, numai că acestea aveau o acoperire foarte restrânsă, iar dispozitivele erau departe de ceea ce știm noi. Abia după 20 de ani s-a venit cu ideea unei rețele de antene care să transmită semnalul radio pe distanțe mai mari.

Când a apărut smartphone-ul

Smartphone-ul „s-a născut” după anul 2001, odată cu apariția 3G, când telefonia mobilă s-a întâlnit cu internetul și când a fost posibil ca de pe telefoanele mobile să comunici și prin e-mail. Totuși, potrivit Simple Texting, IBM a pus bazele tehnologiei în 1992, când a lansat un dispozitiv care avea funcții mai evoluate față de alte dispozitive de la vremea respectivă.

În anul 2007 a apărut primul telefon cu ecran tactil, iar după un an, iPhone a lansat App Store și conceptul de aplicație mobilă. Tot în 2008, HTC a lansat primul smartphone cu sistem de operare Android. După acest moment, telefoanele s-au perfecționat de la an la an tot mai mult, au fost disponibile din ce în ce mai multe funcții și au ajuns în punctul pe care îl cunoaștem azi.

Dar, cu siguranță, evoluția lor este în curs și peste câțiva ani vom considera că tehnologia de azi este depășită.

Foto: Pexels