18-19 decembrie 1989. ,,Asta-i Timișoara! – Unde este țara?”

Pe 18 decembrie 1989, începând cu ora 15:30, Timișoara începe să se anime și o coloană de tineri purtând steaguri tricolore, fără stema socialistă, reușește să ajungă, sfidând dispozitivele militare care blocau intersecțiile din oraș și circulația, în fața Catedralei Ortodoxe din Timișoara, unde se aprind lumânări în memoria victimelor din seara precedentă. Subunități ale MApN și Ministerului de Interne se aflau față în față cu demonstranții, iar TAB-urile ambalau motoarele pentru intimidarea oamenilor.

După ora 17:00, generalul-locotenent Mihai Chițac va da indicații ca soldații și ofițerii să fie cât mai duri și va dispune distribuirea și utilizarea unor grenade lacrimogene pentru împrăștierea mulțimii. Totodată, vor continua operațiunile de arestare ilegală a unor cetățeni pașnici sau care manifestau, precum și de intimidare prin tiruri cu arme de foc a tuturor celor care ar fi încercat să se revolte. Ziua de 18 decembrie 1989 avea să intre în memoria locuitorilor Timișoarei, precum și a întregului popor român, ca fiind ziua în care s-a comis cea mai odioasă crimă îndreptată împotriva poporului revoltat: furtul și, mai apoi, incinerarea morților Timișoarei (43 de persoane) la crematoriul ,,Cenușa” din București.

În dimineața de 19 decembrie 1989, începând cu ora 7:00, se vor derula manifestații de protest ale muncitorimii timișorene la Întreprinderile 6 Martie, Azur, ELBA și Solventul. Muncitorii vor organiza mitinguri de protest și chiar greve, în cadrul cărora își vor exprima revendicările economice și politice și vor scanda lozinci anti-Ceaușescu. În acest interval de timp, prim-secretarul Radu Bălan și alți activiști de partid se deplasează la întreprinderea ELBA pentru a încerca să-i calmeze pe muncitorii care ieșiseră în curtea întreprinderii, alarmați de zvonul că dintr-un camion militar se descarcă arme. Muncitorii îi vor cere lui Radu Bălan să scoată Armata de pe străzile Timișoarei și fabrici. Radu Bălan îl va informa despre acest lucru pe Ion Coman, care nu adoptă o poziție tranșantă, astfel încât situația rămâne neschimbată: pe străzi, în piețe, ca și la unele obiective, efective militare, provenind de la toate structurile de forță, vor fi prezente în continuare.

La ora 14:00, șeful Marelui Stat-Major primește ordin din partea lui Ion Coman de a merge la Întreprinderea ELBA pentru a-l scoate de acolo pe Radu Bălan, care era ținut ostatic de către muncitorii revoltați. Confruntat cu protestele muncitorilor de la ELBA, șeful Marelui Stat-Major ordonă plutonului de militari care sosise la poarta fabricii să se retragă în cazarmă. La ora 21:50, generalul-maior Ștefan Gușă ordonă: ,,Se interzice executarea focului asupra oamenilor!”. În urma discuțiilor telefonice purtate cu ministrul Apărării Naționale, generalul-maior Ștefan Gușă ordonă, la ora 23:50, ca tancurile, TAB-urile și o parte din efectivele militare să se retragă în cazărmi. În cazul ieșirii muncitorilor, militarii au primit ordin să se replieze în apropierea clădirilor și autovehiculelor, iar coloanele să fie lăsate să treacă.

În cursul dimineții de 20 decembrie 1989, la ora 11:00, șeful Marelui Stat-Major ordonă, din nou, tuturor unităților militare din garnizoană să nu se deschidă focul, iar militarii rămași în diferite dispozitive să nu se împotrivească afluirii coloanelor de manifestanți. În jurul orei 12:00, coloanele de manifestanți se vor uni în fața Catedralei Ortodoxe, se vor opri, vor îngenunchea și vor rosti în cor „Tatăl Nostru”, după care masa de demonstranți își va relua deplasarea: majoritatea către Operă și o altă parte către CJP Timiș.

În fața mulțimii care se revarsă spre Piața Operei, detașamentul de militari, comandat de maiorul Vasile Paul, așezat în lanț de trăgători în apropierea clădirii somează, în zadar, mulțimea să se oprească, făcând cunoscut că au ordin să tragă. Mulțimea va scanda: ,,Armata e cu noi!”, ,,Noi suntem poporul!”, ,,Voi pe cine apărați?”, ,,Libertate! Libertate!”, ,,Să fie judecat pentru morții din Banat! Să fie judecat aicea în Banat!”, ,,Fără violență!”, ,,Și noi suntem români!”. Inginerul Ioan Lorin Fortuna va desface pancartele pregătite anterior pe care scrisese: ,,Unde ne sunt morții!”, ,,Jos Ceaușescu!”, ,,Asta-i Timișoara! – Unde este țara?” și le va oferi celor din jurul său. Mărturiile celor care au fost în Piața Operei relevă că în jurul orei 13:00 mulțimea de demonstranți ocupase clădirea Operei, iar liderii ei se aflau deja în balconul care va deveni celebru.

Imposibila negociere 

La ora 12:30 va ateriza la Timișoara un avion special care îi aducea pe Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României socialiste, și pe Emil Bobu, din dispoziția Elenei Ceaușescu, pentru a negocia cu demonstranții. În acest timp, coloanele de demonstranți aflate în fața CJP Timiș scandau ,,Armata e cu noi!” și ofereau militarilor pâine, apă și flori. În jurul orei 15:00, generalul-colonel Vasile Milea va fi sunat de la Timișoara, pe telefonul guvernamental, de către Ion Coman, care îi va cere să-i explice Elenei Ceaușescu că mulțimile de demonstranți de la Timișoara sunt muncitori și funcționari din fabrici și instituții, împotriva cărora unitățile militare nu au cum să acționeze cu TAB-uri și tancuri. Ministrul Apărării Naționale a refuzat să facă acest lucru.  

În Balconul Operei din Timișoara, universitarul Ioan Lorin Fortuna va anunța crearea unui Comitet de inițiativă al revoluționarilor și, mai apoi, a unui Front Democratic Român, ca organizație politică menită a realiza un dialog cu guvernul în scopul democratizării țării. Ioan Lorin Fortuna va cere mulțimii și întreprinderilor să se mobilizeze, să-și desemneze delegați care să-i reprezinte în Frontul Democratic Român și să declanșeze greva generală. În jurul orei 18:00 se aflau în Piața Operei peste 40.000 de oameni, ceea ce însemna că voința poporului era aceea a schimbării regimului Ceaușescu și a realizării unor transformări în societatea românească, de esență. Proclamația FDR ce avea să fie redactată în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 reprezintă primul document programatic a ceea ce avea să fie Revoluția Română din Decembrie 1989.

În paralel cu evenimentele din Balconul Operei, în fața CJP Timiș manifestanții încercau să stabilească un dialog cu reprezentanții regimului Ceaușescu. Reprezentanții manifestanților vor discuta cu Constantin Dăscălescu și Emil Bobu, repetând aceleași revendicări și cerând în plus morții și eliberarea reținuților. Într-un acces de furie, prim-ministrul României socialiste bate cu pumnul în masă și îi amenință cu moartea prin împușcare pe liderii manifestanților. În lista de revendicări a celor din fața CJP Timiș se menționa:

,,1. Demisia președintelui Ceaușescu.
2. Demisia Guvernului.
3. Alegeri libere.
4. Înființarea unei comisii de anchetă pentru lămurirea evenimentelor de la Timișoara.
5. Tragerea la răspundere penală a celor vinovați.
6. Punerea imediat în libertate a deținuților politici.
7. Cine a dat ordin să se tragă la Timișoara?
8. Restituirea morților familiilor pentru a fi îngropați creștinește.
9. Apariția în aceeași seară la TVR a lui Ceaușescu pentru a informa opinia publică despre situația reală de la Timișoara.
10. Libertatea presei.
11. Libertatea radioului și a televiziunii.
12. Reforma învățământului”.

Dintre toate revendicările, Nicolae Ceaușescu va aproba doar eliberarea celor arestați, începând cu ora 18:00. La ora 19:00, Nicolae Ceaușescu va ține o cuvântare întregii țări, transmisă în direct de către Radio-Televiziunea Română, și va anunța poporul român de faptul că evenimentele de la Timișoara, în special cele din seara zilei de 17 decembrie 1989, au avut un caracter terorist, fiind organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercurile reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. La ora 20:30, Nicolae Ceaușescu va semna decretul prezidențial cu privire la instituirea Stării de Necesitate pe întreg teritoriul județului Timiș, începând cu ora 23:00, prin care toate unitățile MApN, Ministerului de Interne și Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă.

În Balconul Operei, liderii FDR vor încerca să mobilizeze mulțimea pentru a rămâne în Piață și, totodată, vor lua niște măsuri organizatorice necesare pentru a putea întreține rezistența în Piața Operei. După definitivarea textului Proclamației FDR, în cursul dimineții de 21 decembrie 1989, acesta va fi citit, din oră în oră, mulțimii aflată în Piața Operei. Începând cu ora 6:00 au început să sosească vești despre faptul că muncitorii de la întreprinderile timișorene se pregăteau să vină în Piața Operei. Ideea de grevă generală începea să devină, astfel, o certitudine.

În gara din Timișoara vor sosi, în primele ore ale dimineții de 21 decembrie 1989, mai multe garnituri de tren pline cu detașamente ale Gărzilor Patriotice din județele Olt, Vâlcea și Dolj. Erau circa 16.000 de oameni înarmați cu bâte, cu misiunea de a participa la anihilarea manifestanților. Membrilor Gărzilor inițial li se spuse că au intrat ungurii și sârbii în Banat. Informați din vreme asupra faptului că vin aceste trenuri cu membri ai Gărzilor Patriotice, liderii FDR vor decide să trimită un număr de manifestanți la gară pentru a intra în contact cu muncitorii aduși pentru represiune în uniforma Gărzilor Patriotice. O parte dintre aceștia sunt preluați de revoluționari și duși în Piața Operei, unde fraternizează cu timișorenii. În cursul serii de 21 decembrie 1989, unitățile MApN sosite din alte garnizoane vor începe defluirea Timișoarei.

Conducerea Garnizoanei militare Timișoara va rămâne în expectativă în perioada de după 22 decembrie 1989, încercând să devină un factor de mediere în lupta dintre FDR și fostul activ de partid și de stat din județul Timiș. În cursul zilei de 23 decembrie 1989, o delegație a FDR-ului, condusă de Tudorin Burlacu, s-a deplasat la București și a fost primită de către Ion Iliescu și ceilalți reprezentanți ai CFSN, la sediul TVR, împreună cu adeziunea scrisă a FDR-ului la Consiliul Frontului Salvării Naționale .