Calendar 31 decembrie: 1925   Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai jpeg

Calendar 31 decembrie: 1925 - Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai

📁 Calendar
Autor: Redacția

192 - Împăratul roman Commodus a fost asasinat. Pertinax a fost proclamat împărat.

1805 - Ultima zi de valabilitate a calendarului Revoluției Franceze.

1857 - Regina Victoria a ales Ottawa, pe atunci un oraș mic, drept capitală a Canadei.

1869 - S-a născut pictorul, sculptorul și desenatorul francez Henri Matisse, inițiatorul fovismului (d. 1954).

1879 - Thomas Edison a făcut prima demonstrație publică a modului de funcționare a primei lămpi electrice.

1880 - S-a născut generalul american George Marshall, laureat al Premiului Nobel pentru pace pe anul 1953 pentru Planul Marshall (d. 1959).

1889 - A murit scriitorul Ion Creangă (n. 1839).

1925 - Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. Carol s-a stabilit în Franța, sub numele de Carol Caraiman.

În pofida căsătoriei cu prințesa Elena a Greciei, Carol nu se liniștește și opinia publică află de legătura lui cu Elena Lupescu, „a doua iubire imposibilă”. Pentru ruperea ei, este trimis la Londra la funeraliile reginei Alexandra a Angliei. Elena Lupescu s-a dus ulterior după el, iar legătura lor prinde și mai multă consistență. Împreună pleacă la Veneția și, în ciuda promisiunii că va reveni înainte de Crăciun, pe 12 decembrie 1925, îi trimite o telegramă lui Ferdinand prin care îl anunță că renunță la tron.

Hotărârea sa este „irevocabilă”, adăugând: ”Să fiu șters dintre membrii familiei Domnitoare a României, să mi se acorde un nume sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă; mă angajez să nu mă mai întorc în țară timp de 10 ani fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația Guvernului”. 

Lui Ferdinand, de Crăciun, în loc să-i vină băiatul acasă, i-a venit dorința acestuia, irevocabilă, de a se despărți de ai săi și de țară! Pentru ca declarația sa să devină legală, Ferdinand a trebuit să convoace cu o zi înainte de Anul Nou, pe 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroană, la Castelul Peleș, unde cere avizul șefilor de partide. Hotărârile luate au fost publicate în Monitorul Oficial din 1 ianuarie 1926.

Peste trei zile, Ferdinand a adresat Adunării Constituționale un mesaj prin care solicita recunoașterea fiului lui Carol, Mihai, în vârstă de patru ani, drept moștenitor al tronului. Cu acest prilej sunt stabiliți și membrii Regenței (care ar fi condus până la majoratul lui Mihai): Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

1938 - Celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea șoferilor aflați în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în orașul american Indianapolis.

1956 - Televiziune Română a transmis, oficial, prima emisiune de televiziune din România.


1989 - Pedeapsa cu moartea a fost abolită pe teritoriul României.

1991 - Uniunea Sovietică a fost dizolvată în mod oficial.

1992 - Cehoslovacia a fost dizolvată, fiind formate două state independente: Republica Cehă, cu capitala la Praga și Slovacia cu capitala la Bratislava.

1999 - Președintele Federației Ruse, Boris Elțin, a demisionat și l-a numit pe Vladimir Putin ca președinte interimar.