Alfredo Maria DURANTE MANGONI, Ambasadorul Italiei în România

Ziua Naţională a Republicii Italiene 2024

📁 Istorie recentă
Autor: Alfredo Maria DURANTE MANGONI, Ambasadorul Italiei în România
🗓️ 3 iunie 2024

Anul acesta sărbătorim 78 de ani ai Republicii noastre, născute din dialogul dintre forțe politice diferite, dar unite de acelaşi crez, de a reconstrui o Italie liberă și dreaptă după episodul dictaturii fasciste și cel al războiului, deschisă colaborării și multilateralismului, pe care Constituția italiană îl prevede drept fundament al acțiunii internaționale a țării.

Multilateralismul și cooperarea internațională sunt trăsături distinctive pentru definirea rolului Italiei, așa cum au amintit zilele trecute Președintele Republicii Sergio Mattarella și Secretarul General al Naţiunilor Unite Antonio Guterres, cu ocazia celebrării la New York a 70 de ani de la aderarea Italiei la ONU și așa cum s-a evidențiat prin temele-cheie ale Președinției italiene a G7: apărarea sistemului internațional prin reguli comune care trebuie respectate - acum imperative și în sectoare emergente, cum ar fi inteligența artificială - și dialogul cu țările din sudul global pentru o dezvoltare sustenabilă în numele păcii, al drepturilor omului și al combaterii schimbărilor climatice. Chiar și în situația internațională atât de plină de preocupări astăzi, aceste principii și valori rămân esențiale pentru noi, împărtășite cu prietenii și aliații noștri, printre care România ocupă cu siguranță un loc aparte.

Îl vom primi în câteva zile pe Președintele Republicii. Iar vizita sa demonstrează puterea legăturii care unește țările noastre: o legătură indistructibilă care străbate secolele, de la rădăcinile noastre latine comune până la numeroasele dimensiuni ale relației noastre privilegiate, care anul acesta a cunoscut o accelerare puternică în plan politic. În februarie anul acesta, a avut loc la Roma cel de-al treilea Summit interguvernamental, cu semnarea Declarației privind Parteneriatul Strategic Consolidat și a nouă acorduri tehnice care pregătesc terenul pentru noi evoluții ale cooperării în sectoarele apărării, afacerilor interne și poliției, justiției, start-up-urilor, energiei, securităţii cibernetice, turismului, protecției civile, pregătirii funcționarilor publici. Vivacitatea relației noastre stimulează și colaborarea activă în forurile internaționale importante: de la Uniunea Europeană - cu convergență pe numeroase dosare esenţiale - până la NATO, în al cărei cadru Italia rămâne angajată în a-şi aduce propria contribuție la o securitate la 360°, de asemenea în România şi pe flancul estic în general. În acest sens, Forțele noastre Aeriene își vor relua activitatea de sprijin pentru supravegherea spațiului aerian românesc în 2025. Am salutat cu căldură abolirea controalelor la frontierele Dumneavoastră aeriene și maritime. Sperăm la aderarea deplină cât mai rapidă a României la spațiul Schengen, pe care Italia a susținut-o dintotdeauna cu convingere.

Relația noastră politică se reflectă într-un parteneriat economic, industrial și comercial profund și variat: în acest domeniu am decis să ne concentrăm pe inovația tehnologică sustenabilă și pe tehnologiile emergente, așa cum s-a menţionat în cadrul Forumului de afaceri Italia-România, în februarie, la Roma. Schimburile noastre comerciale rămân solide și echilibrate: cu aproximativ 20 de miliarde de euro, suntem al doilea furnizor și al doilea client al României. Întreprinzătorii italieni confirmă o prezență răspândită și complexă în ţară prin numărul de societăţi înregistrate, peste 50.000, din care jumătate sunt active. În următoarele zile vă vom prezenta un studiu pe care Ambasada l-a realizat împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru a explica modul în care prezența Italiei a contribuit de-a lungul anilor la evoluţia economiei românești. Cercetarea oferă o serie de date și informații utile pentru a prezenta într-un mod mai structurat poziția Italiei în România, crearea de valoare și oportunități de angajare.

Rețeaua densă de companii italiene din România a adus nu doar o creștere economică tangibilă, ci și valorile care stau la baza antreprenoriatului „Made in Italy”: creativitate, flexibilitate, integritate și respectarea legislaţiei. Principiilor esenţiale ale afacerii li se alătură atenția acordată responsabilității sociale și tendința înnăscută pentru inovare. Procesul continuu de îmbunătățire, nu numai a produselor și proceselor de producţie, ci a întregului mediu de producție a contribuit la calitatea climatului de afaceri și la nivelul de trai al localităţilor în care companiile noastre au ales să se stabilească. Din acest motiv, a face afaceri cu Italia este, pentru România, mai ușor decât cu alte țări, datorită valorilor și modelelor de afaceri diferite de cele care compun matricea culturală comună latină și europeană.

Această ușurință în comunicare și interacțiune este facilitată de prezența unei comunităţi românești vaste și bine integrate în Italia și de prezența italiană dinamică în România, activă în sfera economică și socială. Două comunități care fac parte integrantă din țesăturile lor socio-economice, fără discriminare de niciun fel, și care promovează contacte, fuziuni și schimburi foarte profitabile.

Din punct de vedere cultural, rădăcinile lingvistice comune sunt o urmă de neșters a unei lungi istorii împărtășite. Chiar și în vremuri mai recente, dialogul cultural dintre țările noastre a fost înfloritor și reciproc avantajos. Am apreciat recenta expoziție „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” la Termele lui Dioclețian din Roma. Anul 2024 marchează centenarul înființării Institutului Italian de Cultură la București, pe care îl sărbătorim prin proiecte intense și de calitate. Țin să subliniez că în câteva zile va avea loc la Muzeul Național de Artă vernisajul expoziției dedicate lui Ileana Sonnabend, galeristă și dealer de artă românească și de Arte Povera italiană, răspândită în toată Europa și Statele Unite. Institutul s-a mai ocupat, împreună cu instituțiile locale, de programul Festivalului Puccini - producții de operă, concerte, recitaluri, conferințe și masterclass-uri – la 100 de ani de la dispariţia marelui compozitor italian.

Sărbătorim Ziua Republicii și prietenia italo-română şi printr-un concert susținut de grupul napolitan NeaCo', care scoate la lumină muzica tradițională napolitană pentru a se scufunda cu mare măiestrie în ritmurile și melodiile aparținând celor mai variate țări ale lumii: jazz, reggae, swing, salsa, tango, rap. Mesajul trupei - care îmbină o puternică identitate italiană cu un sentiment de primire, deschidere și solidaritate - este tocmai acela de a dialoga cu ceilalți, cu cei care sunt diferiți de noi, ca în proiectul Europei unite.

Pe aceste baze solide, Italia și România își doresc să-și construiască viitorul comun într-un context de valori împărtășite și ca membri conștienți ai familiei europene, în ajunul unui eveniment decisiv pentru societățile noastre precum votul pentru Parlamentul European. Tocmai în vremuri dificile precum cele în care trăim, prieteniile profunde și care au prins rădăcini precum cea dintre popoarele noastre se dovedesc decisive pentru depășirea cu succes a numeroaselor provocări comune.

Adresez un salut călduros concetăţenelor şi concetățenilor care și-au ales România drept casă: zelul vostru, ingeniozitatea și talentul de care dați dovadă sunt prima carte de vizită a țării noastre în faţa autorităților locale și populației. Vă invit să ţineţi sus numele Italiei în România și să depuneţi eforturi pentru a consolida din ce în ce mai mult legăturile dintre economiile și societățile noastre. Referitor la votul european, vă invit să profitați de acest moment de participare și democrație.

Recunoștința mea se îndreaptă către Consulii Onorifici ai Italiei în România pentru acţiunea orientată spre asigurarea asistenței compatrioților în judeţele mai îndepărtate. Sunteți avanposturi ale instituțiilor italiene pe teritoriul românesc, un instrument de dialog cu comunitatea noastră și cu autoritățile locale.

În încheiere, adresez mulțumiri speciale întregului personal al Ambasadei Italiei și al instituțiilor italiene prezente în această ţară, care cu angajament și dăruire - în împrejurări care nu sunt întotdeauna ușoare - promovează valorile și interesele italiene în România.

Trăiască Italia și bucuraţi-vă de Ziua Republicii!