Violența naște mari civilizații?
Cele mai recente cercetări sugerează că, departe de a fi doar distructivă, violența a jucat un rol crucial în crearea marilor state din Antichitate. Savanții investighează părțile mai puțin plăcute ale primelor civilizații și ajung la concluzii surprinzătoare. Într-o serie de studii, unii arheologi încearcă să stabilească în ce măsură violența și războaiele au contribuit la emergența statelor complexe.
Unul din cele mai bune exemple pentu acest fenomen este evoluția civilizației sud-americane Pucara, cercetată de o echipă condusă de profesorul Charles Stanish de la Universitatea din California. În secolele înainte de și imediat după începutul mileniului I, puterea geopolitică din Anzii centrali, în zona lacului Titicaca, era împărțită între două orașe-stat rivale:Pucara și Taraco, aflate la circa 45 km distanță. Săpăturile efectuate de echipa lui Stanish a scos la iveală informații cu privire la o serie de evenimente ce au schimbat evoluția celor două orașe în jurul anului 200 d.Hr, . când Pucara a cucerit și distrus parțial Taraco. În cadrul conflictului, zona rezidențială a elitei din Taraco a fost distrusă, iar dovezile de la Pucara sugerează că învingătorii au luat statui ale zeilor rivalilor și le-au adus în propriul oraș. Investigațiile arată că, după această victorie majoră, orașul Pucara s-a dezvoltat extrem de repede, extinzându-și suprafața de aproape patru ori:până la 200 de hectare și cu o populație de 15-20.000 de locuitori. Pucara a devenit centrul unei importante civilizații, dominând regiunea pentru următorii 150 de ani. O mare parte din recenta sa bogăție și influență a fost rezultatul acaparării comerțului cu obsidian, o rocă vulcanică comercializată înainte de orașul Taraco.
”În mod evident, unitățile politice se puteau extinde prin căsătorii dinastice sau prin confederații militare, a spus profesorul Stanish, dar cercetările arată în mod clar cum cuceririle militare erau cea mai folosită metodă. În acest sens, războiul a fost un fel de ”moașă” a civilizației”.
O traiectorie similară, de la război la civilizație, se conturează în urma unor studii efectuate în Mexic. Arheologii de la Universitatea din Michigan, Kent Flannery și Joyce Marcus, au descoperit că în valea Oaxaca din sudul Mexicului, 450 de ani de conflicte au culminat, acum 2000 de ani, cu apariția unei foarte importante civilizații:statul Zapotecilor. În alte locuri din America Centrală, o mai bună înțelegere a hieroglifelor Maya i-au ajutat pe specialiști să înțeleagă rolul războiului în dezvoltarea unor regate.
Fenomenul nu este însă specific doar Americilor. De cealaltă parte a lumii, în Mesopotamia, primul mare stat, cel al akkadienilor, a apărut în urma unor campanii militare. Înainte de secolul XXII î.Hr., în Mesopotamia existau mai multe orașe-stat rivale. Însă în timpul unei singure generații, sub conducerea lui Sargon cel Mare, orașul Akkad a cucerit sistematic mai bine de 12 orașe rivale, punând bazele unui imperiu ce se întindea de la țârmurile Mediteranei la golful arab:un super-stat ce a servit drept model pentru viitoarele imperii din regiune. Procese similare par a fi avut loc în Egipt, unde în secolul XXXII î.Hr., regii din Sud au cucerit populațiile din nordul Egiptului. Iar în Europa, Roma s-a impus în întreaga peninsulă italică între secolele IV-III î.Hr.
Totuși, spune profesorul Stanish, războiul nu doar că a creat civilizații, dar a modelat cultura și comportamentul uman. Spre exemplu, războiul impunea tinerilor bărbați să-ți riște viețile pentru a promova interesele entității politice de care aparțineau. Cum acest comportament a evoluat este azi un important subiect de dezbatere printre specialiști.
Stanish crede că acest comportament al războinicului era o formă rațională de asumare a unor riscuri prin care respectivii câștigau respectul populației, un anumit statut, prăzi de război și, probabil, femei. În plus, Stanish e de părere că refuzul de a-și asuma riscurile implicite ale războiului în antichitate a dus la dispariția entităților politice mai ”pacifiste” (să ne amintim de povestea melosienilor din Războiul peloponesiacal lui Tucidide?).
Alți specialiști – precum Samuel Bowles și Herbert Gintis de la Institutul Santa Fe din New Mexico – merg chiar mai departe. Ei cred că avantajele obținute de unele grupuri de-a lungul secolelor ca urmare a sacrificiilor războinicilor ar fi produs anumite schimbări în evoluția speciei umane. În ultima lor carte, A Co-operative Species, ei propun ideea potrivit căreia războiul ar fi contribut la dezvoltarea altruismului uman. Ei argumentează că procesul de evoluție ar fi produs societăți în care oamenii sunt gata să se sacrifice în beneficiul unor străini.
Sursa:www.historytoday.com
