Transportul public din Budapesta, oprit timp de un minut la centenarul Tratatului de la Trianon
Primarul general al Budapestei, Gergely Karácson, a anunțat că în data de 4 iunie, la centenarul Tratatului de la Trianon, la ora 16:30, transportul public se va opri timp de un minut și le-a cerut locuirilor capitalei maghiare să oprească și ei orice activitate în acel timp.
„Nu poate exista nicio dispută cu privire la faptul că în urmă cu 100 de ani a fost luată o decizie nedreaptă, strigătoare la cer, fiind târâtă în noroi autodeterminarea naţiunilor. Iar maghiarii, chiar şi la 100 de ani de la dictat, nu pot simţi altceva decât durere profundă în acest sens, pentru că «am fost evacuaţi din ţara noastră», Ungaria pierzând două treimi din teritoriu şi veniturile naţionale”, a scris Gergely Karácson, într-o postare pe Facebook.
Conform hirado.hu, în data de 4 iunie, la ora 16:30, când se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, metroul, autobuzele și tramvaiele din Budapesta se vor opri timp de un minut, primarul capitalei maghiare le solicită tuturor cetățenilor să oprească pentru un minut traficul de maşini, de biciclete şi cel pietonal.
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.
Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).