muniție în clopotniță 4 jpg

Sute de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, găsite sub podeaua clopotniței unei biserici din Suceava

Câteva sute de cartușe în perfectă stare de funcționare au fost găsite sub podeaua clopotniței vechi a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Straja, județul Suceava.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, citat de Agerpres, Grupa Pirotehnică a ISU Suceava s-a deplasat, luni, pe raza comunei Straja, pentru a efectua o asanare pirotehnică, în urma unei sesizări la 112.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, în urma unor lucrări de întreținere la clădirea clopotniței vechi, din curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, sub podeaua din lemn a construcției au fost descoperite mai multe elemente de muniție, fiind anunțate autoritățile.

Foto: ISU Suceava
Foto: ISU Suceava

În urma lucrărilor de asanare efectuate de către pompierii pirotehniști au fost identificate 883 de cartușe de infanterie, calibrul 8 milimetri, dar și două măști contra gazelor, toate din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind în stare perfectă de funcționare.

Elementele de muniție au fost ridicate, iar ulterior au fost transportate și depozitate, provizoriu, până la distrugerea lor.