S-a descoperit cum arăta Ötzi, omul zăpezilor
Ochi căprui, o barbă lungă şi deasă şi obosit:aşa arăta Ötzi, omul zăpezilor, conform ultimei reconstrucţii realizate de doi oameni de ştiinţă olandezi, pe seama cercetărilor din ultimii 20 de ani.
Portretul a fost creat de Alfons şi Adrie Kennis cu ajutorul celei mai recente tehnologii care se bazează pe imagini tridimensionale ale craniului mumiei cât şi imagini în infraroşu şi tomografice.Deşi obosit, omul zăpezilor avea ochii vioi, scrie Discovery News. Cercetările amănunţite efectuate de specialişti pe mumia veche de 5.300 de ani au demonstrat că omul din Epoca de Piatră nu avea ochi albaştri, aşa cum se credea anterior.Cercetătorii estimează că Ötzi a murit în jurul vârstei de 45 de ani, avea o înălţime de doar 1, 60 metri şi cântărea 50 de kilograme. Exponatul poate fi vizitat începând cu 1 martie 2011, în Muzeul de Arheologie din Tirolul de Sud din Bolzano, Italia, unde sunt expuse trupul şi obiectele sale.Ötzi reprezintă cea mai veche mumie descoperită până în prezent, pe gheţarul Schnalstal, la graniţa dintre Italia şi Austria, la 3.210 metri altitudine. Mumia a fost descoperită în 1991 şi de atunci continuă să îi surprindă pe cercetători.În urma numeroaselor analize şi biopsii, cercetătorii au descoperit că omul zăpezilor avea o rană provocată de un vârf de săgeată în umărul stâng, vânătăi şi tăieturi pe mâini, încheieturi şi piept şi că suferise o traumă cerebrală în urma unei lovituri puternice la cap.
Foto:Discovery News