Războiul Insulelor Falkland, în „Historia” de aprilie
2 aprilie 1982: junta militară argentiniană ia decizia de a trimite o forţă militară pentru ocuparea Insulelor Falkland, aflate sub dominația britanică încă din secolul al XVIII-lea. A urmat un conflict de 10 săptămâni care s-a soldat cu victoria britanică și cu răsturnarea dictaturii militare din Argentina.
Dosarul de aprilie este dedicat acestui război suprinzător, dar revista include multe alte subiecte incitante, printre care sclavia romilor în spațiul românesc și „zborul porcului” în mitologia greacă. De astăzi, 14 aprilie, la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.
Insulele Falkland (sau Malvine, în versiunea argentiniană) sunt situate la 300 de mile în largul coastelor Argentinei și la aproape 8.000 de mile marine de Marea Britanie. Descoperite în secolul al XVI-lea și locuite din secolul al XVII-lea, insulele au fost disputate pe rând de Spania și de Franţa, apoi de Spania și de Marea Britanie, de Spania și de SUA, iar, în final, de Marea Britanie și de Argentina.
Britanicii și-au întărit dominaţia asupra insulelor prin stabilirea unei baze navale în 1833, iar starea de fapt a rămas neschimbată până când Argentina a invadat insulele la 2 aprilie 1982.
Britanicii au răspuns prin trimiterea unei forţe expediţionare de intervenţie care a debarcat șapte săptămâni mai târziu și, după lupte grele, au reușit să cucerească insulele și să forţeze trupele argentiniene, superioare numeric, să capituleze pe 14 iunie 1982.
De la războiul din 1982 și până în prezent, Marea Britanie și-a exercitat controlul de facto și de jure asupra Insulelor Falkland, în pofida tuturor presiunilor și pretenţiilor argentiniene. În 2009, premierul britanic de atunci, Gordon Brown, a avut o întâlnire cu președintele Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, declarând că nu vor exista convorbiri pe tema suveranităţii asupra Insulelor Falkland. În martie 2013, locuitorii insulelor au organizat un referendum pe tema statutului politic al teritoriului, în urma căruia 99,8% din voturi s-au exprimat în favoarea rămânerii Falklandului ca teritoriu de peste mări al Marii Britanii.
Care au fost fazele războiului și lecțiile sale „istorice”? Citiți în Dosarul scris de Carol Sabin Florea.
Întoarcere în timp, pe vremea lui Iustinian al II-lea
Să dăm ceasul înapoi, cu mai mult de un mileniu.
Suntem în decembrie 711. Când vestea sosirii flotei imperiale a ajuns în Ravenna, locuitorii au avut cu siguranţă un freamăt de spaimă. În Biserica Sfântului Vitale, mireasma de tămâie urca printre privirile feţelor bisericești spre icoanele din mozaic ale împăraţilor Iustinian și Teodora, iar în port, mii de civili și soldaţi erau pregătiţi să lupte pentru orașul lor. Cu toţii se așteptau ca pumnul domnului de la Constantinopol să cadă greu peste ei după ce se răzvrătiseră, împreună cu toţi supușii din Italia.
Circula zvonul că episcopul Felix fusese orbit și zăcea în temniţele imperiale și că patriarhul Calinic avusese aceeași soartă, fiind trimis apoi în exil la Roma, ca exemplu pentru aristocraţia neascultătoare a Peninsulei. Spre surprinderea tuturor, pe icoana imperială purtată de emisari nu se recunoștea chipul măsliniu al lui Iustinian al II-lea. Deși toţi înţelegeau, cu adâncă ușurare, că împăratul a fost depus, nimeni nu se aștepta ca trimișii de pe Bosfor să le aducă drept trofeu capul său pe tavă…
Articolul lui Ștefan Alexandru Patrașc conturează viața tragică a împăratului Iustinian al II-lea, decapitat la 42 de ani.
Sclavia romilor spațiul românesc
Acum 52 de ani, pe 8 aprilie, a avut loc primul Congres Internaţional al Romilor, la Orpington, lângă Londra. Delegaţii alcătuite din cetăţeni romi provenind din nouă ţări europene s-au reunit pentru a-și revendica locul printre celelalte popoare ale lumii. Și-au ales atunci imnul, steagul și au decis că această zi va deveni Ziua Naţiunii Rome. Din păcate, romii din România nu au fost reprezentaţi la acest congres, în 1971, deși au avut una dintre cele mai dureroase istorii de pe continentul european.
Timp de jumătate de mileniu, romii din Moldova și Ţara Românească au fost sclavii mănăstirilor, ai boierilor și ai domnitorilor. A existat și o categorie de romi oarecum „privilegiată“, scrie Valentin Negoi, cea a romilor aurari, care, în schimbul unor sume de bani, aveau libertatea de a călători liberi prin regat pentru a-și exercita meseria. Ei se ocupau cu scoaterea aurului din râuri și se aflau, de regulă, sub stăpânirea soţiei domnitorului.
„Conducătorul fugarilor români”
Iluminatul stradal și aprovizionarea cu apă a Capitalei le datorăm în mare parte unui inginer gălăţean, școlit în străinătate, care a ocupat poziţii importante în administraţia publică în perioada interbelică. Intrat în vizorul Securităţii, Nicolae Caranfil pleacă din ţară în 1944 și devine conducătorul rezistenţei românești, adică acela care îi sprijină pe „fugari“ și „defăimează regimul nostru democrat“. După patru ani, i se retrage cetăţenia română și i se confiscă averea. Însă el nu se oprește din sprijinirea refugiaţilor și din lupta pentru principii umanitare.
Emilian Tilibașa a scris portretul lui Nicolae Caranfil, conturat de vizorul Securității și de articolele din presa vremii.
Invitație la zbor și… la masa de Paște
Imaginea porcului – animal greoi și eminamente terestru – zburând prin aer este una dintre cele mai folosite în Europa pentru a semnifica imposibilitatea realizării unui eveniment. Cu toate acestea, în mitologia greacă antică, populată de numeroși mistreți periculoși pe care eroii civilizatori precum Heracle, Tezeu și Atalanta îi răpun spre binele omenirii, există și două creaturi care sfidează logica imposibilului din zicalele europene moderne: scroafa zburătoare din Clazomene și, poate, Chrysaor, fratele bun al calului zburător Pegas.
După incursiunea în etimologie și în mitologie a lui Liviu Iancu, vă invităm la o poveste despre alt animal simbolic - mielul pascal. Alexandru Zaharia a scris despre treimea mesei de Paște: ouă roșii, pasca și drobul. Știați că oul roșu de Paște ne apără de rele și ne protejează contra diavolului? Tocmai de aceea, în Vâlcea, de exemplu, în Joia Mare era îngropat un ou roșu.
În Bucovina se spune că Sfânta Maria s-a dus pe Golgota, unde Hristos era crucificat, cu un coș cu ouă. Sângele lui le-a colorat în roșu și Mântuitorul le-ar fi zis celor prezenţi: „De acum înainte și voi veţi creștina și veţi «zugrăvi» ouă, în amintirea răstignirii mele, precum am făcut eu astăzi“. După Înviere, Sfânta Maria a vopsit ouă și a pregătit un coș cu păsculiţe (cuvânt moldovenesc arhaic).
Vă dorim Sărbători liniștite și îndestulate, cu pauze de lectură a poveștilor din „Historia”. Dacă nu ajungeți la chioșcuri zilele următoare, încercați varianta digitală a revistei, de pe platforma paydemic.
