
Opt biserici vechi din Țara Hațegului, incluse în ruta cultural-turistică „Legendă și piatră”
Călătorii care caută destinații inedite și încărcate de istorie pot alege, începând din această vară, traseul „Legendă și piatră - ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului”, cu popasuri la opt biserici vechi din zonă, între care se numără cele de la Densuș sau Sântămărie Orlea, datând din secolele XII-XII, printre cele mai vechi din România.
„Ruta pe care o propunem este o invitație de a păși pe urmele istoriei vii, într-un colț de țară de o frumusețe rară. Acest traseu este destinat pasionaților de istorie și drumeții, celor care caută destinații inedite sau celor care doresc să-și organizeze singuri o excursie. În egală măsură, acest traseu poate fi inclus în ofertele operatorilor din turism care sunt interesați să dezvolte pachete tematice”, a declarat marți, pentru Agerpres, directorul Direcției Generale și Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb.
Lungimea totală a traseului este de 62,3 km și poate fi parcurs în circa nouă ore și jumătate, din care puțin peste o oră reprezintă deplasările cu mașina între obiectivele propuse, iar diferența este alocată ca timp de vizitare.









Traseul „Legendă și piatră - ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului” se alătură altor două rute culturale recunoscute oficial în județul Hunedoara: „Din inima Daciei, până în vatra străveche a pământului românesc” și „Biserici de lemn din Țara Aurului”.
Mai multe pentru tine...