image

Operațiunea militară eroică în care 600 de avioane americane s-au prăbușit în Himalaya

📁 Istorie recentă
🗓️ 19 decembrie 2023

Într-un muzeu din India deschis recent sunt expuse rămășițele avioanelor americane care s-au prăbușit în Himalaya în timpul unei operațiuni foarte riscante din cel de-al Doilea Război Mondial despre care puțini oameni știu, relatează BBC.

Începând din 2009, echipe din India și America au cutreierat munții din statul indian Arunachal Pradesh, din nord-estul țării, în căutarea rămășițelor a sute de avioane care s-au prăbușit aici acum 80 de ani.

În jur de 600 de avioane de transport americane s-au prăbușit în această regiune izolată în timpul unei operațiuni militare remarcabile, dar adesea uitate, care a durat 42 de luni și a costa cel puțin 1.500 de vieți umane.

Printre victime se numără piloți, operatori radio și soldați americani și chinezi. Operațiunea a susținut o rută aeriană vitală de transport care pornea din statele indiene Assam și Bengal și care susținea trupele chineze din Kuning și Chunking (Chongqing).

Războiul dintre puterile Axei (Germania, Italia, Japonia) și Aliații (Franța, Marea Britanie, SUA, Uniunea Sovietică, China) ajunsese până în partea de nord-est a Indiei condusă de britanici. După ce trupele japoneze au avansat până la granițele Indiei, ruta terestră de aprovizionare a Chinei prin nordul Myanmarului (pe atunci, Burma) a fost blocată, iar coridorul aerian a devenit o cale vitală de transport.

Cranii, cizme și ceasuri descoperite printre rămășițele avioanelor prăbușite

Operațiunea militară americană, începută în aprilie 1942, a transportat cu succes 650.000 de tone de provizii de război pe această rută – o realizare care a jucat un rol important în obținerea victoriei de către Aliați. Piloții au poreclit ruta de zbor periculoasă „Cocoașa”, făcând referire la înălțimile greu de navigat din estul lanțului muntos Himalaya, provincia cunoscută azi ca Arunchal Pradesh.

image

Ruta terestră de aprovizionare a trupelor chineze care trecea prin Burma a fost blocată de japonezi, astfel că americanii au apelat la ruta aeriană primejdioasă pe deasupra munților.

Cu ajutorul localnicilor, echipele indo-americane compuse din alpiniști, studenți, medici, arheologi și salvamontiști au reușit să găsească cel puțin 20 de avioane prăbușite și rămășițele mai multor aviatori dispăruți în acțiune. Este o muncă asiduă: o călătorie de opt zile a dus la descoperirea unui singur avion prăbușit.

image

Una dintre misiuni a rămas blocată în munți timp de trei săptămâni după ce a fost lovită de o furtună de zăpadă neobișnuit de puternică. Printre descoperiri se numără rezervoare de oxigen, mitraliere, părți din fuzelaj. Cranii, oase, cizme și ceasuri au fost descoperite de asemenea printre resturile avioanelor, iar mai multe probe ADN au fost prelevate pentru identificarea victimelor.

Toate artefactele recuperate și poveștile celor care le-au folosit pot fi văzute la Muzeul Cocoașei (The Hump Museum) din Pasighat. Muzeul „nu este doar un cadou pentru Arunachal Pradesh sau pentru familiile afectate, ci și pentru India și întreaga lume”, a declarat ambasadorul american în India, Eric Garcetti.

image

Trupele care au participat la operațiune „se luptau cu japonezii, cu jungla, cu munții și cu musonii toată ziua și toată noaptea”. Captură foto: Twitter

Cocoașa din Himalaya: o rută plină de primejdii

Ruta era plină de pericole. Generalul William H Tunner, un pilot al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, își aduce aminte cum zbura cu avionul său de transport C-46 pe deasupra satelor și zonelor sălbatice cu pante abrupte, văi largi, defileuri adânci, pârâie înguste și râuri tulburi de culoare maronie.

Zborurile pline de primejdii erau de multe ori operate de piloți tineri care abia terminaseră instructajul. Vremea pe Cocoașă se schimba „de la minut la minut, de la o milă la alta”, își amintește Tunner.

Punctul de plecare al călătoriei se afla în junglele umede și joase din India, în timp ce la capătul celălalt îi așteptau platourile înalte din vestul Chinei. Curenții puternici de aer le puneau piloților probleme mari. Tunner își aduce aminte de un incident în care un avion a fost dat complet pe spate de un curent de aer descendent la peste 7.500 de metri altitudine. Furtunile de primăvară, cu vânturi puternice, lapoviță și grindină, au fost cele mai mari provocări pentru piloții avioanelor cu instrumente rudimentare de navigație.

O singură furtună a doborât nouă avioane Theodore White, un jurnalist care a zburat pe această rută de cinci ori pentru un articol, a scris că pilotul unui avion care transporta soldați chinezi fără parașute a decis să facă o aterizare forțată după ce avionul a înghețat. Copilotul și operatorul radio au reușit să sară din avion și să aterizeze pe un „copac mare tropical”, fiind nevoiți să petreacă 15 zile prin sălbăticie până când au fost găsiți de niște băștinași prietenoși.

image

Zborul pe deasupra munților din estul Himalayei era unul plin de primejdii: furtuni de zăpadă, turbulențe puternice și zone sălbatice. Captură foto: Twitter

Oamenii din satele izolate din regiune îi salvau și îi tratau de multe ori pe supraviețuitorii accidentelor aviatice. Mai târziu, s-a aflat că avionul din care cei doi săriseră a aterizat cu bine și nimeni nu și-a pierdut viața. Unele avioane deviau atât de mult de la traseu din cauza condițiilor dificile de zbor încât se prăbușeau în munți despre care piloții nici nu știau că se află pe o rază de 50 de mile, își amintește Tunner.

O singură furtună a prăbușit nouă avioane, omorând 27 de pasageri și membri ai echipajelor de zbor. „Turbulențe pe care nu le-am mai întâlnit niciunde altundeva în lume” „În acei nori, pe toată ruta, turbulențele creșteau la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit niciunde altundeva în lume, înainte sau după”, a scris Tunner.

Membri forțelor aeriene care au participat la operațiunea din Himalaya au ajuns niște figuri legendare. „Acești bărbați ai Cocoașei se luptau cu japonezii, cu jungla, cu munții și cu musonii toată ziua și toată noaptea, în fiecare zi și noapte pe tot parcursul anului. Singura lume pe care o cunosc este cea a avioanelor.

Ei nu încetează niciodată să le audă, să le zboare, să le repare, să le blesteme. Și totuși nu se plictisesc niciodată să privească avioanele plecând spre China”, a povestit White. Operațiunea a fost într-adevăr o demonstrație neînfricată a logisticii aeriene în timpul războiului global care a ajuns la porțile Indiei. „Dealurile și oamenii din Arunchal Pradesh au fost atrași în drama, eroismul și tragediile celui de-al Doilea Război Mondial de operațiunea Cocoașa”, a spus directorul muzeului, Oken Tayeng. Este o poveste pe care puțini o cunosc.