O ipoteză în vederea soluţionării secretului civilizatiei Maya

Cenuşa vulcanicã descoperitã în canal poate oferi explicaţia supravieţuirii oraşelor mayaşe în condiţiile unui sol sãrac. Un studiu recent aratã cã şi în oraşele aflate departe de un vulcan putea ajunge cenuşa destul de des. Acest lucru ar putea explica cum au reuşit centrele urbane sã prospere, chiar şi când nu aveau avantajul fertilitãţii solului.

Extinzându-se între sudul Mexicului, Guatemala şi belizele de nord, Imperiul Maya a prosperat în perioada 250-900 d.Hr.Recent arheologii au gãsit un mineral argilos în canalel de la situl Tikal din Guatemala, odinioarã cel mai important oraş in sudul depresionar al Imperiului. Mineralul, un tip de argilã smectitã, poate fi doar de provenienţã vulcanicã. Utilizând tehnica amprentelor chimice, cercetãtorii au arãtat cã smectita nu a fost transportatã sub formã de praf de cãtre curenţii de aer dinspre Africa, ci mai degrabã provine de la vulcanii din Guatemala, El Salvador, Honduras şi Mexic. “Credem cã avem de-a face cu serie de evenimente vulcanice”, susţine liderul echipei, Ken Tankersley, antropolog la Universitatea din Cincinnati.

Înaintea descoperirii era cunoscut faptul cã oraşele de pe platourile înalte din vecinãtatea vulcanilor puteau fi afectate drastic de erupţii. De pildã, satul Chalchuapa din El Salvador a fost complet îngropat în urma erupţiei Ilopango din secolul al 6-lea. Dar pânã acum nu era clar efectul cenuşii vulcanice asupra oraşelor din depresiuni. Curenţii de aer se pare cã au transportat-o regulat la mare depãrtare de zona erupţiei. Tankersley este de pãrere cã cenuşa s-a depozitat în Tikal în decursul a 2000 de ani, între 340 î.Hr. şi 990 d.Hr. nu se poate determina însã câte erupţii au avut loc, frecvenţa lor sau de la care vulcani au provenit. “Dacã ai fi fost mayaş, ai fi fost martor cel puţin la un astfel de eveniment”, susţine cercetãtorul. În plus, cãderi de cenuşã vulcanicã au fost raportate şi forte recent, în 1960.

Descoperirea este fundamentalã pentru cã ar explica un mister esenţial al oraşelor din zona joasã a Imperiului. “Literatura vorbeşte adesea despre cât de sãrace şi neproductive erau solurile din aceste regiuni pentru cã derivau din calcar alterat ce nu reprezenta un tip fertil”, spune Payson Sheets, antropolog la Universitatea din Colorado, expert în efectele vulcanilor asupra culturii Maya. Şi totuşi dovezile arheologice aratã cã oraşe precum Tikal erau capabile sã suporte o densitate de 160-230 loc/m^2, mult mai mare decât ar fi putut suporta un sol sãrac. Dar dacã solurile ar fi fost acoperite cu cenuşã o datã la câţiva ani, s-ar fi îmbogãţit considerabil pentru cã aceasta mãreşte permeabilitatea şi porozitatea, fiind şi o sursã de fier şi magneziu. Sheets estimeazã cã şi o cantitate redusã, de câţiva milimetri, ar fi putut îmbogãţi solul pentru unul sau douã decenii. Cercetãrile continuã, pentru cã se pune şi problema efectului nociv al cenuşii asupra plantelor şi cauzãrii ploilor acide.

În general, vulcanismul era o parte integrantã a culturii mayaşe. Unele dintre templele din oraşele de pe platouri imitã vulcani sacri. Clãdirile aveau portaluri în acoperiş prin care ieşea fumul de tãmâie, care purta un mesaj spiritelor strãmoşilor şi zeitãţilor. Erupţiile se încadrau în concepţia maya conform cãreia viaţa este plinã de fenomene care pot fi hazard sau oportunitate, iar omul are rolul de a echilibra balanţa. Vulcanul putea fi controlat prin ritual şi rugãciune, precum şi prin imitaţiile din temple ale vulcanilor sau ceremoniile care simulau activitatea vulcanicã. Pentru mayaşi, vulcanismul era esenţial în ciclul lor vital.Sursã:news.nationalgeographic.com