Misterul unui „cimitir” de broaște, datând din perioada romană, rezolvat
La aproape un deceniu de la descoperirea a circa 8.000 de oase de broască într-un șanț, cercetătorii de la Universitatea Bournemouth și Museum of London Archaeology au reușit să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.
Oasele au fost descoperite între 2016 și 2018, în timpul lucrărilor desfășurate în cadrul proiectului de modernizare a drumului A14, pe tronsonul Cambridge–Huntingdon, din Marea Britanie. Originea acestei adevărate „gropi comune” a broaștelor a reprezentat un mister pentru arheologi, care au luat în calcul mai multe ipoteze pentru a explica acumularea neobișnuită de resturi, informează un comunicat al Universității Bournemouth.
După ce a aflat despre descoperire din presă, dr. Paul Clarkson, de la Universitatea Bournemouth, a luat legătura cu dr. Vicki Ewens, specialistă în zooarheologie la Museum of London Archaeology (MOLA), pentru a investiga mai amănunțit cazul.
Comparând urmele de pe oase cu cele documentate în studii anterioare, Clarkson a ajuns la concluzia că broaștele fuseseră consumate de păsări răpitoare. Principalii suspecți: bufnița de mlaștină (ciuf de câmp) și eretele de stuf.
Explicația nu rezolvă însă întregul mister
Dovezile arheologice arătau că șanțul se umpluse într-un interval de numai un an, ceea ce ridica o nouă întrebare: cum au ajuns atât de multe oase acolo într-un timp atât de scurt?
Echipa de la Bournemouth a continuat cercetările și a recurs la o metodă de analiză inovatoare, bazată pe măsurarea humerusurilor (oasele brațelor) broaștelor. Rezultatele au arătat că majoritatea exemplarelor muriseră la o vârstă fragedă, după ce fuseseră vânate în prima lor iarnă de viață. În plus, analizele cu radiocarbon realizate de Universitatea din Viena au stabilit că rămășițele datează de acum aproximativ 1.700 de ani, din perioada romană.
În acea vreme, apele zonelor mlăștinoase din regiune se retrăgeau treptat, creând condiții ideale pentru înmulțirea broaștelor. Abundența acestora a reprezentat, la rândul ei, o sursă generoasă de hrană pentru păsările răpitoare.
Pentru a înțelege mai bine mediul în care s-a produs acest fenomen, cercetătorii au analizat și resturile de melci, polenul și cărbunele descoperite în sit. Investigațiile au arătat că suprafețe importante de pădure au fost defrișate treptat, începând din Epoca Fierului, pentru a face loc pășunilor destinate animalelor.
Astfel, în perioada romană, peisajul era deja dominat de întinderi largi de teren deschis. Broaștele aveau tot mai puțini copaci sub care să se adăpostească, devenind o pradă mai ușoară pentru păsările care vânau deasupra pajiștilor.
„Nu se întâmplă prea des ca siturile arheologice să ne ofere o perspectivă asupra trecutului prin ochii unei bufnițe”, a explicat dr. Paul Clarkson, coordonatorul studiului de la Universitatea Bournemouth.
„Misterul broaștelor a fost, în sfârșit, elucidat: avem de-a face cu un adevărat ospăț, în timpul căruia un grup de bufnițe a vânat și a consumat un număr mare de broaște, lăsând în urmă oasele acestora. Descoperirea ne oferă informații nu doar despre viața oamenilor care locuiau în apropierea mlaștinilor romane, ci și despre lumea naturală – despre comportamentul animalelor sălbatice din trecut și condițiile în care trăiau acestea”, a adăugat cercetătorul.
Rezolvarea acestui mister oferă indicii prețioase și despre modul în care oamenii se deplasau prin regiune în perioada romană. Cercetătorii cred că activitatea păsărilor răpitoare ar fi fost favorizată de un peisaj mai puțin aglomerat, în care comunitățile umane ajungeau în zonă mai degrabă sezonier, pentru a-și muta animalele către noi pășuni.
La rândul său, dr. Vicki Ewens spune că descoperirea a ridicat numeroase întrebări încă de la început.
„Am avut o mulțime de teorii pentru a explica prezența unei cantități atât de mari de oase de broască într-o structură atât de mică. A fost extraordinar să colaborez cu Paul și să reușim, în cele din urmă, să găsim răspunsul. Cercetarea demonstrează că până și cele mai mici animale descoperite într-un sit arheologic ne pot ajuta să înțelegem nu doar condițiile de mediu din trecut, ci și activitățile oamenilor și felul în care aceștia influențau peisajul din jurul lor”, a concluzionat specialista.
Foto sus: Câteva dintre mostrele de oase descoperite într-un șanț (© MOLA_AndyChopping, via Bournemouth University)
Mai multe informații:
Paul Clarkson et al., An Owl's Eye View: Human–Animal Entanglement at the Roman Fen Edge, Environmental Archaeology (2026), DOI: 10.1080/14614103.2026.2746302
Mai multe pentru tine...
