Legendarul pilot Marin Dumitrescu a murit la vârsta de 102 ani jpeg

Legendarul pilot Marin Dumitrescu a murit la vârsta de 102 ani

📁 Istoria automobilului
Autor: Redacția
🗓️ 28 aprilie 2021

Considerat pinionul de transmisie între generația de aur a piloților romani, ilustrată de Jean Calcianu și Petre Cristea și generația clasicilor, apărută după anul 1967, legendarul pilot Marin Dumitrescu a murit marți, 27 aprilie, la vârsta de 102 ani, informează Retromobil Club România.

Marin Dumitrescu a debutat în motorsport în cursele de motociclism fiind campion la motociclism viteză la clasa de 125 cmc în echipa clubului CCA , ulterior trecând la automobilism concurând cu prototipul de construcție proprie BMW 328 Special Vulcan și mai târziu cu BMW 328 sub culorile clubului Dinamo București.

Debutul in automobilism a avut loc în 1948 în cursele de viteză pe circuit, pe un Jeep modificat. Bucurându-se de suportul uzinei Vulcan și ulterior al clubului Dinamo București , Marin Dumitrescu câștigă între 1949 și 1958 majoritatea titlurilor de campion absolut de viteză pe circuit și coastă.

Foto: Facebook / Retromobil

Marin Dumitrescu 3 jpg jpeg

Cea mai mare victorie este cea obținută în 1950 în cursa de coastă de la Sinaia cu un BMW 328 modificat la uzinele Vulcan, când a stabilit și un nou record absolut de timp, depășind performanțele „greilor” Petre Cristea și Jean Calcianu. Povestea întregii curse este relatată în filmul-documentar „Cursa vieții mele” și în cartea sa autobiografica.

A concurat și în raliuri, alături de Petre Vezeanu pe Renault 8 Gordini . Ultimul titlu de campion l-a câștigat cu Dacia 1300, în anul 1976, Marin Dumitrescu fiind primul preparator al modelului 1300 A antrenat echipa de competiții Politehnica București.

Foto: Facebook / Retromobil

Marin Dumitrescu 5 jpg jpeg

De mai bine de șapte decenii prezența în motorsport a numelui Dumitrescu a devenit o tradiție, Nea Marin fiind urmat de fiul său, Radu (campion la Viteză în Coastă și la Viteză pe Circuit), apoi de nepoții săi, Silviu (vicecampion național absolut la Viteză în Coastă) și Andrei (campion național absolut la Viteză în Coastă).

Marin Dumitrescu a fost membru de onoare al Retromobil Club Romania iar în anul 2011 Președintele României i-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate și pentru eforturile susținute de a promova automobilismul sportiv românesc.

Foto: Facebook / Retromobil

Marin Dumitrescu 4 jpg jpeg