Hanul Gabroveni va fi restaurat
Lucrările de reabilitare, extindere şi remodelare funcţională a Hanului Gabroveni din Bucureşti vor costa 30, 3 milioane lei (circa şapte milioane de euro), din care Ministerul Culturii va contribui cu trei milioane de euro din fonduri europene, iar Primăria Capitalei, cu restul de patru milioane.Potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care va fi supus la vot miercuri, Ministerul Culturii s-a adresat pentru obţinerea de fonduri în cadrul Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European. La începutul anului 2009, Mecanismul Financiar Spaţiul Economic European a acceptat finanţarea proiectului "Restaurare, extindere şi remodelare funcţională a Hanului Gabroveni", acordând un grant de trei milioane de euro.Proiectul, care a fost declarat eligibil la 2 iunie 2009, are ca scop restaurarea Hanului Gabroveni şi punerea lui în funcţiune prin realizarea unui Centrul Cultural European, sub coordonarea municipalităţii, şi acordarea unor spaţii, pe o perioadă limitată de nouă ani, în vederea găzduirii Institutului de Memorie Culturală-instituţie subordonată Ministerul Culturii.În prezent, clădirea hanului mai păstrează ziduri ale încăperilor de la parter şi etaj, în timp ce în curte, bolţile prăvăliilor şi zidurile acestora s-au năruit. Hrubele aripii de est ale construcţiei sunt năruite şi ele, iar cele ale aripii de vest riscă să se prăbuşească în lipsa unor măsuri de recuperare a monumentului, se arată în documentele supuse aprobării CGMB.Construit la începutul secolului al XIX-lea, Hanul Gabroveni se află în Centrul Istoric al Capitalei, între strada cu acelaşi nume şi strada Lipscani, într-o zonă apropiată Curţii Vechi Domneşti.