Descoperiri arheologice impresionante în Libia
După moartea lui Gaddafi, arheologii au acum posibilitatea de a explora părţi ale ţării, care în trecut erau ţinute în secret de către dictatorul libian. Cu ajutorul unor sateliţi, experţii au descoperit existenţa a mai mult de 100 de fortificaţii, oraşe şi sate-multe din ele cu structuri asemănătoare castelelor-în partea de sud-vest a deşertului libian.Arheologii de la Universitatea din Leicester, Marea Britanie au descoperit că aceste construcţii impresionante sunt opera civilizaţiilor pre-islamice, aşa numiţii Garamantes-popor cunoscut numai din scrierile grecilor şi romanilor.Construcţiile găsite pe teritoriul libian sunt într-o stare perfectă de conservare:"zidurile sunt înalte de patru metri, iar cărămizile din chirpici sunt aproape intacte", a declarat unul din cercetătorii care studiază acest sit.
"Din cauza regimului Gaddafi a fost uitată această parte de istorie. Clădirile sunt impresionante, însă din păcate au rămas neobservate şi neînregistrate vreme de peste 40 de ani", a declarat David Mattingly, profesor de arheologie de la Universitatea Leicester."Aceste imagini realizate cu ajutorul sateliţilor scot la iveală date istorice care ne ajută să înţelegem cât de mult sau puţin s-a schimbat lumea vreme de 1500 de ani. Dovezile ne arată că tipul de climă, specifică deşertului, nu s-a schimbat prea mult", a adăugat profesorul dr. Martin Sterry, citat deIo9.com. Această descoperire oferă mai multe informaţii despre Garamates, civilizaţia barbară despre care se ştie că a dat naştere la o mulţime de conflicte militare, pe vremea Imperiului Roman."Tot ce ştiam până acum despre Garamates s-a schimbat radical. Îi credeam un popor înapoiat, dar de fapt ei sunt foarte bine organizaţi. Trăiau în sate şi oraşe fortificate şi sate bine conduse", a conchis Mattingly.
Sursa:http://www.antena3.ro