Degustătoarea mâncării lui Hitler dezvăluie ororile din casa liderului nazist
Margot Wölk nu era nazistă, dar era una dintre cele 15 tinere care erau angajate la „Bârlogul Lupului“, sediul lui Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a gusta mâncarea liderului, ca nu cumva să fie otrăvită.
Fiecare masă putea fi ultima. Şi când în sfârşit termina de mâncat mâncarea vegetariană fără gust, degustătoarea lui Hitler în vârstă de 25 de ani şi colegele sale chiar mai tinere izbucneau în lacrimi pentru că erau recunoscătoare că încă sunt în viaţă. Margot Wölk este singura care a supravieţuit. Toate colegele sale au sfârşit împuşcate de Armata Roşie în ianuarie 1945. Margot are acum 96 de ani şi şi-a depăşit ruşinea privind slujba ei de degustătoare a mâncării lui Hitler, spunându-şi povestea unei televiziuni germane, notează „The Independent“.
„Plângeam ca nişte câini când terminam de mâncat“
„Mâncarea era mereu vegetariană. Existau mereu zvonuri că britanicii vor să-l otrăvească pe Hitler. Nu se atingea de carne. Ni se dădea orez, tăieţei, ardei, mazăre şi conopidă“, îşi aminteşte Margot în faţa camerelor postului televiziune RBB din Berlin.
„Unele dintre fete începeau să plângă când se apucau de gustat pentru că le era foarte frică. Trebuia să mâncăm tot. Apoi trebuia să aşteptăm o oră şi de fiecare dată eram înspăimântate că ne vom îmbolnăvi. Plângeam ca nişte câini pentru că eram bucuroase că am supravieţuit“, continuă Margot.
Cum a ajuns degustătoarea lui Hitler
Margot Wölk şi-a spus povestea în acelaşi apartament din Berlin în care s-a născut în 1917. Fiica unui angajat al căilor ferate, ea se bucurase de o tinereţe fără griji, chiar cu prieteni evrei, până când nazişti au ajuns la putere în 1933. A devenit una dintre degustătoarele lui Hitler din greşeală. Gonită din apartamentul său de bombardamente, în 1941, şi cu soţul recrutat în armată, ea a căutat adăpost în casa mamei sale din oraşul din estul Prusiei, Partsch, acum numit Parcz, Polonia. Oraşul, aflat la aproape 645 de kilometri de Berlin, în est, era chiar lângă sediul „Bârlogul Lupului“, complexul de peste 80 de clădiri şi buncăre de unde Hitler îşi desfăşura activitatea. Primarul oraşului, un nazist înfocat, a forţat-o pe Margot să devină degustătoare. În fiecare zi, un gardian SS (Schutzstaffel – Eşalonul de Protecţie, n.r.) o lua pe ea şi pe celelalte fete într-un autobuz special şi le ducea într-o şcoală, unde gustau mesele liderului nazist.
Bomba din Bârlogul Lupului
„Securitatea era atât de dură încât nu l-am văzut niciodată pe Hitler în persoană. I-am văzut doar câinele alsacian, Blondi“, povesteşte femeia. Cu toate că paza era atât de strictă, într-o noapte ea a fost violată de un ofiţer SS. Teama lui Hitler pentru propria viaţă nu era nefondată. Pe 20 iulie 1944, un grup de ofiţeri germani a încercat să-l asasineze detonând o bombă în „bârlog“. „Stăteam pe bănci de lemn şi dintr-o dată am auzit şi am simţit un bum puternic. Am căzut de pe bănci şi am auzit pe cineva ţipând «Hitler e mort!». Bineînţeles că nu era“, îşi aminteşte Margot. Aproape 5.000 de nemţi suspectaţi că au fost implicaţi în atentat au fost executaţi de nazişti. Margot a fost forţată să se mute în clădirea intens păzită unde îi gusta mâncarea lui Hitler.
Din lac în puţ:Margot scapă de nazişti, dar dă de soldaţii ruşi
Până la sfârşitul anului 1944, Armata Roşie avansa din ce în ce mai mult. Margot a fost ajutată dă scape de un ofiţer SS prietenos. A găsit un loc într-un tren folosit de ministrul propagandei naziste Joseph Goebbles şi a fugit în Berlinul aflat în ruine. Berlinul a capitulat în faţa armatei ruseşti în mai 1945. Însă ororile războiului nu s-au încheiat pentru Margot Wölk. „Am încercat să ne deghizăm în bătrâne, însă ruşii au venit după mine şi după alte fete. Ne-au tăiat rochiile şi ne-au târât într-un cabinet de doctor. Am fost ţinute şi violate acolo timp de 14 zile. A fost iadul pe pământ. Coşmarurile nu dispar niciodată“, mărturiseşte Margot. Margot nu a mai putut face copii. „Mi-am dorit dintotdeauna o fată. Când am ajuns la 50 de ani, m-am gândit că dacă aş fi avut o fată ar fi avut 25 de ani. Însă, din păcate, asta nu s-a întâmplat“, spune ea. Un ofiţer britanic pe nume Norman a ajutat-o să se recupereze. El s-a întors în Marea Britanie după război. I-a scris, rugând-o să vină la el. Însă Margo i-a răspuns că vrea să aştepte să vadă dacă soţul ei Karl este încă în viaţă. În 1946, Karl a apărut la uşă. I-a fost permisă întoarcerea, în sfârşit, dintr-un lagăr sovietic al prizonierilor de război. Cântărea 45 de kilograme, avea un bandaj în jurul capului şi, la început, era de nerecunoscut. Cuplul a încercat să ducă o viaţă normală, însă războiul îşi pusese amprenta asupra lor. Margot nu putea scăpa de coşmarurile ei. S-au despărţit. Karl a murit în urmă cu 24 de ani, iar de atunci Margot trăieşte singură cu amintirile ei, conchide „The Independent“.
