Declaraţie istorică a lui Kelemen Hunor despre necesitatea dialogului dintre români şi maghiari
Cu ocazia taberei de vară a tineretului UDMR, Kelemen Hunor a declarat că ungurii trebuie să iniţieze un dialog sincer cu românii pentru a creşte nivelul de încredere între cele două comunităţi, pentru că altfel va fi dificil să construiască împreună proiecte de viitor. În timp ce declaraţia a fost preluată ca ştire de presa românească, cu comentarii mai mult sau mai puţin favorabile ale cititorilor, a trecut aproape neobservată în cea maghiară.
„ Noi trebuie să fim iniţiatori ai dialogului cu majoritatea românească . Acest dialog, însă, trebuie să fie unul sincer. Poate că îi va deranja pe unii, dar este necesar ca noi să putem spune ceea ce credem despre ultimii 100 de ani, dar şi majoritatea românească să îşi exprime sincer gândurile şi temerile legate de dezideratele comunităţii maghiare. Dacă vom reuşi să vorbim deschis despre tot ce ne îngrijorează, dacă va fi garantat cadrul legal pentru ca nouă să ne fie bine să trăim liniştiţi, ca maghiari în România, cu siguranţă va creşte şi nivelul de încredere dintre cele două comunităţi. În absenţa încrederii, nu se poate să planificăm, să construim împreună un viitor comun.”
Potrivit ziarului Szabadság, Kelemen Hunor a declarat că, din punctul de vedere al UDMR, dialogul cu majoritatea românească trebuie mereu relansat, că trebuie spuse lucruri care sunt supărătoare şi deranjante pentru cele două părţi.
„Se obişnuieşte să se spună că noi şi după o sută de ani vrem să rupem Ardealul de România. Noi în legătură cu aceasta, putem să spunem din nou ceea ce am subliniat întotdeauna: ne imaginăm toate aspiraţiile noastre în cadrul frontierelor actuale.”
El a adăugat că şi aceasta trebuie spus, că maghiarimii transilvănene încă îi este frică că România, după o sută de ani, nu şi-a abandonat eforturile de asimilare.
„Orice coexistenţă de succes între comunităţi se bazează pe încredere. Dacă aceasta ar fi reciprocă în relaţiile dintre majoritate şi minoritate, atunci s-ar putea construi un viitor împreună, în care şi comunitatea maghiară să îşi aibă locul.” (subl. M.D.).
Prima întrebare pe care şi-o pune fiecare dintre noi, fie român, fie ungur, este despre sinceritatea domnului Kelemen Hunor. Cel puţin din cauza declaraţiilor antiromâneşti pe care le-a făcut domnia sa ca om politic, suntem pe deplin îndreptăţiţi să privim cu suspiciune dorinţa sa referitoare la iniţierea unui dialog între români şi maghiari.
Dacă este sincer, iniţiativa sa este lăudabilă, pentru că decizia reconcilierii dintre români şi unguri trebuie să fie în primul rând una politică. Desigur că iniţierea dialogului nu înseamnă automat că se va ajunge la o reconciliere. Dar dialogul este primul pas pentru reconcilierea dintre români şi unguri.
Chiar şi în cazul în care domnul Kelemen Hunor nu ar fi sincer, trebuie exploatată declaraţia sa pentru a se iniţia un dialog. A scăpat pasărea din gură deja. Chiar dacă are propriile calcule politice şi sinceritatea sa ar fi discutabilă, nu mai poate da înapoi de la dialog.
Sunt politicienii români capabili să poarte un dialog pentru reconcilierea româno-maghiară?
Prin această declaraţie, Kelemen Hunor a ridicat mingea la fileu. Sunt oare în stare politicienii români să joace această minge? Tare mă tem că incapacitatea politicienilor români de a gestiona un asemenea dialog între români şi unguri riscă să compromită şansele unui dialog real între români şi unguri. Liderii politici români au fost practic invitaţi de Kelemen Hunor să se pronunţe pe subiect. Câţi dintre ei sunt oare în stare să înţeleagă problema relaţiilor româno-maghiare în profunzimea lor? Pentru că pentru majoritatea politicienilor români situaţia actuală, tensionată din când în când cu declaraţii pentru a ţine fierbinte subiectul, este acceptabilă: fie se trezesc naţionalişti pentru a mai lua nişte voturi din partea românilor, fie sunt dispuşi la compromisuri politice pentru că au nevoie adesea de voturile UDMR în Parlament. Oare ce şanse există pentru a-i scoate pe politicienii români din aceasta paradigmă: „lasă, că se poate şi aşa”, adică fără să facă nimic concret?
Nici măcar politicienii maghiari nu cred că sunt în totalitate dispuşi pentru un dialog, pentru că un succes al reconcilierii i-ar obliga să îşi restructureze discursurile şi proiectele politice. Îmi amintesc că în urmă cu cinci săptămâni, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, l-am întrebat pe Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta, despre oportunitatea reconcilierii româno-maghiare, mai ales că şi el tot invoca necesitatea unui dialog. El a refuzat să răspundă şi a pasat întrebarea colegilor săi de la masa rotundă pe care o modera. Singurul politician UDMR prezent, deputatul Attila Korodi, care în general a avut la acea masă rotundă declaraţii pertinente, s-a eschivat şi el să răspundă pe subiectul reconcilierii româno-maghiare. Poate că la el a fost doar o manifestare a disciplinei de partid, nedorind să angajeze UDMR-ul printr-un răspuns pozitiv sau negativ.
Cum a fost cultivată neîncrederea între români şi unguri?
Timp de 27 de ani, politicienii, şi români şi unguri, s-au străduit să cultive neîncrederea între români şi unguri. Această neîncredere a început încă din 22 Decembrie 1989, când, în anumite localităţi cu populaţie majoritar ungurească, pe fondul entuziasmului revoluţionar, tensiunile acumulate în ultimii ani ai regimului comunist au degenerat în linşarea unor miliţieni români. Componenta etnică în anumite cazuri nu poate fi pusă la îndoială, chiar dacă victimele au fost uneltele Securităţii comuniste.
Evenimentele din martie 1990 au pus gaz pe foc, pentru că ambele părţi, şi unguri şi români, s-au străduit să inflameze conflictul pentru succes electoral. Oamenii au fost manipulaţi de anumiţi lideri cu agenda planificată pe crearea unui conflict permanent între români şi maghiari. Din păcate cel mai mult au avut de pierdut locuitorii din regiune, pentru că foarte mulţi ani investitorii s-au ferit să vină în această zonă din cauza percepţiei ca de potenţial conflict interetnic.
În primele luni ale democraţiei postcomuniste, au fost intimidaţi mii de români care locuiau în Secuime, ajunşi acolo nu întotdeauna din dorinţa lor, ci în urma mecanismului repartiţiilor din perioada comunistă. Deşi acolo şi-au făcut un rost, din cauza presiunii emoţionale cei mai mulţi au plecat. Practic au fost alungaţi. Românii rămaşi în judeţele Harghita şi Covasna se simt minoritari în propria ţară. Posibil ca această percepţie să fie cultivată şi de unii politicieni români pentru capital electoral, dar sigur atitudinea colectivă antiromânească a politicienilor maghiari din Secuime a avut rolul esenţial. Oare de câţi ani avem nevoie pentru schimbare de ambele părţi? E uşor să distrugi, dar este greu să construieşti. Mai greu este să reconstruieşti ceea ce a fost distrus odată.
Înfiinţarea şcolilor în limba maghiară, proces urmărit cu consecvenţă de politicienii maghiari, a avut un revers nefericit: au fost scoşi elevii români, fie prin închiderea claselor româneşti, fie prin marginalizarea lor şi a profesorilor români. Traumele elevilor sau profesorilor români, care au fost anunţaţi pur şi simplu că trebuie să plece, deoarece este o şcoală ungurească, nu poate fi negată sau minimalizată. Să ne amintim doar de cel mai recent caz de la Liceul Teologic Rakoczi din Târgu-Mureş.
Domnule Kelemen Hunor, am înţeles că UDMR a acţionat pentru crearea şcolilor exclusiv de limbă maghiară pentru a întări comunitatea maghiară din punct de vedere lingvistic şi al tradiţiilor. Dar nu v-aţi gândit nicio clipă că sunt consecinţe de amploare, ca de exemplu că românii şi maghiarii, deoarece nu sunt împreună în şcoală, nici măcar în aceeaşi curte şi nu învaţă de comunice şi să convieţuiască de la vârsta copilăriei, vor avea probleme de comunicare şi convieţuire la maturitate? Sau că se va ajunge la o izolare şi enclavizare a comunităţilor maghiare? Cu ce ar fi deranjat dacă în şcolile maghiare ar fi rămas şi câteva clase româneşti, tratate cu respect, nu cu ură interetnică? Altfel am fi putut dialoga azi!
Am enumerat doar câteva dintre acţiunile sau evenimentele care au construit neîncrederea între români şi unguri. Dacă unele acţiuni au fost spontane, cum au fost cele din 22 Decembrie 1989, celelalte au fost deliberate, au fost planificate de politicieni.
Neîncrederea a fost cultivată timp de aproape 3 decenii. Ea nu poate fi înlocuită cu încredere peste noapte. Dar nu înseamnă că nu este posibil. Dar pentru ca percepţia românilor despre unguri să se schimbe, pentru ca unii români să nu mai reacţioneze pe forumuri prin afirmaţii de genul „Să plece ungurii din România în Ungaria” etc., este nevoie de paşi simpli, dar foarte importanţi. Trebuie să îi identificăm şi să îi punem în aplicare.
Societatea civilă poate construi un dialog între români şi maghiari
Dacă invitaţia la dialog este adresată de Kelemen Hunor doar partidelor politice, atunci iniţiativa este din start sortită eşecului. Succesul iniţiativei de dialog între români şi unguri poate fi asigurat doar dacă este implicată şi societatea civilă, pentru că altfel ar exista suspiciunea că politicienii ar negocia de fapt interese de partid.
Dialogul dintre români şi maghiari este posibil. Se poate purta un dialog civilizat, în care fiecare să îşi spună punctul de vedere, fiecare parte să îşi expună doleanţele şi aspiraţiile. Chiar dacă uneori s-ar aprinde spiritele, trebuie să ne întoarcem la dialog. O condiţie a dialogului trebuie să fie clarificarea scopului său, iar acela poate fi doar reconcilierea dintre români şi unguri. Altfel am dialoga doar de dragul declaraţiilor politice. Nu cred că mai este loc de vreun dialog al surzilor. Desigur, fiecare parte are aspiraţiile şi aşteptările sale de la acest dialog. Înainte de a ne aşeza la masa dialogului, fiecare parte trebuie să accepte că nu poate pleca de pe poziţii irefutabile.
Pentru a depăşi nivelul declaraţiilor politice este nevoie să discutăm, atât în presă, cât şi la conferinţe şi mese rotunde comune. Acele discuţii civilizate care au loc adesea între un român şi un ungur cu diverse ocazii, de la o bere la crâşmă până la forumul unui ziar, trebuie multiplicate şi aduse la suprafaţă, pentru a servi ca model. Desigur, nu va fi doar lapte şi miere, mulţi vor avea reacţii potrivnice, atât români, cât şi unguri.
Un dialog civilizat, care ar putea servi ca model, a fost purtat zilele trecute pe forumul unui articol care prezenta ştirea declaraţiei lui Kelemen Hunor pe pagina de internet adevarul.ro. Printre injuriile cu care unii cititori au comentat declaraţia liderului maghiar se poate citi un dialog, purtat de-a lungul mai multor mesaje scrise în cel mai civilizat mod posibil, între doi cititori: un român, al cărui nick-name este Min Ad şi un ungur, al cărui nick-name este Tamas Szabadi, probabil numele său real. De exemplu, Min Ad:
„Îmi asum oprobriul de a va propune sa nu îl contrariem pe liderul UDMR. Orice şansă de clarificări merită adresată. Poate iese ceva pozitiv şi ajung sa beau un ţoi de ceva cu Tomas Szabadi până nu ne vine sorocul. Nu poţi trăi o viaţă cu cuţitele pe masă... sau măcar nu merită. Măcar se pun pe masă nişte lucruri... ştim şi noi pe ce muzică dansăm...”.
Tamas Szbadi:
„Şi subsemnatul e deschis la dialog şi în funcţie de sezon putem să bem împreună o bere, o cafea, un suc, un vin sau ce se găseşte. P.s. Chiar azi, pe la prânz, am fost la o ocazie cu prieteni şi colegi (mai mulţi la număr), dintre care au fost şi români, şi maghiari şi chiar şi alţi vorbitori, şi ne-am înţeles bine, am dezbătut probleme comune, şi s-a propus că ocaziie de acest fel să se repete. A fost un lucru normal, absolut normal, nimeni nu a jignit pe nimeni, chiar dacă s-au pronunţat păreri contrare, dar nimeni nu s-a ridicat nervos de la masă. Deci şanse, sunt pentru dialog şi chiar şi pentru a sărbători împreună.”
Continuarea dialogului civilizat dintre cei doi interlocutori o puteţi citi pe forum, este chiar o lectură plăcută şi o bună lecţie de civism. Nu îi cunosc personal pe cei doi cititori. Cred că, în cazul în care s-ar înfiinţa vreodată o Comisie Prezidenţială pentru reconcilierea româno-maghiară, cei doi cititori ai ziarului Adevărul trebuie să facă parte din ea, pentru că pot fi un model pentru dialogul dintre români şi maghiari. Nu politicienii trebuie să fie parte exclusivă la acest dialog, ci societatea civilă trebuie să şi-l asume şi să dea tonul discursului politicienilor.
Preşedintele Klaus Johannis s-a pronunţat pentru un parteneriat strategic între comunităţile română şi maghiară cu ocazia vizitei sale în Secuime în urmă cu 5 săptămâni. Dar a subliniat că acest parteneriat interetnic nu implică Ungaria, pentru că relaţiile dintre România şi Ungaria sunt relaţii între două state vecine.
