Cum executau Serviciile Secrete din Bulgaria dizidenţii politici
O investigaţie declanşată de cotidianul bulgar 24 Chasa, pe marginea unor arhive desecretizate de curând de autorităţi, a devoalat existenţa unui birou al serviciilor secrete, denumit “Serviciul 7”, care avea ca obiect de activitate discreditarea, răpirea sau uciderea disidenţilor bulgari din Occident.
Arhiva desecretizată a serviciilor secrete bulgare, conținând peste 5000 de pagini, a atras atenția presei din țara vecină, care a reușit să scoată la suprafață evenimente necunoscute până astăzi, din istoria comunismului bulgar și al sistemului său de represiune. Studiul documentelor, scrise între 1964 și 1972, clasificate ca “top secrete”, a relevat existența unui birou – Serviciul 7 – care a fost implicat, începând cu 1963, anul înființării sale, și până în 1972, în cel puțin zece acțiuni secrete îndreptate împotriva unor cetățeni bulgari aflați în țări ca Danemarca, RFG, Italia, Marea Britanie, Turcia, Franța, Suedia și Elveția. Documentele care menționau aceste cazuri și acțiunile luate de autorități purtau acronimul OM (ostri meropriatia – măsuri radicale).
Importanța documentelor rezidă și în faptul că fixează temporal acțiuni criminale ale regimului comunist bulgar, care se credeau a fi existat mult mai târziu decât s-a întâmplat în realitate. Dacă până în prezent se credea că Politburo-ul bulgar a aprobat “măsurile radicale” doar după 1973, documentele desecretizate de curând amplasează aceste evenimente cu un deceniu mai devreme.
În 1970, ministrul de interne al Bulgariei, Angel Sokalov, referindu-se la planul de lichidare al unui emigrant bulgar, spunea:“Trebuie să executăm o pedeapsă la moarte. La o privire superficială, pare a fi o treabă dificilă și murdară, dar pentru noi ea este nobilă”.
Documentele recent analizate infirmă și unele negații ale șefilor serviciilor de securitate bulgare din perioada comunistă, referitoare la execuțiile pe care acestea le ordonau. Spre exemplu, în 1999, fostul director al serviciilor de informații bulgare, generalul Vlado Todorov, afirmase că instituția nu fusese implicată în crime, fapt ce se dovedește a fi neadevărat.
Catalogându-și victimele drept “trădători ai țării mame, care provoacă distrugere prin acțiuni subversive”, Serviciul 7 a fost ghidat în activitatea sa de un set de principii, redactate în 1964 și aprobate de ministrul de Interne, care permiteau răpirile și asasinatele, ca metode eficiente de combatere a “inamicilor”. Dacă inițial era un serviciu redus, în 1964 având doar 4, acesta s-a dezvoltat și în 1967 existau sub juristicția sa un număr de 39 de agenți.
Documentele relevă interesul deosebit al serviciului pentru dezvoltarea și obținerea de otrăvuri – în special, cele insipide, incolore, inodore și cu efecte întârziate – aceste tipuri de asasinate fiind preferate de agenții Serviciului 7.
