Foto: Facebook / Palatul Culturii din Iași - Complexul Muzeal Național „Moldova"

Cel mai valoros tablou expus în România, expus la Iași

Cel mai valoros tablou expus România poate fi văzut la Galeria de Artă Europeană de la Palatul Culturii din Iaşi, lucrarea veche de peste 400 de ani fiind pictată de Peter Paul Rubens.

Lucrarea „Cezar primind capul lui Pompei”, pictată în ulei pe pânză la jumătatea secolului XVII, are dimensiunea 154 centimetri înălţime pe 224 centimetri lungime, are în prim plan imaginea călăului egiptean care îi oferă lui Cezar, pe o tipsie de aur, capul lui Pompei. Marele artist reuşeşte să surprindă în creaţia sa, cu ajutorul penelului şi culorilor, încordarea. Cezar priveşte încordat în ochii călăului, încordarea putând fi observată şi pe figura crispată a lui Pompei. Celelalte personaje, pictate în tonuri de brun, sunt aşezate într-un semicerc deschis către privitor.

„În urma finalizării evaluării tabloului „Cezar primind capul lui Pompei” realizat de către Peter Paul Rubens are o valoare justă estimată pe 40 de milioane de euro, ceea ce îl face cel mai scump tablou din România. Vechi de peste 400 de ani, acesta este unul dintre cele mai mai tablouri semnate de către marele artist. Lucrarea este primul tablou al Pinacotecii Naţionale, având numărul de inventar 001 şi a fost achiziţionată în iarna anului 1845 de la Paris de către marele paşoptist Scarlat Vârnav. Pe 30 mai se împlinesc 385 de ani de când Rubens a plecat la Creator”, a declarat, pentru Agerpres, Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iaşi.

Intitulat „Cezar primind capul lui Pompei”, opera de artă este realizată de pictorul flamand Peter Paul Rubens (1577-1640), şi este înregistrată în patrimoniul Muzeului de Artă ieşean cu numărul de inventar 1.