Castelul Corvinilor va fi restaurat complet
Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat complet. Se află de patru ani în șantier, însă noile lucrări de reabilitare au fost contractate și vor începe în curând.
Castelul Corvinilor din Hunedoara intră într-o nouă etapă de restaurare, care se va întinde pe durata a 33 de luni.
Peste 25 de milioane de lei, fără TVA, sunt investite, din fonduri europene accesate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru continuarea lucrărilor de restaurare a ansamblului istoric, începute în 2019.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit de municipalitate societății Coral, cea care derulează și lucrările de reabilitare care au loc în prezent.
După finalizarea acestora, estimată pentru toamna acestui an, la Castelul Corvinilor din Hunedoara vor începe noile lucrări de consolidare şi de reabilitare a unor monumente, care, din cauza costurilor, nu au putut fi cuprinse în proiectul anterior.
„Lucrările de intervenție asupra obiectivului de patrimoniu propuse a fi executate sunt următoarele: restaurare fresce interioare și exterioare (mortare și pictură): frescele exterioare de pe Turnul Buzdugan, Turnul Vechi de Poartă și Turnul Pustiu și frescele din interiorul Sălii Dietei, Bucătăriei Nobiliare, Capelei, Galeriei Suspendată, fațada Capelei, elemente de valoare artistică și istorică excepțională; înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor; refacerea podurilor de acces,peste șanțul sec și peste pârâul Zlaști; recrearea picturilor de pe peretele Camerei de Aur, de la etajul Loggiei Matia”, se arată în proiect.
Același proiect mai cuprinde restaurarea Gropii Urşilor şi punerea acesteia în circuitul de vizitare, realizarea unui planşeu pe Terasa de Artilerie, refacerea armurii Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, repararea acoperişului (acolo unde este nevoie), curăţarea fântânii din curtea interioară, refacerea instalațiilor electrice şi de iluminat şi crearea unui sistem de supraveghere video unitar dotat cu camere video wireless.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...