Numele de familie “Basarab” nu mai garantează că eşti urmaş al lui Vlad Ţepeş jpeg

Care sunt cele mai bine vândute personaje istorice româneşti

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 24 octombrie 2011

Figura voievodului care a domnit la Târgovişte este prezentă pe multe dintre obiectele puse la vânzare în cadrul magazinului de la Curtea Domnească. De aici, atât vizitatorii, cât şi localnicii pot achiziţiona obiecte decorative sau de uz casnic, ilustrate şi cărţi de istorie.

Magazinul de suveniruri, deschis din vară în incinta Ansamblului Monumental “Curtea Domnească”, a însemnat extinderea gamei de produse, care se adreseză unui public larg.

„Prin deschiderea acestui nou magazin noi ne-am extins, prin faptul că am adus marfă nouă, de calitate, mult mai multe produse. La vânzare avem foarte multe suveniruri care se adresează în primul rând copiilor:magneţi de frigider, semne de carte, pad-uri pentru mouse, puzzle-uri cu imaginea Curţii Domneşti şi a lui Vlad Ţepeş”, a precizat Ovidiu Cîrstina, directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Acestora se adaugă obiectele de ceramică. „Aş menţiona acele ghivece foarte frumoase, personalizate cu Turnul Chindiei şi cu imagini din Târgovişte. De asemenea mai avem la vânzare căni inscripţionate şi seturi de pahare lucrate manual, la Pucioasa. Sunt în momentul de faţă 167 de produse la vânzare, dintre care 68 sunt noi, la vânzare de circa două luni de zile”, a mai spus directorul.

Figura lui Vlad Ţepeş rămâne cea mai căutată

Ciocolata Turnul Chindiei, lansată în luna septembrie s-a bucurat de un real succes în rândul cumpărătorilor. Primul loc de 540 de tablete de ciocolată s-a vândut în mai puţin de 3 săptămâni de la lansare. Totuşi, cele mai căutate produse sunt cele care au inscriptionată figura lui Vlad Ţepeş:insigne, brelocuri, tricouri, căni şi altele. "Vlad Ţepeş este de departe figura cea mai căutată din cele pe care le avem aici la vânzare", a precizat Ovidiu Cîrstina. Preţurile produselor variază:o insignă cu imaginea voievodului costă 4 lei, un breloc – 6, 5 lei, o cană – 10 lei.

Apreciate sunt şi figurinele cu domnitorul sau cu simpli soldaţi. „Am adus foarte multe figurine, care sunt căutate atât de copii, cât şi de adulţi. Este vorba de soldăţei, mulţi dintre aceştia de colecţie, începând din perioada romană, apoi perioada Evului Mediu, până undeva spre perioada modernă. Mulţi dintre ei sunt şi utili pentru elevi, pentru că au o ascuţitoare şi pot fi folosiţi şi aşa. Iar celelalte, cu Vlad Ţepeş şi figurinele ce amintesc de cavalerii Evului Mediu sunt pentru colecţie, deci nu sunt jucării în sine”, explică directorul complexului. Figurinele costă între 16 şi 42 de lei.

Imaginea domnitorului este promovată şi în mica librărie amenajată în magazin. „În septembrie am lansat un set de vederi, 18 la număr, legate de Curtea Domnească, de muzeele din Târgovişte, de bunuri. Este pentru prima dată când muzeul scoate vederi cu bunuri din patrimoniul mobil. Avem şi o mică librărie. Sunt foarte multe cărţi, în majoritate pe teme istorice, dar şi literatură – romanul „Răstignit Între Cruci” a lui Vasile Lupaşc, despre viaţa lui Vlad Ţepeş, revista muzeului şi altele”, a mai adăugat Ovidiu Cîrstina.