Catedrala Notre-Dame din Paris (foto: Pixabay)

Când vor putea fi vizitate din nou turnurile Catedralei Notre-Dame din Paris?

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 2 iulie 2025

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în 2019, va fi reluată pe 20 septembrie, a anunțat Centrul Monumentelor Naționale (CMN) din Franța, care administrează catedrala.

Lucrările la aceste două turnuri care încadrează fațada monumentală a catedralei au constat în principal în consolidări structurale, în special la clopotnițele avariate de incendiu și la terasă, situată la 69 de metri înălțime, a explicat președinta CMN, Marie Lavandier, conform Agerpres.

Complet reproiectat pentru a „fi mai fluid, îmbogățit și a respecta normele de securitate”, turul „oferă o imersiune de aproximativ cincizeci de minute în arhitectura gotică”, a explicat Lavandier.

Noul circuit va începe în turnul de sud, unde vizitatorii vor putea descoperi într-o primă sală machete explicând construcția catedralei, precum și două garguie originale.

Vizita continuă la etajul superior, unde se află o scară circulară din stejar cu dublă spirală, o „creație fără precedent a arhitecților șefi ai monumentelor istorice”, și continuă până în vârf. La capătul celor 424 de trepte, pe vizitatori îi așteaptă „o panoramă excepțională a Parisului și a turlei”.

La coborâre, vor trece pe lângă clopote înainte de a ajunge la curtea cisternei, care leagă cele două turnuri și oferă o vedere asupra structurii navei.

Capacitatea va fi limitată la 400.000 de vizitatori pe an, față de 450.000 anterior. Biletele vor fi puse în vânzare online la începutul lunii septembrie, la prețul de 16 euro, față de 10 euro înainte de incendiu.

Catedrala Notre-Dame din Paris și-a redeschis porțile în luna decembrie 2024, la peste cinci ani de la incendiul care a devastat-o în 2019, în prezența a aproximativ patruzeci de șefi de stat și de guvern, printre care Emmanuel Macron și Donald Trump.

Proiectul colosal de reconstrucție și restaurare a acestei capodopere a artei gotice vechi de peste 860 de ani a costat aproape 700 de milioane de euro, finanțați de cei 846 de milioane din donații din întreaga lume.

Pe 15 aprilie 2019, Catedrala Notre-Dame din Paris a fost cuprinsă de un incendiu devastator, care a distrus parțial această bijuterie arhitecturală și simbol al Franței. Flăcările au cuprins acoperișul catedralei și au provocat prăbușirea faimosului vârf al turnului central. Incendiul a durat mai multe ore și a fost stins abia în timpul nopții.

În ciuda distrugerilor, fațadele exterioare și majoritatea artefactelor din interior au fost salvate datorită eforturilor intense ale pompierilor. Acest incident a stârnit un val de solidaritate internațională, iar guvernul francez și diverse organizații au promis să restaureze Catedrala Notre-Dame la splendoarea ei inițială.

Mai multe pentru tine...