Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei jpeg

Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei

De la desrobirea Ardealului pâna la ofensiva din Aprilie 1919

Situatia creata României, prin pacea de la Bucuresti, echivala cu o robie a întregului neam românesc. Ea nu putea fi privita, asa dar, decât ca o necesitate de moment, rezultata din tradarea fara precedent a armatelor rusesti.România, în urma sugrumarii ce i se aplicase, nu putea avea decât o singura tinta:salvarea armatei.În adevar, din Maiu pâna în Octombrie 1918, n`a ramas sfortare neîncercata pentru nestirbirea ostirii noastre. Pretentiunile dusmanilor se loveau continuu de rezistenta si patriotismul luminat al Românilor strânsi în coltisorul neinvadat al Moldovei. Armamentul era ascuns cu îngrijire, spre a nu fi predat vrajmasului. În fine, efectivele, ce ni se tagaduiau sub cele mai injurioase amenintari, erau mereu sporite de catre bravii nostri ostasi, care nu voiau sa se demobilizeze si sa se reîntoarca sub apasarea teutona din teritoriul ocupat.Între timp, numeroasele încercari ofensive ale dusmanului, îndreptate cu furie pe frontul de vest, se prabuseau si slabeau considerabil fortele lui, pe câta vreme, acele ale aliatilor, alaturi de care ne sacrificasem din belsug, sporeau continuu.La data de 15 Iunie 1918, echilibrul este pentru totdeauna rupt în favoarea aliatilor, astfel, ca somarile ce ni se faceau la Bucuresti, pentru disolvarea armatei noastre, din ce în ce mai greu puteau fi aduse la îndeplinire de dusman, din lipsa de mijloace de constrângere.Strânsi de aproape în lupta decisiva, ce se angajase pe frontul de vest, germanii îsi subtiasera neîncetat diviziile din Muntenia, astfel ca, la începutul lui Octombrie, atunci când Bulgaria era scoasa afara din cauza, armatele franceze nu mai întâmpinara la Dunare decât o rezistenta descusuta, din cauza slabiciunii adversarului si a reintrarii în scena a armatei românesti (28 Octombrie 1918), care-conform întelegerii prealabile si la apelul Comandamentului francez-porneste cu tot elanul contra dusmanului, ramas înca în teritoriul nostru ocupat.Ora suprema a victoriei sunase si pentru mult încercata armata româneasca.

Situatia politica si militara a României, la data reluarii operatiunilor

Rusia iesise din scena, însa armatele ei revolutionare fraternizau cu germanii si ele nu puteau uita ca au fost dezarmate pe teritoriul nostru. În loc de o Rusie tarista aliata, dar rau voitoare, aveam acum la rasarit o Rusie revolutionara, dusmanoasa pe fata, care ne declarase razboi în mod oficial. O parte din mica noastra armata trebuia deci, sa stea cu arma în mâna, în lungul Nistrului.Ungaria nu se putea obisnui cu ideea ca fiind învinsa, avea sa fie constrânsa sa renunte pentru totdeauna la tinuturile frumoase si manoase ale Ardealului si deci, îsi retragea din toate partile armata ei, pe care o reorganiza si înarma contra noastra. Ea îsi gasea ajutor si încurajare în conditiunile armistitiului acordat de Generalul Franchet d`Espereu, care ignorase revendicarile recunoscute noua prin tratat si oprise înaintarea trupelor noastre. Serbia aliata noastra de totdeauna, ignora orice moderatiune, fata de noi, si în betia victoriei, trecu peste îndatoririle aliantei noastre cu ea, ocupând în întregime Banatul, care constituia unul dintre punctele de capetenie ale aspiratiunilor, pentru care ne jertfisem alaturi de ea. Puteam si eram îndreptatiti a nu mai conta deci pe amicitia si alianta acestui popor.Bulgaria ocupa înca, cu consimtamântul marilor nostri aliati, toata Dobrogea, pe care germanii, aliatii lor, nu le-o recunosteau. Armistitiul, încheiat la prabusirea Bulgariei, nu tinea seama de loc de interesele României, care se sbatea înca în ghiarele acaparatoare ale dusmanilor, contra carora îsi sacrificase tot ce putea fi sacrificat. Asistam, astfel, la o situatie fara precedent în istoria popoarelor:ca învinsul sa mentina si sa cotropeasca mai departe tinuturi, care au fost ale învingatorului.În rezumat deci, aliatii uitasera legaturile contractate, si, desi reintrati în lupta dupa cererea lor, invocau pacea ce din vina lor ni s`a impus la Bucuresti, spre a se desinteresa complet de tara noastra. Era deci necesar, ca aducerea la îndeplinire a acelor ce ni s`au promis si recunoscut în scris de ei, sa le înfaptuim cu propriile noastre forte.Situatia noastra militara, în acel moment, nu era dintre cele mai stralucite, caci, pacea de la Bucuresti impunându-ne un efectiv redus al oamenilor sub arme, am fost siliti sa demobilizam în vara anului 1918 toate contingentele de militieni si rezervisti, mentinând sub arme numai 4 contingente:1916, 1917, 1918 si 1919.Afara de Diviziile IX-a si X-a, precum si I-a si II-a de cavalerie, concentrate în Basarabia, restul armatei era dislocat cu diviziile din Moldova în garnizoanele lor de pace, iar diviziile din Muntenia, Dobrogea si Oltenia erau grupate în diferite regiuni din Moldova. Armatura si munitiuni erau în cantitati relativ suficiente, lipseau însa animalele de tractiune pentru unitatile de artilerie si diferitele trenuri.Cavaleria, de asemeni, ramasese dupa razboi cu cai putini si slabiti, din cauza lipsei de furaj, datorita faptului ca teritoriul Moldovei, prea mic chiar pentru nevoile propriei noastre armate, a trebuit sa aprovizioneze si o numeroasa armata rusa. Îmbracamintea din magaziile de mobilizare ale corpurilor, ca si aceea existenta în restul depozitelor, nu era suficienta decât pentru un efectiv restrâns.În privinta hranei oamenilor, depozitele din Moldova ar fi putut face fata pentru un timp nevoilor armatei;lipseau însa mijloacele de transport necesare.Eram redusi, deci, si din punct de vedere militar tot la propriile noastre mijloace, totusi actiunea trebuia începuta, cu ceeace aveam.Mobilizarea a fost ordonata pe ziua de 28 Octombrie 1918.Au fost mobilizate la început numai diviziile, care îsi aveau resedinta în Moldova. Diviziile din Muntenia si Oltenia nu puteau fi mobilizate, întrucât oamenii demobilizati erau plecati la vetrele lor din teritoriul ocupat. Mobilizarea lor nu se putea începe, decât dupa transportul partilor active în garnizoanele de resedinta, ceeace, în situatia de atunci a transporturilor noastre, nu se putea face înainte de Martie 1919.Marele cartier general a dispus chemarea sub arme numai a 4 contingente:1912, 1913, 1914 si 1915, stabilind pentru deviziile mobilizate numai oarecare norme de organizare, care le vom arata mai jos.Diviziile Corpului IV armata, dislocate în garnizoanele de pace, terminând cele dintâi mobilizarea, au fost destinate a opera astfel:Divizia VII-a în Transilvania, iar Divizia VIII-a în Bucovina.Divizia I-a de vânatori terminând mobilizarea în acelasi timp cu diviziile Corpului IV armata, a fost destinata pentru operatiunile din Transilvania, împreuna cu Divizia VII-a.

De la ofensiva ungurilor din Iulie, pâna la pronuntarea contraofensivei noastre

Situatia guvernului comunist ungar înbunatatindu-se, în urma succeselor obtinute contra Ceho-Slovacilor si a înabusirii contra-revolutiei, pentru o si mai sigura consolidare în interior si marirea prestigiului de afara, guvernul ungar avea nevoie de succese contra Românilor. În acest scop, în urma încetarii operatiunilor armatei rosii pe frontul ceho-slovac, prin armistitiul încheiat, o parte însemnata din fortele devenite disponibile pe acest front, împreuna cu alte unitati din rezerva, au fost transportate si concentrate spre sud, în vederea luarii ofensivei pe frontul român.De altfel, Bela Kuhn era convins ca succesele pe frontul român nu-i vor veni asa usor, ca acele pe care le-a obtinut contra Ceho-Slovacilor. Pentru întreprinderea unei actiuni militare contra noastra, avea nevoie de-o armata puternica si bine pregatita, de aceea, comunistii unguri îsi îndreptara toate sfortarile lor în aceasta directie.Profitând de ragazul acordat de armistitiul cu Ceho-Slovacii, guvernul comunist desfasoara o activitate febrila pentru organizarea unitatilor de toate armele, marindu-le efectivele prin noi recrutari, între 18-46 ani, cautând sa le doteze, pe cât cu putinta, cu mijloace moderne de lupta si serviciile necesare, precum si sa le construiasca în unitati mari de lupta.Pentru executarea recrutarilor, a fost întrebuintata, de cele mai multe ori, forta si teroarea. În special, s`au înrolat lucratorii pe motivul ca guvernul luase masura de-a nu se da hrana decât celor de pe front, si a nu se ajuta decât familiile celor mobilizati, carora le facea toate înlesnirile de trai. Ordinul de mobilizare, publicat la 26 Iunie, si care prevedea si înrolarea taranilor, nu prea a dat rezultatul dorit de guvernul comunist, deoarece, cea mai mare parte din populatia rurala era contra cauzei comuniste. Totusi, datorita mijloacelor întrebuintate, comunistii parvin, ca la sfârsitul primei jumatati a lunii Iulie 1919, sa dispuna de-o armata destul de numeroasa, înzestrata cu un bun material de infanterie si o puternica artilerie (care cuprindea si unitati suficiente de artilerie grea de 150 m/m, 305 m/m si chiar câteva piese de 420 m/m).Aceasta forta armata, dupa înfrângerea Ceho-Slovacilor, comunistii au prezentat-o în fata populatiei ca o armata nationala, destinata a elibera Ungaria.Ca ne vor ataca ungurii nu ne-am îndoit o clipa. Credinta aceasta se sprijinea pe:activitatea guvernului comunist, reorganizarea armatei, numeroase transporturi de trupe din interior spre est, deplasarile de forte de pe celelalte fronturi si dirijarea lor în regiunile Tokay si Szolnok (Schita No. 8 C), incursiunile si atacurile zilnice ale trupelor unguresti de pe linia Tisei, precum si informatiunile obtinute (dupa care, Ungurii urmau sa înceapa atacul contra noastra în noaptea de 19/20 Iulie), etc.;toate acestea tradau intentia inamicului de-a ne ataca.În prima jumatate a lunii Iulie, aceste intentiuni încep a se manifesta fatis;astfel:1. În cursul perioadei de la 1-15 Iulie, atitudinea provocatoare si agresiva a trupelor maghiare se accentueaza aproape pe întreg frontul, atât prin activitatea artileriei, care în sectorul Szolnok ia caracterul unui bombardament de-o intensitate deosebita, cât, mai ales, prin încercari de trecere si dese incursiuni în sectorul de nord (regiunea Tokay), ca si în cel de sud (regiunile Tisza-Roff, Fegyvernek, Tisza-Nagy-Rev, Tisza-Uj, Tisza-Sas, etc.). Dintre aceste încercari de trecere, sunt de remarcat, în special, urmatoarele:a) Încercarea de trecere din noaptea de 2/3 Iulie, în regiunea Timar (nord Tokay), în timp ce unitatile inamice din regiunea sud Tokay actionau demonstrativ în fata localitatii Tisza-Eszlar.     b) Incursiunea inamicului la sud de Szolnok, în dimineata zilei de 5 Iulie, care a fost respinsa prin contra-atacurile trupelor noastre.c) Repetatele atacuri din ziua de 7 Iulie ale trupelor inamice în forta de 3-4 companii, din regiunea Nagy-Koru, asupra pozitiilor noastre din sctorul Fegyvernek.2. Marele cartier general român intercepteaza, la data de 8 Iulie, o radiotelegrama, prin care guvernul maghiar comunica ca trupele române, neefectuând înca retragerea hotarâta, a reluat ostilitatile cu România.Deci, prin aceasta telegrama Bela Kuhn comunica Antantei intentiile sale. Aceasta îndrazneala îsi are originea, în mare parte, în politica de taraganire a Antantei, în ceeace priveste masurile ce trebuia luate, de multa vreme înca, pentru curmarea starii de lucruri din Ungaria.Timp îndelungat, Conferinta de pace a fost nehotarâta ce atitudine trebuie sa adopte fata de Ungaria. Telegramele, ce soseau în aceasta privinta, erau contradictorii si reflectau clar aceasta nehotarâre. Aici se parea, ca Conferinta ar fi decisa sa recunoasca guvernul bolsevic, aci, o alta depesa ne vestea, ca Conferinta nu poate trata cu Bela Kuhn, mentinând blocusul contra Ungariei. A fost vorba chiar de-o actiune militara în stil mare împotriva Budapestei, actiune despre care m`am ocupat mai sus, facându-se o ancheta asupra mijloacelor ce-ar necesita. (Ancheta a fost facuta chiar de Maresalul Foch, în urma cererii Conferintei de la Paris. Pentru aceasta actiune s`a considerat necesar minimum 200.000 de luptatori).De aceea, când comunistii trec la fapte, atacându-ne, devine evident adevarul ca singura solutie pentru înlaturarea starii anarhice din Ungaria si restabilirea ordinei aici, dorita de toata Europa, este interventia armata a aliatilor si ocuparea capitalei Ungariei, citadela nefastului regim comunist.Din diferite consideratiuni însa, aceasta actiune n`a avut loc nici de data aceasta, ea a fost înlocuita prin alte masuri, la care recurge Conferinta de pace, masuri care sunt cuprinse într-o radiograma din Lyon, cu data de 27 Iulie, prin care Consiliul suprem interaliat adreseaza o nota lui Bela Kuhn, cu urmatorul continut:"Guvernele aliate si asociate sunt foarte doritoare de-a încheia pacea cu poporul ungar si de-a pune capat starii de lucruri, care face imposibila reconstituirea economica a Europei Centrale si pune o piedica oricarei încercari de-a aproviziona populatia. Este chiar o imposibilitate de a încerca aceasta opera, mai înainte ca în Ungaria sa fie un guvern reprezentând poporul si care sa-si execute ad-literam angajamentele lui, luate fata de guvernele asociate. Regimul lui Bela Kuhn nu raspunde nici uneia din aceste conditiuni; el nu numai ca a rupt armistitiul semnat de Ungaria, dar, în momentul de fata, ataca o putere amica si aliata. Se cuvine guvernelor aliate, de-a lua sub propria lor raspundere masurile, care comporta acest aspect particular chestiunii. Daca hrana si proviziile trebuie furnizate, daca blocusul trebuie ridicat, daca opera de refacere economica trebuie sa fie reinstalata, apoi toate acestea nu vor putea avea fiinta, decât cu un guvern reprezentând poporul ungar, nu cu un guvern al carui autoritate s`a fondat pe teroare. Puterile asociate cred nemerit de-a adauga ca orice ocupatie straina a teritoriului ungar, asa dupa cum este definit prin Conferinta de pace, va lua sfârsit, de îndata ce Comandamentul suprem interaliat va socoti, ca conditiunile armistitiului au fost executate într-un mod multumitor".Se cere, cu alte cuvinte, în vederea tratativelor de pace, retragerea lui Bela Kuhn, cu care, în sfârsit, aliatii s`au convins, cam târziu dealtfel, ca nu se poate trata si discuta. În ce priveste atacurile împotriva statelor amice si aliate, nota de la Paris reprezinta un protest tardiv si platonic. Tardiv, deoarece se produce, dupa ce România a batut singura pe Unguri, care o atacase, amenintînd astfel nu numai frontierele României, dar si ordinea Europei centrale;platonic, fiindca nota aliatilor se multumeste ca constate numai faptul de-a ne fi atacat Ungurii, fara sa anunte masurile, pe care ar fi trebuit sa le ia, fata de atitudinea lui Bela Kuhn.Încât ne priveste, dupa cum aveam credinta, ca Ungurii ne vor ataca, în aceeasi masura aveam deplina siguranta ca vom fi în stare singuri, prin noi însine, nu numai sa ne aparam contra dusmanului, dar, ca prin reactiunea noastra vom ajunge la o isbânda deplina, care sa aiba ca urmare stârpirea bolsevismului si restabilirea linistii în Europa Centrala.