Cum a câștigat Antanta Marele Război?

La 11 Noiembrie 1918 are loc semnarea Armistițiului de la Compiegne, care reprezintă finalul Primului Război total din Istoria Europei. Deși la momentul respectiv nu a fost înțeles ca atare, Berlinul a semnat, în fapt, o capitulare în fața Antantei. Astfel, în urma ofensivei Aliate din vara și toamna anului 1918, trupele Kaiserreichului au fost înfrânte sistematic pe teritoriul francez, iar leadership-ul german înțelege că era inutil să continue o luptă deja pierdută la nivel tactic.

Germania pare victorioasă, dar SUA intră în război

La sfârșitul anului 1917 și începutul lui 1918, Berlinul se afla aproape de o victorie răsunătoare în fața Marilor Puteri Occidentale, facilitată și de semnarea la 3 Martie 1918 a unei păci separate dure cu Rusia Sovietică la Brest-Litosvsk. Însă, intrarea SUA în război ca putere asociată, deși nu determină o înfrângere imediată asupra Germaniei Imperiale, influențează negativ viziunea leadershipului politic asupra posibilității de a câștiga războiului, dar are un efect contrar asupra Parisului și Londrei. Mai mult, SUA distruge deadlock-ul creat de război între forțele aproximativ similare ale Puterilor Centrale și ale Antantei în urma a patru ani de luptă continuă.

Astfel, trupele epuizate ale Puterilor Centrale nu puteau să intre în competiție cu forțele proaspete aduse de americani încă din Iulie 1918, în timpul contra-ofensivei franceze de pe Marna. Acest fapt îi influențează pe soldații germani, care nu mai văd sensul în a lupta într-un război deja pierdut, și, încep pentru prima dată, să dezerteze în număr mare. În aceste condiții, ofițerii germani se află în imposibilitatea de a-și controla efectivele pe front, iar generalul Erich Ludendorff suspendă organizarea de ofensive împotriva trupelor, oricum superioare numeric, ale Antantei.

Antanta este superioară în trupe și armamente

Așadar, dacă înainte de intervenția americană, care aduce aproximativ 1 600 000 oameni,  Berlinul avea o superioritate numerică de 300 000 trupe pe Frontul de Vest, după aceasta, ordinea se modifică, iar Aliații domină cu 200 000 soldați în plus. De asemenea, în 1918, se atinge apogeul producției de armamente pentru toți combatanții, însă, Antanta este superioară în ceea ce privește atât numărul, cât și capacitatea acestora. Asfel, în Noiembrie 1918 Forța Expediționară Engleză dispune de 440 baterii de artilerie grea față de doar 6 în 1914.  Mai mult, la nivel tehnic și strategic, Aliații operează cu un control și o coordonare mult mai precisă asupra unei infanterii foarte rapide și unei artilerii masive.

Anglia inovează în tacticile de luptă

Pe lângă superioritatea în ceea ce privește armamentele, Londra dezvoltă o tactică ce viza bombardarea anumitor obiective strategice din spatele frontului german, respectiv întăririle de care aveau nevoie sau chiar cartierul general al armatei. Astfel, se creează o tehnică de război indirect, pentru care apar noi metode în strategia engleză – recunoaștere aeriană ce implică fotografii realizate din spațiu, pentru care era nevoie de avioane mai performante;susținere sol-aer, precum și instrumente de a prevedea vremea. Așadar, are loc un progres considerabil al metodelor de purtare a războiului modern.

De asemenea, istoricul Jeremy Black susține faptul că deși anglo-francezii produceau mai multe tancuri decât germanii, impactul acestora a fost mai degrabă la nivel psihologic decât militar sau strategic. Astfel, leadershipul german consideră că este în dezavantaj, deși tancurile s-au dovedit a fi aproape inutile pe front, deoarece multe dintre ele nu au mai putut ajunge  (și din cauza terenului distus de artilerie) în locul, din care ar fi trebuit să înceapă bombardamentul.

Dacă tancurile nu au fost de ajutor, în ultimele luni înainte de Noiembrie 1918, trupele Antantei sunt supuse comandei unice a mareșalului francez Ferdinand Foch, ceea ce a contribuit semnificativ la victoria Aliată. Foch coordonează un atac combinat al forțelor pe care le conducea:pe 26 Septembrie, americanii intră în zona Meuse-Argonne, în ziua următoare, britanicii avansează spre Cambrai, iar pe 28, englezii și belgieni ajung în Flandra. Astfel, în urma avansului trupelor franco-anglo-americane spre Busigny, are loc căderea așa numitei Linii Hindenburg.

Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman ies din război

În tot acest timp, în Est, are loc colapsul Puterilor aliate Berlinului, care nu mai pot rezista singure în fața Antantei, în timp ce Ludendorff își concentra atenția pe Frontul de Vest. Astfel, pe 28 Septembrie, Bulgaria cere un ultimatum în urma a două săptămâni de ofensivă Aliată, sugrumând legătura dintre Puterile Centrale și Imperiul Otoman, care este înfrânt la Meggido, în Palestina, de către Forțele Imperiale Britanice. Abia peste o lună, pe 30 Octombrie 1918, turcii capitulează la Mudros, după ce în data de 3, Austro-Ungaria cere armistițiu Italiei.

Războiul Civil German și Falimentul Kaiserreichului

Prin urmare, toți aliații Germaniei sunt învinși și scoși din război, Berlinul rămânând singur în fața Antantei. Însă, Kaiserreichul este zguduit de război civil, care culminează cu o revoluție ce îl înlătură, la 9 Noiembrie 1918, pe Wilhelm al II-lea de la putere. Astfel, monarhia germană este decapitată la sfârșitul lui 1918, iar abia în luna August a anului următor este stabilită Republica de la Weimar. Așadar, spațiul german era o zonă anarhică, fără o conducere politică fermă, la care se adaugă și revenirea trupelor înfrânte din Franța. În mitologia politică germană, se naște astfel mitul cuțitului în spate – Dolchstoßlegende– care va persista în imaginarul german și va fi utilizat cu succes și de către naziști. Acesta susține că, de fapt, armata nu a fost înfrântă, iar eșecul său a fost cauzat de trădarea republicanilor, care au destabilizat politic țara, prin înlăturarea Kaiser-ului.

Astfel, victoria Aliaților din Primul Război s-a bazat atât pe o rafinare a armamentelor, tacticilor și strategiilor utilizate, cât și pe greșeli strategice ale Germaniei. Ofensivele imaginate de Ludendorff au extins frontul german de la 390 la 510 km fără a captura un obiectiv important, mai mult, determină scăderea numărului soldaților germani de la 5, 1 la 4, 2 milioane. Astfel, Reich-ul pierde 1 milion de soldați, respectiv de două ori mai mult decât Anglia în Bătălia de pe Somme, fapt ce afectează profund moralul trupelor, care refuză să se mai lupte și dezertează în masă după luna August 1918.

Mai mult, Berlinul cere un armistițiu, adresat mai ales Washington-ului, care propusese cu ceva timp în urmă o pace fără anexiuni, însă, insesizabil pentru germani, discursul american se modifică spre o victorie decisivă în război. Cererea este acceptată, în fine, deoarece Germania se afla în imposibilitate de a continua lupta. Astfel, extinderea războiului după Noiembrie 1918 ar fi însemnat pierderi considerabile în vieți omenești, care se adăugau de până atunci. În plus, David Stevenson consideră că intervenția în spațiul german nu ar fi determinat imposibilitatea unui nou război european.   

Bibliografie

1.      Black, Jeremy, How Was the War Won?, BBC History, vol. 12, nr. 6, Iunie 2011

2.      Stevenson, David, 1918 Revisited, The Journal of Strategic Studies, Vol. 28, Nr. 1, Februarie 2005