101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Documente inedite, publicate de Arhivele Naționale ale României

La 4 iunie 1920, la palatul Marele Trianon de la Versailles, a fost încheiat Tratatul de pace între, pe de o parte, Ungaria, iar, de cealaltă parte, 23 state, Puterile Aliate și Asociate. La 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, Arhivele Naționale ale României au publicat documente și imagini inedite de la semnarea tratatului.

Din partea României tratatul a fost semnat de dr. Ioan Cantacuzino și Nicolae Titulescu și asumat de Guvernul Alexandru Averescu. Din partea Ungariei au semnat Ágoston Benárd, ministrul Muncii și Ocrotirilor Sociale, și Alfréd Drasche-Lázár de Thorda, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar.
Tratatul de la Trianon a fost ratificat de Parlamentul României, la 17 august (Senatul) și la 26 august 1920 (Adunarea Deputaților); Parlamentul Ungariei l-a ratificat la 14 noiembrie 1920; instrumentele de ratificare au fost depuse la Paris, de guvernul român, la 4 septembrie 1920, iar de guvernul ungar la 23 martie 1921; a intrat în vigoare la 26 iulie 1921, după ce în prealabil fusese ratificat și de alte state semnatare.
În Preambul se consacra încetarea existenței Austro-Ungariei, iar prin art. 73 se recunoștea Ungaria ca stat independent, hotarele Ungariei fiind puse în concordanță cu cele etnice. Tratatul a stabilit frontierele Ungariei cu România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven și Cehoslovacia și a consacrat principii în baza cărora România își vedea recunoscută pe plan internațional desăvârșirea unității sale statale.
Tratatul de la Trianon cuprindea în Partea I Pactul Societății Națiunilor (art. 1–26), Partea a II-a Fruntariile Ungariei (art. 27–35), Partea III Clauze Politice Europene (art. 36–78), Partea a IV-a Interese ungare în afară de Europa (art. 79–101), Partea a V-a Clauze militare navale și aeriene (art. 102–143), Partea a VI-a Prizonierii de război și morminte (art. 144–160), Partea a VII-a Sancțiuni (art. 157–160), Partea a VIII-a Reparațiuni (art. 161–174) și anexele I-VI și Dispozițiuni particulare (art. 175–179), Partea a IX-a Clauze financiare (art. 180– 199), Partea a X-a Clauze economice (art. 200–259), Partea a XI-a Navigația aeriană (art. 260–267), Partea a XII-a Porturi, căi de apă și căi ferate (art. 268–314), Partea a XIII-a Munca (art. 315–355), Partea a XIV-a Clauze diverse (art. 356–364).
În privința clauzelor care priveau în mod direct și exclusiv România erau de interes, mai întâi, cele teritoriale cuprinse în art. 27.1 referitoare la fixarea fruntariilor Ungariei cu România. În art. 29 se stipula că aceste fruntarii „vor fi trasate pe teren de către Comisiuni de delimitare a căror compunere este fixată prin Tractatul de față sau va fi fixată printr-un Tratat între Principalele Puteri aliate și asociate și Statele interesate sau unul dintre ele”, ale căror decizii erau luate cu majoritate de voturi și deveneau obligatorii pentru părțile interesate. Art. 30 cuprindea prevederi referitoare la cursuri de apă, iar cele ale art. 31–33 prevedeau obligații ale statelor interesate față de îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor încredințate de către comisiile de delimitare.
Clauzele politice europene referitoare la România erau cuprinse în art. 45– 47 și stipulau renunțarea de către Ungaria în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei Monarhii Austro-Ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei (așa cum erau fixate la art. 27, partea II) și recunoscute prin tratate (art. 45), instituirea unei comisii din șapte membri pentru a fixa la fața locului traseul liniei de fruntarie (art. 46) și recunoașterea și confirmarea de către România față de Ungaria a angajamentului de a consimți într-un tratat cu Principalele Puteri Aliate și Asociate a unor dispoziții pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România „interesele locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religie de majoritatea populației, precum 3 și pentru a ocroti libertatea tranzitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni” (art. 47). Ungaria declara că „recunoaște și primește” inclusiv fruntariile României „astfel precum aceste fruntarii vor fi fost fixate de către Principalele Puteri aliate și asociate” (art. 74).
În virtutea prevederilor Tratatului de Pace, Ungaria veche cu o suprafață a teritoriului de 325.411 km2 și 20.887.000 locuitori a fost redusă la 92.963 km2 cu 7.900.000 locuitori, adică o diminuare cu 71,4% 4 a teritoriului și cu 63,5% din populație. Pierderile Ungariei în teritoriu proveneau din schimburile de fruntarii în favoarea statelor succesoare: România dobândea 103.093 km2 cu 5.300.000 locuitori, Iugoslavia 63.092 km2 și 4.200.000 locuitori, Cehoslovacia 61,654 km2 și 3.600.000 locuitori, Austria cu 4.000 km2 și 300.000 de persoane, în fine Italia (Fiume) cu 21 km2 cu 50.000 locuitori.
Statele succesoare au format sisteme de alianțe regionale, precum Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică, menite să consolideze statu quo-ul teritorial stabilit prin Tratatele de Pace de la Paris.
Clauzele teritoriale ale Tratatului de la Trianon au fost preluate de tratatele de pace încheiate în 1947 la Paris, inclusiv de Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Asociate și România, din 10 februarie 1947, al cărui art. 2 anula consecințele teritoriale ale Dictatului de la Viena. Granița de nord-vest a fost apoi reconfirmată prin tratatele bilaterale de reglementare a regimului frontierei de stat, Tratatul româno-ungar din 1996 precum și alte acte internaționale, scriu cei de la

Mai multe documente și imagini, pe pagina de socializare a Arhivelor Naționale ale României.