Preşedintele John F. Keneddy, afalt într-o vizită electorală în Dallas (Texas), pe 22 noiembrie 1963 (© Wikimedia Commons)

Administrația Biden, dată în judecată din cauza întârzierii publicării dosarelor secrete privind asasinarea lui John F. Kennedy

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 24 octombrie 2022

Administrația Biden a fost dată în judecată de o instituție de arhivă non-profit pentru decizia de a întârzia publicarea documentelor guvernamentale legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy.

Procesul a fost intentat de Fundația Mary Ferrell (MFF), care deține o bază de date online cu arhive legate de asasinarea președintelui în 1963, la Dallas, de către Lee Harvey Oswald, relatează adevarul.ro.

În proces, avocații grupului au citat o lege federală din 1992, „President John F. Kennedy Assassination Records Collection Act”, care a stabilit data de 27 octombrie 2017 ca termen limită pentru ca guvernul să facă publice documentele legate de acest incident. Dar când a venit acea dată, președintele de atunci, Donald Trump, a amânat publicarea unor înregistrări până în 2021, invocând preocupări legate de securitatea națională.

În octombrie anul trecut, Biden a semnat un memorandum care amână din nou publicarea până la data de 15 decembrie anul acesta. Întârzierile au blocat publicarea a aproximativ 15.000 de arhive, au scris avocații MFF în procesul lor.

Moartea lui John F. Kennedy a fost mult timp un subiect de interes, al unor speculații și al unor teorii ale conspirației.

Multe dintre documentele rămase sunt sensibile, a relatat NBC News. Șaptezeci la sută sunt controlate de CIA, potrivit publicației, iar 23% sunt controlate de FBI.

Procesul, intentat la tribunalul federal din San Francisco, cere unui judecător să declare că nota lui Biden încalcă legea JFK și să facă publice toate documentele la „cea mai apropiată dată posibilă". De asemenea, se încearcă să oblige guvernul să explice de ce a ales să rețină anumite înregistrări.

Pe 22 noiembrie 1963, preşedintele John F. Kennedy se afla într-o vizită electorală în Dallas (Texas). În respectiva zi, J.F.Kennedy împreună cu soţia sa Jacqueline Kennedy şi guverntorul John Connaly se aflau într-o limuzină decapotabilă care traversa oraşul Dallas. Preşedintele avea în program, un prânz de lucru la Centrul comercial din Dallas (Trade Mart), unde trebuia să se întâlnească cu un grup de oficialităţi al oraşului. Atunci când limuzina preşedintelui a ajuns în piaţa Dealey, la ora 12:32(ora locală), un lunetist a tras mai multe focuri în direcţia acesteia. Preşedintele a fost împuşcat mortal în zona capului, iar guvernatorul Texasului, John Connaly a fost rănit grav în urma atacului.