Sublim şi ridicol în reclame
de Nicoleta Zaharia Venită în Capitală tocmai de la Cluj-Napoca, expoziţia „De la sublim la ridicol. 70 de ani de reclamă în România“ are meritul de a fi reunit laolaltă mai multe reclame pe pereţii Institutului Cultural Român. Chiar dacă lipirea unor copii xerox cu greu poate fi numită act cultural în 2010, (re)întâlnirea cu reclamele vremii (perioada interbelică pusă faţă-n faţă cu era comunistă) este binevenită pentru cei care au trăit, folosindu-se de produsele respective.
Vizitatorul intră într-un soi de carusel temporal şi memoria este activată la (re)vederea afişelor publicitare ale unor cunoscute produse ale vremii. Perioada interbelică este reprezentată de nume cu rezonanţă în economia românească: fabrica Ursus are trei sortimente de bere, iar „şoşonii“ de damă cu patent Macintosch reprezintă „o ocaziune rară“. Mai jos aflăm că doar spălând cu „Sodil“ feriţi rufele de „stricăciuni“, cafeaua Elita trebuie „încercată spre convingere“, doamnele elegante „dansează pretutindeni în ciorapii Adesgo“, în timp ce produsele originale Nestle „fortifică şi alimentează copiii dumneavoastră“.
Din sloganurile comuniste ce au putu fi admirate pe pereţi am aflat că „oriunde stau, oriunde plec, am un amic: libretul CEC“, că 7 sticle goale predate la centrele de revalorificare IRVA aduc una plină, că şampania Zarea este mai fermecătoare decât Marea şi că fabrica Flaro „ne oferă“ stilouri, pixuri şi peniţe. Cele două perspective asupra reclamelor româneşti sunt cumva complementare şi au amândouă farmecul lor, chiar dacă organizatorii au găsit de cuviinţă să considere afişele perioadei interbelice „sublime“, iar pe cele comuniste „ridicole“.
