Cazematele anti-Tito de la granița cu Serbia. Buncărele uitate, construite la ordinul lui Gheorghiu-Dej

De la Curtici până la Orșova sunt peste 3.000 de cazemate de toate felurile și mărimile, ridicate în anii ’50, când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej și eram pe picior de război cu Iugoslavia lui Tito – acum ar putea deveni obiective turistice, făcând parte din moștenirea Banatului.

Cei care călătoresc cu maşina pe drumul spre vama sârbească pot zări pe o parte şi alta a şoselei o ciudată formă de relief. Muşuroaie uriaşe de pământ încep să răsară de la intrarea în localitatea timişeană Jebel şi se întind până în apropierea graniţei cu Serbia. Acoperite cu vegetaţie sălbatică, acestea ascund de fapt buncăre militare construite în anii ’50, de teama unui eventual atac din partea Iugoslaviei lui Iosip Broz Tito, care a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic.

Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Astfel, în 1952, a început construcţia de fortificaţii din judeţul Timiş. Buncărele de diferite mărimi şi utilităţi au răsărit ca muşuroaiele pe câmpurile din apropierea graniţei, pe o lungime de 30 de kilometri, în jurul localităţilor Jebel şi Voiteg.

„Weekend Adevărul“ a plecat în căutarea cazematelor împreună cu o echipă de la Asociația Culturală Ariergarda.

„Ar trebui să vorbim mai întâi de contextul cazematelor din pusta Banatului. Totul începe prin anii ’50, când relațiile sovietice și iugoslave au început să se răcească. Noi fiind țară-satelit, a trebuit să ne supunem voinței Moscovei. Era o distanțare ideologică între Stalin și Tito, Iugoslavia devenind stat inamic. Petru Groza dă un ordin prin care să se construiască sisteme de apărare la frontiera cu Iugoslavia de atunci. S-au construit în jur de 3.000 de cazemate în Banat, plus cele din Oltenia. Frontiera României cu Serbia are peste 520 de kilometri“, a declarat geograful Ilie Rădoi de la Asociația Ariergarda. 

„În fiecare cazemată a dormit un soldat“

În Jebel a fost înfiinţată şi o unitate militară de mitraliere şi artilerie, iar soldaţii şi-au ocupat poziţiile în buncărele de pe câmp. Locul fostei unităţi militare, părăsită la sfârșitul anilor ’50, a fost luat de actualul Spital de Psihiatrie din Jebel.

„Inițial, au adus aici un regiment de infanterie de construcții. Regimentul avea până la 2.000 de oameni. Și-au făcut barăci de lemn, aici au dormit, aici au mâncat. Ei au lucrat să facă pavilioane pentru armată și la cazemate. Iar apoi au adus o companie de luptă, de trăgători cu mitralieră. Comandantul era Gheorghe Bârnea. Cazematele sunt de diferite forme: ca o gură rotundă de fântână, unde a intrat o persoană, altele atâta sunt de mari încât se putea intra cu căruța. Nicio fisură nu are peretele. Tocurile de la ușă erau din șine de cale ferată. Era imposibil să intri. În fiecare cazemată a dormit un soldat. A stat armata aici în Jebel până în 1958. O altă unitate era la Gătaia, tot în actualul spital de psihiatrie. Pentru a ne putea împăca cu Tito, a trebuit să se mute unitatea militară. Au fost duse la Lugoj. După ce a plecat armata, s-au înființat CAP-uri, iar cazematele au fost folosite ca magazie. Țineau îngrășăminte, erbicide, pesticide. Apoi au ajuns la ciobani“, a povestit preotul Petru Gărău, care era copil în anii aceia în care s-au construit cazematele.

Sfârşitul conflictului iugoslav cu Moscova se încheie odată cu moartea lui Stalin, în 1953. Relaţiile României cu Iugoslavia se reiau, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosip Broz Tito încep discuțiile despre eventualitatea construirii hidrocentralei de la Porţile de Fier.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro