,,Europe in a Comic Strip”, la Brașov
Începând din 13 octombrie 2022, expoziția outdoor ,,Europe in a Comic Strip” este prezentată la Brașov, în Parcul Eroilor, în fața sediului Primăriei Municipiului Brașov.
După premiera de la Paris în iunie 2022, la sediul Ministerului Europei și Afacerilor Externe al Franței, la Brașov este prima itinerare a expoziției produsă de la Cité Internationale de la Bande Dessinée et de l’Image Angoulême.
,,Europe in a Comic Strip” la ediția a V-a a Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov a fost posibilă datorită colaborării dintre Muzeul Județean de Istorie Brașov, Institutul Francez și Asociația Forums, cu sprijinul Ministerului Europei și Afacerilor Externe al Franței.
Cele 13 panouri de benzi desenate care formează expoziția în aer liber evidențiază evenimente cheie din istoria Uniunii Europene. De la prima declarație a lui Robert Schuman, făcută în ,,Camera Ceasului” de la Ministerul Francez de Externe, pe 9 mai 1950, la prima lansare a rachetei europene în spațiu și recentul acord privind Planul de redresare a Europei din iulie 2020, „Europe in a Comic Strip” prezintă marile momente care au construit Europa pe care o cunoaștem astăzi.
,,În vremurile pe care le trăim avem nevoie să vorbim cât mai des de istoria Europei Unite. Benzile desenate sunt o formă neconvențională de prezentare a istoriei cu un impact bun la public, chiar dacă nu putem compara România cu Franța în privința prețuirii celei de-a 9-a arte.
Sub drapelele României și Uniunii Europene și în fața simbolului latinității, Lupoaica, expoziția «Europe in a Comic Strip» este un îndemn pentru brașoveni și vizitatorii Brașovului, români și străini, să se gândească, chiar la nivel personal, cât de importantă este apartenența la Europa Unită și, mai ales, să nu uite ce s-a întâmplat cu Europa atunci când a fost împărțită de Cortina de Fier”.
(Nicolae Pepene, manager Muzeul Județean de Istorie Brașov, inițiatorul itinerării expoziției «Europe in a Comic Strip» în România).
Autorii expoziției sunt Kokopello, Mathieu Sapin și Clémence Sapin (colorist).
După o perioadă petrecută în cinema, Kokopello s-a infiltrat cu caietul său de schițe în campania prezidențială din 2017, alături de activiști din diverse partide politice. Ulterior, a obținut un permis care i-a permis să se deplaseze liber pe coridoarele Adunării Naționale, schițând în benzi desenate viața de zi cu zi a parlamentarilor. În 2021, editura Dargaud Le Seuil a publicat prima sa carte de benzi desenate, Palais Bourbon: les coulisses de l’Assemblée nationale („Palatul Bourbon: în culisele Adunării Naționale").
Mathieu Sapin, autor și ilustrator de benzi desenate, creează reportaje ilustrate (cum ar fi Campagne présidentielle și Comédie française) unde pune la îndoială noțiunea de putere și scrie povești pentru tineri cu alți autori (Akissi cu Marguerite Abouet și Sardine de l’espace cu Emmanuel Guibert). Și-a creat chiar și propriul super-erou: Supermurgeman! (În franceză, „murge” înseamnă o sesiune de băutură!) De asemenea, a regizat o comedie despre lumea politică numită Le Poulain („Protejatul”).
Expoziția poate fi văzută în Parcul Eroilor din Brașov până în 12 noiembrie 2022.
Expoziția este organizată în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2022.
Producători: Asociația Forums, Muzeul Județean de Istorie Brașov
Parteneri: Coresi Shopping Resort, revista HISTORIA, Institutul Francez din România, Muzeul de Artă Brașov, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, PostModernism Museum, Leskovac Comic School “Nikola Mitrovic Kokan” (Serbia), Zizin
Parteneri media: AGERPRES, modernism.ro, revistacomics.ro.
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.