Deschiderea expoziției „Cuza 150”, la Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Cuza 150”. Evenimentul va avea loc marți, 3 octombrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, București.
Expoziția „Cuza 150” va putea fi vizitată în perioada octombrie 2023 – martie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (program de vară) și 09:00 – 17:00 (program de iarnă), informează un comunicat al Muzeul Național de Istorie a României.
În 2023 s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Alexandru Ioan Cuza. Expoziția pe care o prezintă Muzeul Național de Istorie a României aduce în prim-plan viața și activitatea uneia dintre cele mai importante și interesante figuri ale istoriei României.
Despre Alexandru Ioan Cuza s-a scris și s-a vorbit foarte mult, pe bună dreptate. Putem discuta despre familia, cariera, domnia, exilul, moartea și despre posteritatea sa. Se poate vorbi despre ofițerul, diplomatul sau reformatorul Cuza, la fel cum se pot aduce în discuție calitățile și defectele acestuia, pentru că Alexandru Ioan Cuza a fost DOMN, dar și OM. Aceasta este „cheia” în care am dori să fie „citită” expoziția pe care o inaugurăm la Muzeul Național de Istorie a României, o expoziție în care am căutat să aducem la un loc o serie de bunuri de patrimoniu care să poarte amprenta domnitorului Cuza, dar și a omului Cuza, fără să glorificăm inutil anumite aspecte și fără să trecem cu vederea chestiunile controversate, având convingerea că onestul Cuza nu ar fi vrut acest lucru.
Astfel, vizitatorii vor putea admira o selecție foarte interesantă de exponate: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură primită de la sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica și casca de colonel de lăncieri, decorații românești și străine, fotografii (ale domnitorului, dar și ale membrilor familiei sale), documente (oficiale și personale), litografii și picturi (portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, portrete ale Doamnei Elena Cuza, dar și ale Mariei Obrenovici), tipărituri, timbre și efecte poștale. Sunt prezentate foarte multe obiecte personale ale lui Alexandru Ioan Cuza (ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri, servieta, un tac de biliard) și ale Doamnei Elena Cuza (scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris, argintărie). Nu puteau lipsi mărturiile legate de moartea lui Cuza (în expoziție se află expus tricolorul îndoliat folosit la înmormântare) sau de posteritatea acestuia (medalii, timbre, broșuri, bancnote). Cu ajutorul acestora și al multor altor bunuri de patrimoniu prezente în expoziție, sperăm ca demersul nostru să creioneze o imagine cât mai completă și mai corectă a domnitorului și omului Alexandru Ioan Cuza.
Proiectul expoziţional este realizat de Muzeul Național de Istorie a României împreună cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Municipiului București, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național al Bucovinei (Suceava), Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Muzeul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad) și Arhivele Naționale ale României. La expoziție a contribuit, de asemenea, domnul Daniel Cosmin Obreja care ni s-a alăturat cu obiecte din colecția proprie.