Coiful unei căpetenii militare celtice, descoperit la Ciumești, expus la MNIR

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă în cadrul proiectului Exponatul lunii, o piesă spectaculoasă – coiful de la Ciumești.

Obiectul de patrimoniu, realizat din fier, este surmontat de reprezentarea unei păsări de pradă, cu aripile larg deschise, realizată din tablă de bronz, cu ochii încrustați cu email alb și roșu-coral. Aripile erau fixate de corpul păsării, cu balamale, ceea ce permitea mișcarea lor continuă în timpul deplasării purtătorului coifului, fapt ce putea sugera zborul. Coiful a fost descoperit în mormântul unei căpetenii militare celtice alături de alte obiecte de armament. În micro-expoziție sunt prezentate încă trei obiecte atribuite unei căpetenii militare getice, descoperite la Popești, în Câmpia Română - un umbo de scut, un fragment de cămașă de zale și o spadă îndoită ritualic, informează un comunicat al MNIR.

Mormântul căpeteniei militare celtice din necropola de incinerație de la Ciumești (jud. Satu Mare), datând din a doua jumătate a secolului al III-lea – începutul secolului al II-lea a. Chr., este o descoperire de o importanță excepțională pentru cunoașterea civilizației celtice în Europa Centrală și de Sud-Est și a raporturilor sale cu lumea elenistică.

Și în cazul mormântului căpeteniei militare celtice de la Ciumești, ca și în cazul aceluia getic de la Popești (din Câmpia Română), frapează lipsa totală a pieselor din metale prețioase în cadrul ofrandelor funerare ale unor personaje de excepție ale comunității lor, fapt ce ținea, fără îndoială, de o concepție religioasă și ideologică comună epocii „principilor de fier”, care s-au succedat epocii „principilor de aur și de argint” din secolele V-IV a. Chr.

Mormântul de la Ciumești a fost descoperit întâmplător, în vara anului 1961, cu ocazia nivelării unei dune de nisip. El face parte dintr-o necropolă mai mare din care s-au cercetat 32 de morminte (șapte de inhumație și 25 de incinerație). Inventarul funerar, recuperat parțial, consta din piese de armament (un coif de fier, o cămașă de zale din fier, două aplici de zale din bronz, două cnemide de bronz și un vârf de lance), accesorii de îmbrăcăminte și două vase ceramice (un vas bitronconic și un castron).

„Coiful din fier este, desigur, piesa cea mai spectaculoasă. Calota acestuia, lucrată prin batere la cald, avea două apărătoare de obraz mobile, fixate cu balamale și apărătoare fixă de ceafă. Protuberanțele, care decorau zona temporală și obrăzarele, aveau și funcția de a suplimenta capacitatea de protecție a coifului, a părților mai vulnerabile la lovituri – respectiv tâmpla și obrazul. Identificarea speciei din care face parte pasărea de pradă redată pe coiful de la Ciumești este dificilă; totuși, considerăm că ar putea fi vorba despre un corb, unul dintre animalele sacre în mitologia celtică”, precizează MNIR.

Conform sursei citate, reprezentări de coifuri celtice decorate cu păsări de pradă sau alte animale se întâlnesc pe cazanul de la Gundestrup, din Danemarca, dar piese ca atare, cu excepția celui de la Ciumești, nu au fost descoperite în cursul cercetărilor arheologice, ceea ce face ca această piesă să fie unică. Dincolo de utilitatea sa ca piesă de armament defensiv, coiful de la Ciumești poate fi considerat și un simbol al autorității unui șef militar celtic.

Cercetările întreprinse asupra pieselor descoperite în mormântul căpeteniei militare celtice au permis reconstituirea unor detalii atât din viața lui personală, cât și a ritualului de înmormântare. Membru de vază a comunităților celtice din vestul Transilvaniei, înainte de a muri la locul de baștină, acesta a servit ca mercenar în lumea elenistică din estul Mediteranei, de unde s-a întors cu piese de armament tipice lumii grecești – cnemidele. Detalii păstrate pe suprafața unor obiecte descoperite în mormântul său indică faptul că atât coiful, cât și cămașa de zale și cnemidele au fost depuse în groapă, după ce procesul de incinerare a avut loc. În cazul cămășii de zale s-a putut stabili că aceasta a fost amplasată în mormânt împăturită.

Micro-expoziția este disponibilă în sala Lapidarium a muzeului din Calea Victoriei 12, și poate fi admirată în cursul lunii mai, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Mai multe