Ionel Brătianu, văzut de Gala Galaction: „Omul care a cutezat nebunește să prindă cu mâna fulgerul”

În 2/15 decembrie 1918, după o întâlnire incidentală cu Ionel Brătianu, Gala Galaction creionează, în Jurnalul său, un portret cuprinzător al celui care a condus destinele țării în timpul Marelui Război, notează Institutul de Studii Sud-Est Europene, pe pagina de Facebook a instituției.

„Iată omul! Iată un rar muritor, cineva care este, în același timp – după cum pleci urechea la dreapta ori la stânga – asasinul unui milion de români și genialul făuritor al României mari; omul care a adus peste țara noastră cea mai înfricoșătoare încercare economică și în același timp cea mai mare slavă de care neamul nostru a avut parte până azi; omul care a cutezat nebunește să prindă cu mâna fulgerul, din norii grei ai ceasului istoric, și totdeodată norocosul care, un moment, trăsnit și rostogolit, se ridică falnic ținând în mână, viu, fulgerul capturat, visul îndeplinit al unui popor întreg!

Am trecut pe lângă Ion I. Brătianu cum aș fi trecut pe lângă nu știu ce divinitate antică, omnipotentă, prielnică și vrednică de închinare, dar sumbră, sanghinară și nesăturată de jertfe omenești. Dar poate cineva, în lumea aceasta a silniciei și a fățărniciei, să fie mare, să împingă la fericire un popor, să aibă concepțiuni și cutezanțe superioare contimporanilor, să voiască să conducă și să închege o națiune, fără să nu bată un drum cu bălți de sânge, fără să nu calce în picioare sute și mii de existențe anonime, fără să nu fie un Moise, un Anibal, un Napoleon!

Dacă opera lui Ion I. Brătianu primește definitiva binecuvântare a Dumnezeului armatelor, acest om rămâne un titan al neamului românesc. Un milion de capete omenești alcătuiesc piedestalul pe care se va ridica, trufașă și roșie de sânge, statuia lui de mare izbânditor al visului nostru milenar! Am salutat pe Ion I. Brătianu cu fiorul satisfăcut și rar că trec, întâia oară în viața mea, pe lângă unul din acei oameni semizei, cari pot să ridice în spinare, în același timp, dezastrul și renașterea unui popor întreg”. (sursa: Gala Galaction, Jurnal, vol. II, București, 1977)

Paradoxal, pentru Ionel Brătianu lupta cea mare a început după încheierea Primului Război Mondial. Pe 12 decembrie 1918, Ionel Brătianu redevine prim-ministru, prilej cu care, sintetic, schițează liniile directoare ale politicii sale. În plan extern, „politica va fi strâns legată de aliații noștri… pentru deplina realizare a drepturilor neamului, sprijinite pe atâtea jertfe și exprimate cu hotărâre de toate ținuturile locuite de români”. În politica internă, Brătianu promitea că „guvernul va concentra toată munca lui pentru desăvârșirea fără întârziere a celor două reforme înscrise în Constituție”. Din nefericire pentru România, deci, și pentru Brătianu, atmosfera îi era defavorabilă la Paris, unde urma să înceapă, pe 18 ianuarie 1919, Conferința de Pace.