Cine a fost Jane Boleyn, „cea mai detestată femeie din Anglia dinastiei Tudor”?

Jane Boleyn, o aristocrată britanică din secolul al XVI-lea, s-a confruntat cu acuzații explozive: a fost învinuită de o trădare față de soțul ei, precum și față de două dintre soțiile regelui Henric al VIII-lea – cumnata sa, Anne Boleyn, și Catherine Howard. A fost ea o „spioană obsedată de sex”, așa cum a fost acuzată, sau un țap ispășitor convenabil pentru un tiran brutal?

Un nou roman istoric, semnat de Philippa Gregory, „Boleyn Traitor” („Trădătoarea Boleyn” – n.r., explorează povestea ei, scrie BBC.

La curtea imprevizibilului rege Henric al VIII-lea, nimeni nu era în siguranță, iar confidenții reginelor și curtenilor își puteau schimba rapid loialitatea. Doamna de onoare Jane Boleyn, care a slujit cinci regine, inclusiv pe cumnata sa Anne Boleyn și pe verișoara acesteia, Catherine Howard, ambele executate de Henric al VIII-lea, a fost mult timp zugrăvită drept o astfel de trădătoare, supraviețuind în circumstanțe suspecte în timp ce toți cei din jurul ei erau trimiși la eșafod. Acuzată că le-a trădat, ea a devenit, susține autoarea Tracy Borman, istoricul-șef al Historic Royal Palaces, „cea mai detestată femeie din Anglia dinastiei Tudor”.

Această figură faimoasă, care a dobândit titlul de vicontesă Rochford în 1529, este subiectul unei noi cărți, „Boleyn Traitor”, un thriller istoric scris de Philippa Gregory, al cărei roman de succes „The Other Boleyn Girl” („Cealaltă moștenitoare Boleyn” – n.r.) a inspirat filmul din 2008 cu același nume, avându-le în rolurile principale pe Natalie Portman și Scarlett Johansson.

„Pentru orice iubitor al istoriei Tudorilor, ea (Jane Boleyn – n.r.) este această enigmă, chiar în mijlocul poveștii, care, împotriva tuturor șanselor, supraviețuiește căderii familiei Boleyn”, spune Philippa Gregory, pentru BBC.

Jane Boleyn, născută Jane Parker în jurul anului 1505, era fiica unui baron al lui Henric al VIII-lea și a tradus texte renascentiste italiene pentru curte. A sosit la curte la doar 11 ani, fiind numită domnișoară de onoare a primei soții a regelui, Caterina de Aragon. Acolo a cunoscut familia Boleyn. În jurul vârstei de 20 de ani, a încheiat o căsătorie avantajoasă cu George Boleyn, a cărui soră, Anne, avea să devină regină în mai puțin de un deceniu.

Puține urme ale lui Jane au rămas în arhive, lăsând o pagină albă pe care a fost umplut cu relatări senzaționale. Nu există niciun portret confirmat al ei, deși există desene realizate de Hans Holbein cel Tânăr despre care se crede că o înfățișează, iar unii au indicat lucrări precum „An Unknown Woman in Tudor Dress” și „A Lady Unknown”, tot de Holbein, ca posibile reprezentări ale sale.

Cele mai multe imagini au fost, fără îndoială, distruse în 1541, când Jane a fost acuzată de trădare și denunțată de lordul cancelar Audley drept „proxenetă” pentru că ar fi ajutat-o pe cea de-a cincea soție a lui Henric al VIII-lea, Catherine Howard (o adolescentă căsătorită cu un rege infirm și impotent) să aibă o aventură cu chipeșul curtean Thomas Culpeper. Toți trei au plătit cu viața. Capul lui Culpeper a căzut primul, iar Catherine și Jane au fost aduse la eșafod două luni mai târziu, fiind executate la Turnul Londrei, în succesiune rapidă, în dimineața zilei de 13 februarie 1542.

Dovezile sugerează că Jane, aflată în slujba reginei, a fost într-adevăr părtașă la întâlnirile secrete.

„Reputația ei se schimbă de-a lungul anilor, pe măsură ce fiecare nouă generație de istorici are propria viziune asupra femeilor și o reflectă în felul în care o prezintă pe Jane. În cele mai timpurii documente, Jane nu apare ca fiind ceva mai rău decât însoțitoare nu foarte eficientă”, spune Philippa Gregory, pentru BBC.

Mai târziu, însă, moraliștii victorieni au văzut implicarea ei în aventură „drept dovadă că este o femeie ‘rea’”.

Împotmolită în scandal

Prezența lui Jane în timpul întâlnirilor cuplului, un lucru obișnuit la acea vreme, este privită printr-o altă lentilă.

„Istoricii de după Freud sugerează că ar fi fost o voyeuristă, obsedată de sex, mânată de dorințe perverse, iar după aceea este prezentată ca fiind pur și simplu nebună”, spune Gregory.

„Nu cred că Jane a fost condusă de poftă sau de vreun alt păcat. Cred că a fost doar o femeie obișnuită, aflată în circumstanțe extraordinare, care încerca să supraviețuiască și să prospere”, adaugă ea.

Nu era prima dată când Jane era implicată în trădarea și căderea unui monarh. În 1536, curtea era cuprinsă de scandal când Anne Boleyn a fost acuzată de adulter cu patru curteni. Pentru a se asigura că nu mai există nicio cale de întoarcere pentru Anne, a fost adăugată o acuzație inventată de incest cu propriul ei frate, George. Această acuzație ar fi fost dezvăluită regelui chiar de soția lui George, Jane Boleyn, despre care s-a speculat că ar fi invidiat apropierea dintre frați. Speculațiile potrivit cărora cuplul ar fi fost nefericit, formulate de istorici încă din perioada elisabetană, i-au oferit, de asemenea, lui Jane un motiv convenabil pentru trădare.

Scandalul a dus la decapitarea atât a lui George, cât și a Annei, o soluție convenabilă pentru rege, ale cărui atenții se îndreptaseră către Jane Seymour, de la care spera să obțină ceea ce Anne nu reușise: un moștenitor masculin.

„Faptul că Jane a fost singurul membru al familiei Boleyn care a rămas în funcție după execuția soțului și a cumnatei sale a dus la presupuneri larg răspândite că ar fi avut un rol în căderea lor. În realitate, există foarte puține dovezi în acest sens”, spune Tracy Borman, care a scris pe larg despre Anglia dinastiei Tudor, inclusiv o carte nouă, „The Stolen Crown” („Corona furată” – n. r).

„Jane a fost una dintre persoanele din familia Annei care au fost obligate să furnizeze dovezi și nu există niciun indiciu că ale ei ar fi fost incriminatoare”, a precizat Tracy Borman, pentru BBC.

„De fapt, știm că ea i-a adresat o petiție lui Henric al VIII-lea în favoarea soțului său”, adaugă Borman.

Un țap ispășitor

Faptul că Jane Boleyn a fost probabil un țap ispășitor nu înseamnă nu înseamnă că a fost lipsită de ambiție. Această ambiție a atras-o înapoi la Curte după alungarea ei din 1534, pentru conspirația cu Anne Boleyn, și din nou în 1536, la scurt timp după execuția soțului ei.

„Cu cât am cercetat mai mult documentele, multe dintre ele ignorate timp de secole, cu atât a devenit mai evident că povestea lui Jane Boleyn nu era doar la fel de captivantă ca ale reginelor pe care le-a slujit, ci că ea fusese profund denigrată”, scrie Julia Fox în biografia sa din 2007, „Jane Boleyn: The Infamous Lady Rochford” („Jane Boleyn: Infama Lady Rochford” – n.r.), titlu preluat din descrierea usturătoare a lui Jane făcută de Charles Coote, istoric din secolul al XIX-lea.

Criticii ei, scrie Julia Fox, erau „bucuroși să găsească un țap ispășitor pentru a-l exonera pe rege de acuzația odioasă de a-și fi ucis fără milă soția nevinovată”, susținând că „tocmai mărturia ei l-ar fi indus în eroare pe Henric și i-ar fi distrus pe Anne și George”.

Totuși, pentru Julia Fox, asemenea acuzații nu au sens, întrucât Jane avea enorm de mult de pierdut.

„Nu avea niciun motiv să-și calomnieze soțul, mai ales când implicațiile financiare ale unui asemenea gest ar fi fost ruinătoare”, scrie ea.

Mult după moartea lui Jane, când Elisabeta I a căutat să-și consolideze legitimitatea domniei prin reabilitarea reputației mamei sale, Anne Boleyn, a devenit din nou util să o demonizeze pe Jane. Primul biograf al reginei Anne Boleyn, George Wyatt o descria, la sfârșitul secolului al XVI-lea, pe Jane drept o „soție vicleană, acuzatoare a propriului soț, până la a-i cere sângele”.

Deși viața lui Jane Boleyn a fost curmată la în jurul vârstei de 36 de ani, Philippa Gregory prezintă povestea unei supraviețuitoare, rezistând la una dintre cele mai capricioase Curți din istorie, sub conducerea unuia dintre cei mai mari tirani din istoria Angliei. Departe de a le fi trădat în mod deliberat pe Anne Boleyn și pe Catherine Howard, Gregory lasă impresia sacrificiilor pe care le-a făcut pentru a le sluji, ajutându-le să-și îndepărteze rivalii . Toate cele trei femei se odihnesc astăzi într-o capelă din interiorul Turnului Londrei.