Viața la frontiera Imperiului Roman, dezvăluită de noi descoperiri arheologice

În urmă cu două milenii, după mai multe campanii de cucerire și retrageri strategice, romanii au stabilit granița oficială a Imperiului în nordul Angliei, prin construirea Zidului lui Hadrian, o fortificație de 118 kilometri menită să controleze fluxurile de oameni și bunuri, nu neapărat să delimiteze un final abrupt al influenței romane.

Zidul a fost apărat timp de aproape 300 de ani de auxiliare – trupe recrutate din toate colțurile imperiului, care nu erau cetățeni romani la momentul încorporării. În timp, acești soldați au devenit parte esențială a mașinii militare romane, iar prezența lor a introdus o diversitate culturală remarcabilă la marginea imperiului, relatează Live Science.

Unul dintre punctele-cheie în cunoașterea acestui spațiu este fortul Vindolanda, construit în actualul Northumberland. Aflat pe o rută strategică și reconstruit de nouă ori, Vindolanda a oferit cercetătorilor informații bogate despre viața de zi cu zi la frontiera romană. Descoperirile recente au transformat considerabil înțelegerea comunităților de aici.

Departe de a fi exclusiv masculine sau strict militare, forturile erau centre sociale în care trăiau soldați, familiile lor, sclavi, comercianți și populații locale. Primele interpretări din secolul al XIX-lea, conform cărora soldații trăiau izolați „precum călugării”, s-au dovedit greșite. Deși soldații nu aveau dreptul legal de a se căsători, relațiile de familie erau răspândite, iar femeile și copiii locuiau fie în așezările din afara zidurilor, fie chiar în interiorul forturilor.

O comoară arheologică de la Vindolanda este colecția de circa 1.700 de tăblițe din lemn, datând de la începutul secolului al II-lea. Aceste documente oferă o fereastră intimă asupra vieții cotidiene: invitații la petreceri, liste de provizii, discuții administrative sau schimburi personale. Printre cele mai celebre este scrisoarea Claudiei Severa către Sulpicia Lepidina, considerată cel mai vechi exemplu de scris feminin în latină. La acestea se adaugă miile de fragmente de încălțăminte, de la sandale delicate pentru copii până la pantofi masivi, posibil purtați peste șosete groase pentru a face față climatului aspru. Aceste artefacte demonstrează prezența familiilor și a unei comunități dierse chiar din primele faze ale fortului.

Viața socială de la frontieră era complexă

Femeile fără cetățenie romană, uneori „soții de facto” ale soldaților, trăiau la limita legalității, în timp ce femeile din elită aveau, probabil, roluri publice și de prestigiu. Sclavia era, de asemenea, un element important al acestor comunități, deși rămâne insuficient documentată. Descifrarea recentă a unei tăblițe s-a dovedit a fi un act de vânzare pentru un sclav, iar alte monumente, precum piatra funerară a unei femei pe nume Regina, din fortul de la Arbeia, dezvăluie povești de viață care combină origini locale și exotice.

Diversitatea culturală era alimentată de prezența auxiliarilor din întreaga lume romană: batavi din actualele Țări de Jos, trupe din Belgia, Spania sau Siria. Aceștia au adus cu ei tradiții militare, religioase și sociale distincte. În Vindolanda au fost găsite altare dedicate unor zeițe locale sau sincretice, precum De Gallia (o personificare a Galiei – n.r.) sau Ahvardua (o zeitate necunoscută, care este menționată doar în acest loc). Festivalurile romane coexistau cu cultul divinităților celtice. Anumite grupuri, cum ar fi batavii, păstrau structuri interne de comandă reflectând tradițiile lor tribale, inclusiv adresarea comandantului cu titulatura „regele meu”.

Deși regiunea a cunoscut episoade de violență – precum abandonarea Zidului lui Antoninus (o fortificație construită la 160 km nord de Zidul lui Hadrian) sau campaniile lui Septimius Severus –, pentru cea mai mare parte a epocii romane, viața de la frontieră era mai degrabă monotonă decât periculoasă. Tăblițele menționează activități cotidiene precum grădinăritul, pregătirea pentru furtuni, trimiterea de șosete sau lenjerie, și jocurile de agrement. În același timp, arheologia relevă probleme de igienă, precum infestări cu viermi sau ploșnițe, și o alimentație bogată în carne, susținută de importuri precum vinul și uleiul de pește.

Populațiile locale celtice – peste 20 de grupuri distincte – trăiau, la rândul lor, schimbări importante. Deși romanii îi menționează rar și uneori disprețuitor, dovezile sugerează o combinație de opresiune, sărăcie și oportunități economice în aceste comunități aflate în contact cu frontiera. Cercetări recente indică un declin demografic în zonele nordice între anii 200 și 400 d.Hr., reflectând transformările aduse de dominația romană.