Velodromul Român. Un deceniu de istorie în mişcare

În primăvara lui 1897, arena Velodromului Român se redeschide și, pe tot parcursul anului sportiv, găzduieşte numeroase curse, cu participarea cicliștilor profesioniști și amatori, din țară și străinătate. Competiţiile reunesc sportivi celebri, precum cicliştii străini Pasini, Tommaselli, Lurion („Championul Europei”), Wiegand („Championul Budapestei”), dar şi românii Mihăescu, Nițulescu, Cantilli, Pucher, Stavri, Ghiță Ion, Niculescu Simion, Brădeanu, Hariton și Tomescu.

E şi sezonul în care are loc debutul Mariei Mihăescu ‒ cea pe care istoria o cunoaşte mult mai bine sub denumirea de Miţa Biciclista ‒, dar şi acela în care se pune în funcţiune o instalaţie electrică de nocturnă, iar Velodromul Român devine, atenţie!, prima arenă sportivă dotată cu nocturnă din România.

Deschiderea sezonului competițional pe Velodromul Român e programată în zilele Paște ‒ 13, 14, 15 aprilie 1897, la ceremonie anunțându-și prezența „A.A. L.L. R.R. Prințul și Prințesa Maria, precum și marea-ducesă de Hessa”, nota „Universul”. 

Pe lângă mult așteptatele curse de biciclete, tandem și cvadruplete, spectatorii erau invitați să urmărească și curse de alergare, concursuri de urcare pe prăjină și spectacole realizate de formații de dansuri populare, toate, acompaniate de muzică („2 muzici vor cânta în tot timpul spectacolului”), mâncare și bere („se închiriază bufetul de la Velodromul Român, șoseaua Kiseleff, rondul al II-lea, precum și locul spațios din mijlocul pistei, pentru berărie”). 

Prețul biletelor era mai mic pentru locurile la lojă comparativ cu anul anterior: 16 lei la loja I și 12 lei la loja II, dar pentru celelalte spaţii rămăsese neschimbat: 3 lei în stalul 1, 2 lei în stalul 2, 1 leu în galeria I (unde spectatorii stăteau în picioare) și 50 de bani la galeriile II și III. Biletele puteau fi cumpărate de la sediul administrației ziarului „Universul” din strada Brezoianu nr. 11 și de la „Cassa Velodromului”. 

Important: „Cine cumpĕră bilete de 3 și 2 lei, adică Stal I și II, de la conductorii de tramcare al Societăței Toma Blându, vor fi transportați gratis de la Capul Podului până la Velodrom”. Ulterior, pentru cei doritori să participe la curse, organizatorii au asigurat „serviciul de tram-care gratis de la Sfântu Gheorghe și de la Capul Podului până la Velodrom”.

Organizatorii amenajaseră şi o lojă regală care să găzduiască pe „A.A. L.L. R.R. Prințul și Prințesa României, precum și pe A. Sa Regală marea ducesă de Hessa”, dacă aceștia doreau să participe la curse și nu ar fi fost „prea obosiți din bătaia florilor ce a avut loc la rondul II al șoselei”.

O lună mai târziu apar şi noutăţi în peisajul întrecerilor: curse de dame și curse mixte. Invitați erau „trei bicicliste și 3 bicicliști renumiți”, pe pista din București fiind prezenți cicliștii Alois Orther, Carl Larwin și Otto Vokurka, precum și ciclista Creszenzia Flendrofsky.

Tot cu caracter de inedit, în zilele de 1 și 2 iunie, pe lângă deja obișnuitele curse de biciclete și tandem, dame și bărbați, pe afișul de prezentare apar pentru prima oară „alergări de militari”.

Debutul Mariei Mihăescu

Încă din luna iunie a anului 1897, la Velodromul Român se lucra intens la construirea unei instalații de iluminat pe timp de noapte. Punerea în funcțiune a nocturnei era programată pentru ziua de 15 august, ocazie cu care urmau a se organiza, cu începere de la ora 20:30 („pe răcoare”), mari întreceri naționale și internaționale. Instalaţia nu e însă gata la data stabilită, aşa că toate cursele sunt amânate pentru ziua de 24 august. Când, ce să vezi, nici acum nu e gata, iar cursele programate se desfăşoară la lumina zilei. Şi cu toate că ziua concursului e presărată cu momente de ploaie, publicul spectator nu renunţă la a fi prezent în tribunele velodromului, pline ochi, ca de obicei.

În cursa a III-a a zilei se întrec tandemurile mixte Brădeanu ‒ Maria Mihăescu (chiar ea!), Stavri Niculescu – Mărioara Gheorghiu, alături de Cantilli și de Ghiță Ion, pe biciclete. Câștigător e Constant Cantilli, urmat de tandemul Brădeanu – Maria Mihăescu.

Dar Maria Mihăescu apăruse deja pe listele de start ale curselor de pe Velodromul Român. Pe 11 iulie 1897, aflăm din „Universul”, se desfăşuraseră „curse foarte interesante de dame”, „în care o nouă alergătoare și-a propus să întreacă pe toate alergătoarele române de până acum”. Da, în sezonul competițional 1897, pe Velodromul Român ciclismul feminin era reprezentat de cele mai bune cicliste din țară. 

Nocturnă şi entuziasm

Pe 8 septembrie 1897 e, în sfârşit, inaugurată instalația electrică de nocturnă a Velodromului Român. „Luminată de curând cu electricitate, arena-Cazzavilan fixează din ce în ce atențiunea publică”. Iar luna septembrie reprezintă şi apogeul curselor pe velodrom, de vreme ce îşi anunţaseră prezenţa cei mai mari cicliști din Europa: tandemul Pasini și Tomaselli (Italia), Lurion (Austria), Max (Franța), Seidl (Elveția), Heller (Belgia), Michelet (Franța) și Neppel (Germania). Pentru cele trei zile de curse, programate pentru 14, 18 și 21 septembrie, premiile totalizau 6 000 de lei!

Prezența acestor nume sonore ale ciclismului a stârnit un mare entuziasm în rândul iubitorilor sportului cu pedale, fie ei amatori sau profesioniști. Societatea Cicliștilor din București publica în presă un comunicat prin care „toți bicliciștii din Capitală cari doresc să participe la primirea ce se va face astă-seară ‒ vineri, 12 septembrie 1897 ‒ celor 6 renumiți championi bicicliști, cari sosesc în București, sunt rugați a se întruni la orele 7 seara în grădina Cișmigiu”. 

„Cu muzica în frunte și cu bicicletele luminate cu lampioane”

„Universul” relatează: „aflăm că astă seară un mare număr de bicicliști se vor aduna la ora 7 în grădina Cișmegiu spre a pleca in corpore, cu muzica în frunte și cu bicicletele luminate cu lampioane, la gara de Nord, spre a întâmpina pe celebrii bicicliști italieni Pasini și Tomaselli, championii lumei întregi; Lurion, championul Vienei; Heller, championul Belgiei; Max, championul Parisului; Seidl, championul Elveției, cari sosesc cu trenul de 9 ore în București spre a lua parte la alergările ce vor avea loc Duminică 14 septembrie, la ora 5 seara, la Velodromul Român”. 

Din Cișmigiu, „bicicliștii noștri s-au îndreptat spre gară, parcurgând Bulevardul, strada Academiei, str. Clemenței, calea Dorobanțiolor, str. Fontânei, Manea Brutaru și calea Griviței până la gară, urmați de un public numeros. Peronul gărei era ticsit de lume, care venise să asiste la primire și să vază pe renumiții alergători”. „Peste trei sute bicicliști ai capitalei i-au întâmpinat la gară cu lampioane, cu musică și cu urări”. 

Nu toți invitații din străinătate sosiseră la timp pentru a participa la curse în zilele programate: Lurion și Heller „au pierdut la Pesta coincidența trenului”.

Cele trei zile de curse, un triumf!

În zilele competiției, Velodromul a fost plin de spectatori și, „deși Velodromul e vast, totuși nu se mai găsea nici un loc: mulți care veniseră au trebuit să se întoarcă”. 

Desfășurarea curselor a fost relatată pe larg în articolul „Marele Premiu al orașului București” tipărit în „Revista Modernă, publicațiune: mensuală, șciințifică, litterară și în special sportivă”, al cărei proprietar era chiar unul dintre constanții participanți la cursele cicliste desfășurate atunci, ciclistul Constantin Cantilli. 

Pe parcursul celor trei zile au fost organizate, pe serii, curse de viteză și curse de tandem, iar după lăsarea întunericului, la lumina noii instalații electrice a Velodromului Român, s-a desfășurat o cursă aparte, cu participarea unei cvadruplete (Ghiță Ion – Tomescu – Chiriacopol – Brădeanu), o tripletă (Pucher – Stavri – Niculescu), un tandem (Michelet – Neppel) și Max și Cantilli pe biciclete. 

De asemenea, au fost organizate cursa de „répéchage” (la care au luat startul cicliștii care au ieșit pe locul trei și patru din cursele semifinale desfășurate duminică, 14 septembrie), cursa pentru desemnarea campionului României („D. Nițulescu, după ce a fost proclamat campion al României și juriul i-a pus la pept medalia de aur, a făcut un tur pe pistă împreună cu d. Cantili, care a câștigat medalia de argint. Amândoui au fost primiți de public cu aplauze nesfârșite”), cursa Marele Premiu București (câștigător Pasini, „d-nii Michelet, Max și Nițulescu au căzut pe viraj cauzându-și câte-va răni; cu toate acestea, ei au luat parte la cursele următoare; publicul văzând că, deși răniți, au eșit pe pistă, le-au făcut ovațiuni entuziaste, mai cu seamă d-lui Max, când la cursa a IV-a a câștigat premiul I”) și cursa străinilor.

„Qu’il est beau, ma chère. Quel athlet extraordinaire…”

Doi mari iubitori ai ciclismului, Ilie Goga și Emil Iencec, realizează o descriere pitorească a atmosferei din jurul curselor organizate pe Velodromul Român. Iată: 

„La «Velodromul Cazzavilan» ‒ devenit apoi «Velodromul Român» ‒ descindeau din cupeuri luxoase domni cu jobene și redingote, cucoane pomădate, înfoindu-se în voluminoasele rochii, și numeroase figuri din protipendada urbei, care își făceau un punct de onoare să fie văzute la reuniunile cicliste. 

Frumoasele Capitalei își apărau obrazul subțire împotriva arșiței cu ajutorul unor umbrele multicolore și înzorzonate. Purtau mănuși albe, lungi până la cot. Își făceau vânt cu evantaie din pene de struț (moda zilei, «moda la Paris», cum scriau vânzătorii de pe Lipscani). Pe evantaiele cu mânere de fildeș sau sidef erau pictate scene lascive. Cochetele, care habar n-aveau de sport, se entuziasmau teatral: «Qu’il est beau, ma chère. Quel athlet extraordinaire… chèrie… Vraiment, c’est merveilleux». […] 

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 292 al revistei „Historia” (revista:292), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: ARHIVA AUTORULUI, ARHIVA „UNIVERSUL”, ARHIVA MUZEULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI