Schimburile comerciale între România Mare și Italia fascistă în anul 1931

Anul 1931 a fost și este inclus în perioada zisă de Mare Criză Economică de către istorici și specialiști în afaceri, ceea ce înseamnă că nimic nu mergea bine în lume. Datele statistice românești demonstrează că a fost tocmai o perioadă de extindere a schimburilor comerciale, dar marile puteri încercau cu orice preț să mențină prețuri mici la materiile prime și să le sporească pe cele de la produsele industriale.

Italia putea să fie un partener comercial interesant dacă se ținea cont de faptul că era deficitară la capitolele combustibil și produse agricole. Totuși, legăturile cu Roma nu reflectau cu adevărat potențialul celor două state latine și poate diferențele ideologice provocau o adevărată falie. România importa bunuri cu o valoare de peste 1,5 miliarde de lei, dar cea mai mare parte din sumă revenea materialelor textile pentru o prelucrare superioară (peste un miliard de lei). Negustorii români erau interesați de produsele coloniale (măsline, ulei, lămâi, portocale) și acestea valorau peste 169 milioane de lei.

Populația din orașele României nu se mulțumea cu grăsimile ce se găseau în mod obișnuit în spațiul carpatic și nici fructele nu mai erau pe gustul celor ce trăiau după model occidental. Nu erau interesante produsele industriei metalurgice și nici mașinile. Erau aduse numai 186 tone de autovehicule, ceea ce însemna o cantitate ridicolă în raport cu potențialul fabricilor. Cele 180 de tone de motoare și utilaje pentru economie erau prea puțin importante pentru ambele părți și se pare că n-a ambele părți n-au efectuat prospectări ale pieței în vederea creșterii cifrei de afaceri.

România exporta masiv spre Italia petrol, dar prețul oferit pe tonă de clientul din sudul Europei era deosebit de modest. Nici la cereale nu erau sume deosebite, dar statul și patronii români erau mulțumiți că obțineau valută forte și au unde să vândă surplusul de marfă. Erau trimise cu nave specializate 635.813 t de produse petroliere și suma totală abia ajungea la 729.385.000 lei. Patronii erau mulțumiți că exportau în cantitate mare și că obțineau plăți în monede mai bune decât cea națională. Statul român încuraja exporturile pentru atragerea de bani, un fel de politică mercantilistă din secolele trecute.

Roma interbelică n-a vrut și n-a știut să cultive relațiile economice cu România și culmea este că a avut colaborări cu Uniunea Sovietică, stat ce promitea distrugerea fascismului. Chiar erau trimise mașini și armament către Moscova și aceasta răspundea cu materii prime, inclusiv petrol și cereale, ceea ce ducea la obținerea unor prețuri scăzute pentru partenerii români.