România și schimburile comerciale cu Elveția anului 1937

Comerțul este acea activitate din societate în care produsele primesc o valoare în funcție de interesul clienților și de cantitatea existentă pe piață. Nu contează să produci în lumea contemporană, important este să vinzi cât mai mult și mai repede în dauna concurenței. Acumularea de capital este esențială pentru buna funcționare a întregului sistem economic și epoca zisă de recesiune a cunoscut o înflorire a afacerilor între state care înainte au avut puține schimburi comerciale din diferite cauze.

Relațiile de colaborare cu statul dominat de băncile cu clienți puternici au fost în curs de îmbunătățire după zisa recesiune economică și s-a ajuns la un comerț intens în vederea sporirii acumulărilor de capital în România. Economia din statul estic se dezvolta cu pași repezi, dar care nu erau văzuți de către contemporani și nici de istoricii influențați de ideile de stânga.

Fluxul financiar era tot spre estul Europei de unde soseau mărfuri multe și ieftine în raport cu cele industriale. În 1937, România a încasat 871.854.000 lei în timp ce importurile erau reduse la numai 433.116.000 lei. Autoritățile de la București au constatat că pot fi obținute prețuri bune de la partenerul din Alpi și piața locală a fost inundată cu produse puțin prelucrate, cerealele aducând cele mai mari încasări. Au fost obținute și prețuri deosebit de bune în raport cu cele din anii precedenți și s-a ajuns la mai mult de jumătate din încasări. Cele 99.024 t de produse cerealiere au fost prețuite la 469.550.000 lei.

Petrolul și derivatele acestuia veneau pe locul al doilea, dar cererea a fost în scădere. Interesant este că autoritățile de la București și oamenii de afaceri au livrat marfa sub prețul grânelor. Cele 103.085 t au fost oferite la numai 298.455.000 lei. Erau luate măsuri pentru încurajarea exporturilor în vederea atragerii de capital în valută forte.

Importurile din Elveția erau dorite, dar mărfurile de calitate erau deosebit de scumpe și erau preferate achizițiile din alte state. Au fost achiziționate 1.654 t de aparate și mașini, dar era prea puțin în raport cu foamea de utilaje performante a economiei românești. Numai 147 t de fier și lucrări din acest metal au fost achiziționate din cauză că erau prea scumpe. Importul de tehnică industrială ducea la o reducere a importurilor de mărfuri occidentale și această schimbare nu prea era pe gustul patronilor dornici de vânzări cât mai mari.

Nici importurile de medicamente și produse chimice nu erau satisfăcătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ, cele 95 de tone fiind insuficiente pentru rezolvarea problemelor din România și nici patronii nu aveau un câștig semnificativ. Foarte scumpe au fost alte metale și metaloide, cele 35 de tone cumpărate fiind mult mai costisitoare decât cele 189 t achiziționate în 1935. Statistica nu precizează ce anume a fost luat de pe piața elvețiană, dar era evident că exista o industrie prelucrătoare pe meleagurile românești și oamenii de afaceri erau obligați să transforme produsele în ceva scump,

Elveția a contribuit în mod esențial la progresul României prin tehnologie și finanțe și ar fi fost loc de mai bine pentru ambele părți. Norii războiului mondial afectau și activitățile economice.

_{Foto sus: Sonde de petrol la Moreni, județul Prahova, în perioada interbelică (© Imago Romaniae)}