Războiul psihologic folosit de sultanul Mehmet în timpul Asediului Constantinopolului

Studiul lui Roger Crowley Constantinopole: The Last Great Siege 1453, apărut la Faber & Faber în 2006, mă convinge încă o dată de autoritatea care se exprimă prin minuțiozitate împinsă dincolo de hotarele naturalului. 

Cărțile despre Căderea Constantinopolului, citite de mine pînă acum, inclusiv cele publicitate drept clasice, de referință, se mulțumesc să rescrie într-o formulă modernă zicerile cronicarilor de la vremea respectivă. Așa se face că după primele cărți despre Asediu știi deja pe de rost întîmplările pe zile chiar, depănate de toți autorii cu mai multe sau mai puține înflorituri.

The Last Great Siege face o onorabilă excepție. Autorul se ocupă atent și de tabăra lui Mehmet. Sultanul a fost și este încă victima partizanatului creștin. Sursele folosite de istoricii europeni au fost cu precădere cele provenite din tabăra Bizantinilor. Chiar dacă din imposibilitatea de a rescrie Istoria, cercetătorii partizani nu și-au permis să dea învingători pe Creștini, totuși concentrarea exclusivă pe Apărători a redus Asediul otoman la asaltul fără cap al unor sălbatici.

Constantinopolul a căzut după mai mult de 50 de zile de asediu, aproape fiecare zi aducînd cu sine o întîmplare crucială, în genul celor din finalul Sezoanelor de seriale de succes, astfel ticluite încît primul episod al Sezonului următor să fie așteptat cu ațîțare de milioane de spectatori. Prin neglijarea Atacatorului Căderea a fost lipsită de explicații științifice, sugestia indusă fiind că Dumnezeu a dispus asta, fie și pentru a se justifica învățătura Domnul a dat, Domnul a luat, fie-i numele lăudat.

Epocală prin seriozitatea împinsă pînă la extreme, cartea lui Roger Crowley se preocupă și de Tabăra Sultanului. Așa aflăm, pentru prima oară, noi, creștinii, deja descumpăniți de realitățile oglindite de Suleiman Magnificul, că otomanii nu erau niște sălbatici, că Mehmet era un geniu deopotrivă militar și strategic.

E mai mult decît interesant că în viziunea lui Crowley Sultanul dă o atenție deosebită războiului psihologic. După eșecul flotei sale de a bloca accesul în Cornul de Aur al cîtorva vase latine, Sultanul, conștient de efectul psihologic pozitiv al victoriei asupra celor din Constantinopol (cele mai multe întîmplări de pe cîmpul de luptă sînt vizionate în direct de bizantini, de pe ziduri, ca și cum ar sta la televizor pentru a urmări Războiul din Golf în transmisie directă la CCN), pune la cale legendara aducere a corăbiilor otomane în Cornul de Aur prin trecerea dealului pe uscat.

Deosebită pentru psihologia propriilor trupe rămîne regia strălucită a drumului străbătut de corăbiile otomane. Deși sînt împinse pe uscat, navele au vîslași, care imită datul la vîsle, ca și cum ar fi pe apă, iar pînzele flutură în vînt, ca și cum corăbiile ar pluti. Pentru zdrobirea psihologică a bizantinilor Sultanul pune accent pe șocul produs de surpriză. Prin bombardarea Orașului de dincolo de Galata, prin păstrarea secretului absolut, cei din Constantinopol se trezesc în dimineața lui 22 aprilie 1452 cu ditamai flota otomană în Cornul de Aur, apărat de faimosul lanț.

Roger Crowley aduce în istoriografia Căderii Constantinopolului viziunea modernă asupra Războaielor, care acordă atenție forței materiale implicate în conflagrație. Victoria Aliaților în al Doilea Război Mondial nu poate fi explicată fără referirea la intrarea în joc a potențialului economic american și mai ales fără resursele infinite ale rușilor în materie de oameni.

Cartea explică Victoria lui Mehmet prin ceea ce s-ar numi condiții logice. Sultanul are la dispoziție imense resurse materiale și umane pentru a susține asediul. Constantin are, pe lîngă Ziduri, doar disperarea bizantinilor, lesne de transformat în paralizie din motive de fatalism ortodox. Culmea e că în timp ce în tabăra Sultanului Alah e înfățișat ca o Garanție a Cuceririi Orașului, în tabăra lui Constantin, Dumnezeu apare ca o garanție a Căderii Orașului, ortodocșii, grăbindu-se să convingă că Orașul e condamnat să fie trecut prin foc și sabie pentru păcatele sale.

Cartea lui Roger Crowley încîntă prin abordarea generoasă, cu instrumentele viziunii moderne. Autorul oferă amănunte interesante despre mai fiecare mijloc de luptă aruncat în joc de fiecare parte. Nu numai Zidurile beneficiază de o amplă prezentare, dar și tunurile, tunelurile, galerele, armurile, astfel încît ai impresia că parcurgi o carte despre un Război petrecut în secolul XX și nu despre unul de la finele Evului Mediu.

Asediul Constantinopolului (© Flickr / tamra hays)

Mai multe