Mortalitatea în România anului 1989

România socialistă a dat faliment economic în anul 1980 și problemele financiare au dus în final la luarea deciziei de plată forțată a datoriei externe cu orice preț. Populația a fost supusă acestui experiment cu origini chinezești și s-a introdus o limitare rațională a consumului de alimente, energie și medicamente ca-n vreme de război.

Cartelele alimentare ce aminteau de epoca de groază a luptelor devastatoare au fost date întregii populații și astfel se strângeau bani la buget pentru achitarea împrumuturilor luate din cele două lagăre ale lumii. S-a făcut totul în vederea atingerii acestui obiectiv ideologic și s-a ajuns ca în luna aprilie a anului 1989 să fie anunțată efectuarea ultimei plăți către lacomii creditori capitaliști, datoriile către prietenii socialiști fiind plătite de multă vreme. A fost o victorie măreață, dar magazinele au rămas tot goale și la nivelul lunii decembrie 1989.

Poporul român încă mai crede în iluziile oferite de aparatul de propagandă al regimului comunist și mulți sunt cei ce repetă fără să gândească faptul că înainte de 1989 se trăia mai bine. Este evident că sunt grave probleme de documentare și, mai ales, de prelucrare a informațiilor ce există în mediul virtual. Studierea unui anuar statistic este déjà ceva ce nu se poate cere celor ce consideră că viața este prea scurtă și merită să fie trăită în întunericul neștiinței.

Adevărul este că în anul 1989 au pierit 247.306 persoane în raport cu cele 231.876 din anul 1980. România socialistă a mai pierdut echivalentul unui orășel. Nu părea mult din moment ce natalitatea artificial acoperea pierderile în vieți omenești. Problema era că prea multe persoane mureau din cauza lipsei de tratamente medicale și au trecut în lumea celor drepți 12.915 copii cu vârsta sub patru ani, explicația fiind că statul a investit prea puțin în aparatură medicală ce exista pe piață sau s-ar fi putut produce local. Era ceva însă definit drept inutil de către Nicolae Ceaușescu și a rezultat un adevărat genocid printre cei mici.

Cum nivelul de trai era deosebit de scăzut, locuitorii patriei socialiste erau sătui de experimentele grupării de putere de la București și au căutat să emigreze cu orice preț. Dacă îndeplineau anumite condiții, puteau să plece chiar cu acte în regulă, dar bunurile materiale rămâneau în țară. Statul comunist nu era interesat de avere, dar confisca tot ceea ce putea. Au reușit să plece legal din țară în ultimul an de dictatură 41.363 de persoane, ceea ce era deosebit de mult din moment ce majoritatea era reprezentată de oameni tineri, plini de energie creatoare. Nu erau prea interesați de zisele mărețe realizări ale regimului comunist și fugeau tocmai în lagărul capitalist.