Marea Criză Economică, supraproducția și mașinile cu destinație specială ale Arsenalului din Brest

Economia s-a dezvoltat rapid după ce industria a renunțat treptat din 1919 la producția de război. Cererea de mărfuri a fost din ce în ce mai mare din partea unei populații ce dorea să scape de amintirile unui coșmar militar, cel provocat de zisele elitele în vederea obținerii de mai multă putere.

Statele investeau în infrastructura ce fusese uzată de transporturile militare. Părea să fie o cale spre un paradis terestru și politicienii au cultivat ideea că fac totul pentru fericirea maselor, că sunt democratici și respectă drepturile omului. Mai ales apropierea alegerilor aducea o îndulcire a discursurilor din partea celor dornici să obțină putere sau, mai ales, s-o păstreze. Pofta de belșug era o obsesie a elitelor societății ce trecuse prin război.

Minunile nu țin prea mult și a apărut ca un trăsnet din senin un fenomen economic. Specialiști din întreaga lume au analizat recesiunea începută in octombrie 1929 prin prăbușirea afacerilor din New York și apoi s-ar fi extins în întreaga lume până la Al Doilea Război Mondial. Orașele legate de industria grea n-au mai evoluat și nici construcțiile n-au mai oferit locuri de muncă și profit pentru patroni. Parcă planeta a înghețat și nemulțumirile maselor populare au dus în cele din urmă la declanșarea conflictului în care au fost distruse mari valori ale civilizației. Totul a plecat de la problemele economice, cele ce au început să apară încă din 1928. Fiecare autor a găsit formulări cât mai tragice despre suferințele maselor populare și totul ar fi pornit de la viciile sistemului capitalist de producție. Repetată de numeroase ori prin mediul academic și răspândită de presa dornică de senzațional, criza economică a devenit un termen de comparație pentru orice perioadă în care n-au sosit veniturile așteptate de mediul de afaceri.

Datele publicate în mediul virtual și în cel tipărit au fost uitate de către cei care scriu lucrări speciale și generale. Istoria oficială a fost scrisă după gusturile unor cercetători și ale unor centre de putere. Paradoxul a fost că industria grea funcționa din plin și tocmai supraproducția de mărfuri a sectorului a dus la sărăcirea unor părți din populația epocii până la nivel de exterminare prin înfometare. Cazul orașului Brest din Franța ilustrează faptul că de aproape un secol istoricii si economiștii au ridicat perdele de fum pentru acoperirea faptelor celor de la conducere, cei care încă mai sunt văzuți ca doritori de pace și ocrotitori ai popoarelor.

Crucișătoarele construite la Arsenalul din Brest

Localitatea de pe malul Oceanului Atlantic nu prea atrage atenția istoricilor, dar era o adevărat gaură neagră pentru finanțele Franței și primele semne au fost încă din anul 1926. Conducerea de la Paris a cerut crucișătoare grele pentru a avea cetăți plutitoare de deplasat pe oceanele planetei. Arsenalul din Brest a primit comanda pentru patru unități și o astfel de construcție avea o lungime de 194 m. Lucrările au demarat în anul 1926 și au fost finalizate până-n 1933. Fiecare vapor dispunea de o centură cuirasată pentru protejarea instalațiilor vitale și oțelul de blindaj ajungea la o grosime de 50 mm. Tunurile de calibrul 203 mm erau dificil de realizat și industria sovietică n-a fost în stare să modele oțelurile decât până la calibrul 180 mm. Nici măcar informațiile primite de la regimul fascist al lui Mussolini n-au fost suficiente pentru ridicarea nivelului tehnologic și științific din lagărul socialist. Era o dovadă a limitărilor aduse de activitatea poliției secrete. Piesele de artilerie erau adevărate giuvaiere din oțel și prețul era pe măsură.

Micul oraș din Bretania avea un șantier naval care a reușit să realizeze patru nave militare la nivelul cărora Stalin n-a putut să ridice industria sovietică. Crucișătoarele Clasei Suffren au fost deosebit de puternice și au atras spre malul Oceanului Atlantic oțel de blindaj, motoare puternice, tunuri de calibru mediu si instrumente optice pentru observare țintelor și dirijarea tirului. Întreaga industrie trebuia să dirijeze produse speciale din punct de vedere calitativ către Brest. Economia și bugetul Franței au fost supuse unui stres deosebit pentru a asigura montarea celor patru vapoare militare ce puteau manevra în viteză și pentru a ataca un cuirasat.

Se plâng specialiștii din întreaga lume că erau lipsuri și nu mergea economia, dar un singur șantier naval francez a asamblat patru crucișătoare grele care au fost primele semne ale lipsurilor și apoi ale crizei prin supraproducție de armament.

Se poate spune că doar patru cetăți plutitoare nu erau suficiente pentru a deregla mecanismele economiei, dar în 1929 intraseră în dotare cele două unități ale Clasei Duquesne. Chiar dacă se spune că a fost recesiune, cele patru unități care au urmat erau mai mari și aveau armura mult mai groasă. Erau mai scurte cu trei metri. Statul francez era generos cu aliaje ce nu erau accesibile decât în economiile marilor puteri din cauza costurilor impresionante cu metalele necesare aliajelor și, mai ales, cu consumul energetic necesar modelării plăcilor groase. Nu era de mirare că se investea și-n domeniul energetic. Primele două nave aveau un strat de oțel gros de numai 30 mm, dar acestea au fost doar de antrenament pentru constructori.

Cele șase vapoare erau menite să fie mobile, ceea ce implica un efort logistic deosebit pentru un stat ce nu dispunea de rezerve de petrol și erau făcute eforturi în vederea cercetării subsolului național. Rezervoarele unui Suffren erau capabile să primească peste 1.800 de tone de combustibil lichid la un singur plin.

Crucișătoarele grele au fost scumpe din moment ce toate componentele de la bord erau fabricate în serii mici și erau realizate din materiale speciale pentru a rezista presiunilor din timpul misiunilor.

Dacă se mai acceptă termenul de Mare Criză Economică, trebuie să se scrie cât mai hotărât că Al Doilea Război Mondial a fost cauza recesiunii economice. Generalii se pregăteau intens de război și doar diplomații acopereau de ochii lumii noul măcel universal.

Arsenalul din Brest a fabricat în câțiva ani cinci nave din cele șase și se vede că orașul breton era ca o adevărată gaură neagră pentru finanțele franceze. Totuși, istoricii conservatori vor spune că nu sunt suficiente șase vapoare pentru a deregla o puternică economie. Statul a mai comandat o unitate denumită Algérie și a fost construită în perioada 1931 – 1934. Cuirasa a fost sporită până la 110 mm și efortul industrial a copleșit oțelăriile, nava fiind ultimul crucișător greu primit de flota Republicii Franceze.

Politicienii au fost cei care au făcut totul pentru a isca un nou conflict mondial în perioada în care se discuta despre dezarmare. Diplomații din epocă au făcut un adevărat balet prin capitalele principalelor statelor, dar totul a fost fum gros prin care s-a realizat acoperirea producției de armament.

Istoricii contemporani trebuie să termine cu mitul existenței unei recesiuni care a fost făcută de sistemul capitalist. S-a dat vina pe sistemul economic deoarece nu prea era iubit de analiștii de stânga și de cercetătorii din domeniul Istoriei. S-a reușit astfel să fie ascunși adevărații vinovați, cei care au semnat contractele militare din perioada interbelică.

Crucișătoarele grele erau pregătite în zisă epocă de recesiune de luptă pentru hegemonie regională în confruntarea cu Italia fascistă și chiar pentru acțiuni la nivel planetar. Un vapor militar putea să ajungă la 15.000 km de propriile baze. Marina franceză avea nevoie de cisterne pentru aprovizionare și de depozite imense în porturile militare. Flota franceză s-a transformat radical în era pe care mulți savanți au definit-o drept de Mare Criză Economică pentru uzinele mecanice a marilor puteri.

Istoricii conservatori tot vor putea spune că tot teoria clasică rămâne valabilă deoarece numai șase crucișătoare grele nu puteau să genereze probleme prin economie. Orașul Brest a primit în 1932 comanda pentru realizarea vaporului Dunkerque și acesta a fost finisat în 1936. Era o construcție metalică impresionantă, lungă de 214,5 m. Se poate scrie că o nouă mașină comercială ar fi fost utilă pentru relansare economică și motoarele puternice ar fi asigurat o viteză uimitoare. Statul francez a luat fonduri din buget pentru a realiza o bijuterie tehnică o perioadă îndelungată, dar efortul promitea venituri frumoase. Nava asamblată în șantierul din Brest era însă cu destinație militară și făcea parte din categoria cuirasatelor rapide. Au fost realizate blindaje din oțel cu o grosime de până la 330 mm și puterea de foc era dată de cele opt tunuri de calibrul 330 mm. Au fost montate toate pentru tir frontal și puterea de foc era astfel devastatoare.

Marea Criză Economică a rămas ca termen istoric și științific în lumea contemporană, dar trebuie să fie demolat un mit al lipsei de dezvoltare a industriei grele. Orașul Brest a absorbit energiile Franței cu o viteză uluitoare tocmai când recesiunea bântuia cu furie. Industria grea progresa, erau realizate minuni ale tehnicii, dar acestea aparțineau de domeniul militar și produceau ceva util pentru popor. Recesiunea pentru cei de jos a pornit de la supradimensionarea organismelor militare începând din 1926. Orașele legate de industria militară au progresat în mod deosebit tocmai în epoca de Criză Economică. Fericirile locale au dus în cele din urmă la o nenorocire generală.

_{Foto sus: Arsenalul din Brest, în perioada interbelică (© Wikimedia Commons)}