Marea Criză Economică și produsele uzinelor speciale ale epocii

Recesiunea economică și financiară a pornit din SUA în octombrie 1929 și a dus la închiderea fabricilor. șomaj, scăderea nivelului de trai și la o nemulțumire generală, ceea ce a provocat un nou conflict mondial. Politicienii vremii au încercat să oprească fenomenul, dar n-au reușit. Istoricii au scris că în economică industria a suferit din cauza lipsei de comenzi, orașele cu fabrici au fost grav afectate și activitatea din construcții a fost practic oprită. Era un prăpăd universal descris în volume stufoase și articole senzaționale. Imagini bine alese au inoculat ideea de sărăcie universală.

Realitatea a fost că fabricile timpului primeau comenzi prea generoase la nivel mondial și muncitorii aveau planuri de îndeplinit, mărfurile rezultate fiind obținute din materii prime scumpe și fără să aibă defecțiuni. Nu erau acceptate produsele de proastă calitate și, în unele state, angajații puteau să fie acuzați de sabotaj, ceea ce însemna pedeapsa cu moartea. Regimurile dictatoriale nu glumeau.

Iosif Vissarionovici Stalin a cerut creșterea livrărilor de produse cu destinație specială și au ieșit pe porțile fabricilor 1.174.000 de exemplare numai în anul 1938. A fost o producție bună în concepția viitorului mareșal Jukov, dar se putea întotdeauna mai mult. Ar fi trebuit să fie o fericire universală dincolo de Nistru, dar marfa respectivă era compusă numai din puști și acestea nu ajutau la creșterea nivelului de trai.

Armele n-ar fi reprezentat o problemă, dar aveau o mare nevoie de cartușe. Numai câte un încărcător de fiecare pușcă ar fi generat o cerere de 142,6 t de muniție. Gloanțele par chestii militare mici și banale, dar generează o cerere crescută de oțel, plumb, cupru, zinc, mercur și pulbere. Uzinele mecanice au un consum ridicat de materiale și de energie.

Câmpul de luptă impune ca militarul să aibă la dispoziție suficiente cartușe pentru a nu rămâne descoperit în cazul unor confruntări de durată. Cum Iosif Stalin nu făcea economie la capitolul înzestrare, fiecare pușcă avea o cotă de 200 de lovituri sau vreo 5.705 t. Existau însă rezerve strategice pentru orice situație neprevăzută și fabricile aveau depozite pline cu materiale de rezervă. Uniunea Sovietică era un templu al războiului și acesta urma să fie la scară planetară.

Mareșalul sovietic a prezentat foarte multe date în volumul Amintiri și reflecții și nu contează dacă a dus o politică de reducere a volumelor de armament. Numai informațiile oferite sunt suficiente pentru a demonstra cât de mult a afectat efortul de război economia sovietică și era normal să se stea la coadă și pentru banala pâine. Creșterea permanentă a numărului de arme de infanterie a fost ceva obișnuit după 1927 și s-a ajuns la genocidul prin înfometare din regiunile ucrainene, fenomen numit Holodomor în 1932 – 1933.

Un istoric conservator va scrie că puștile erau arme prea mici și ușoare pentru a afeMareșalul sovietic care, din considerente ideologice, a fost pe gustul lui Iosif Vissarionovici Stalin înainte și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondialcta o economie ce anunța mereu producții fără egal în Europa. Problema este că Stalin a avut la dispoziție numai în anul 1938 puști pentru dotarea a circa 106 divizii de infanterie. Acestea erau guri de foc noi, ceea ce nu mai exista în lume la începerea războiului mondial.

Armata franceză a timpului, considerată cea mai bună în urma succeselor din precedenta conflagrație planetară, folosea în continuare armele din modelele existente în anul 1918 pentru a se face ceva economie la buget. Nici nu bănuia conducerea de la Paris ce surprize erau realizate în estul îndepărtat al Europei. Nici măcar Adolf Hitler, ce este mereu prezentat ca un conducător pasionat de tehnica militară, n-a bănuit ce rol vor avea puștile în conflict și Wehrmachtul a avut mereu prea puține și de calitate inferioară. Militarii din prima linie foloseau tehnica de captură pentru tragerile de precizie.

_{Foto sus: Iosif Stalin © Wikimedia Commons}