În 1942, Armata Română a prăznuit Paștele pe Frontul de Est

Paştele din 1942 a căzut pe 5 aprilie 1942. Armata Română se afla în plină Campanie din Est. Mai erau șapte luni pînă la Dezastrul de la Stalingrad, moment de răsturnare strategică în cel de-al doilea Război mondial.

Acum, în aprilie 1942, pentru Armata română totul surîdea. Ajunsese hăt departe în Cuban, pe flancul drept, iar pe flancul stîng, se îndrepta spre Volga.

Mult mai important, venise primăvara, anotimp socotit de Armatele Axei ca amic al lor și ca dușman pentru ruși.

În aceste condiții, Paștele primește pe front o importanță deosebită.

Mareșalul merge în mijlocul soldaților pentru a ciocni cu aceștia ouă roșii.

În teritoriile cucerite de peste Nistru, în cadrul a ceea ce se numea Recreștinarea Rusiei ca misiune sfîntă a Bisericii Ortodoxe Române, pentru localnicii pînă acum lipsiți de preoți și biserici preoții noștri militari țin slujbe.

Slujbe au loc și în marile unități de pe front.

Sentinela, publicația săptămînală pentru ostașii români din Est, tipărește în numărul din 26 aprilie 1942 un reportaj despre Paștele dintr-un regiment ajuns în Crimeea. Îl reproducem nu numai ca document istoric, dar și ca omagiu adus celor pentru care Paștele anului 1942 nu era altceva decît un moment între două lupte. Pentru mulți dintre cei despre care se vorbește în reportaj, Paștele din 5 aprilie 1942 va fi ultimul din viața lor.

Sărbătorii Învierii, Sentinela îi va consacra numeroase pagini și în numerele anterioare, inclusiv cel – dublu – din 5 aprilie. Reproducem mai jos coperta numărului festiv din 5 aprilie 1942, precum și mai multe fotografii care surprind petrecerea Paștelui pe front.

Prăsnuirea Sf. Paşti de către Dorobanţii Vlăsceni

Dorobanţul vlăscean, înrolat cu tot sufletul în cruciada creştinismului împotriva bolşevismlui, păşeşte azi mîndru şi sigur pe drumurile fără de sfîrşit ale Rusiei, convins că victoria este a lui. Şi numai a lui. Şi astfel suntem mereu pe urmele idealului şi nu pregetăm nici o clipă de a parcurge în foarte scurt timp distanţe cît de mari, pe drumurile noroioase ale stepei, prin ploaie şi viscole. Şi aşa acum, după ce am trecut drumul ce leagă perla Mării Negre de speranţele dorobanţului vlăscean, iată-ne ajunşi în preajma marelui Praznic al Învierii Domnului într-o colonie germană unde şi cantonăm pentru 3 zile.

Ajunşi în cantonament, ne pregătim pentru Sfînta Înviere. În acest scop, Pionierii Regimentului amenajează grajdul unui colhoz în care se va oficia sfînta slujbă.

E ora 23.45.

Întreg Regimentul e adunat, precum şi multă populaţie civilă. În mijlocul careului, pe o masă, se află o sfîntă cruce a răstignirii Domnului Iisus, sfeşnice aprinse şi sfinte odăjdii. Soseşte şi comandantul Regimentului, d-l lt.-colonel Alexandrescu Dumitru. O linişte mormîntală de pretutindeni şi doar ici şi colo licăreşte cîte o palidă lumină.

E ora 24.

S.S. Pr. Căpit. Axinte Dumitru, confesorul Regimentului, începe sfînta slujbă, rostind chemarea sfîntă: „Veniţi de luaţi lumină!”. Toţi ofiţerii, subofiţerii şi ostaşii, aprind lumină din lumină şi se cîntă maiestos de întreg regimentul „Hristos a înviat!”

Din moment în moment, sfînta slujbă devine şi mai impresionantă. La sfîrşitul ei, Părintele confesor rosteşte o frumoasă cuvîntare ocazională.

După aceasta, d-l Comandant, cu multă căldură sufletească, face urări pentru M.S. Regele Mihai I şi Mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului, ca şi pentru victoria deplină a cruciadei noastre.

La ora 3, sfînta slujbă s-a sfîrşit. Ofiţerii, subofiţerii şi ostaşii primesc apoi sfînta împărtăşanie, care uneşte şi mai mult pe om cu divinitatea.

Se face ziuă. Unităţile în ordine se îndreaptă spre cantonamente, aşteptînd sfînta zi a Paştelui, care le va provoca după datină multe bucurii.

Cu adevărat, la ora prînzului simţim cu toţii că este ziua Paştelui, căci ni se distribuie tuturora din darul pentru armată: ouă roşii, cozonac, ţuică, vin şi ţigări. Comandantul, însoţit de Părintele Confesor şi de ofiţerii superiori, trece pe la fiecare unitate, ciocneşte cu ostaşii ouă roşii şi pretutindeni este întîmpinat cu creştinescul: „Hristos a înviat!”.

Se distribuie apoi fiecărui dorobanţ şi cîte o fotografie cu portretul M.S. Regelui Mihai I şi a d-lui Mareşal Ioan Antonescu. Şi astfel sufletele se întăresc şi mai mult în clipa cînd fiecare priveşte atent şi cu drag potretele celor ce întruchipează toate speranţele noastre…

Urmează apoi o masă camaraderească, la care iau parte toţi ofiţerii Regimentului. După ce se cîntă: „Hristos a înviat!”, masa se binecuvîntează de părintele confesor. Toţi se ospătează, iar orchestra cîntă arii naţionale. Într-o înălţătoare atmosferă patriotică, primul ia cuvîntul d-l Comandant al Regimentului, care, între altele, spune:

„Sînt legat de acest Regiment încă din 1913, căci aici mi-am început cariera de ofiţer. Iar astăzi sînt Comandantul Dorobanţilor Vlăsceni. Urmaţi-mi exemplul de muncă şi fiţi alături de mine pînă la sfîrşit, aşa ca laurii biruinţii să acopere şi drapelul nostru! E momentul să uităm totul şi să avem privirile aţintite mereu şi numai spre ideal. «Izbîndă Deplină». Am cea mai mare încredere în dv. Să avem şi noi cea mai mare încredere în M.S. Regele Mihai I şi Mareşalul Ion Antonescu. Şi într-un singur gînd să strigăm: «Trăiască Regele Mihai I.» Trăiască Mareşalul Ion Antonescu. Trăiască Armata Română.”

Se cîntă: „Trăiască Regele”, apoi un ostaş recită: „Ardealul”, după care orchestra cîntă: „Deşteaptă-te Române”, precum şi alte cîntece şi arii naţionale.

Ia apoi cuvîntul d-l lt.-colonel Ursu Traian, ajutorul Regimentului, care urează noului Comandant ca să ducă pe dorobanţii vlăsceni la victorie. Vorbeşte apoi şi subl. Rez. Nicolescu Mihai, care în numele camarazilor săi urează noului Comandant bun venit la comanda Regimentului şi izbîndă.

Şi aşa, urmaşi ai marelui Traian, straja Europei peste veacuri la Porţile Răsăritului, Dorobanţii Vlăsceni, azi îşi continuă drumul spre acelaşi ideal.

Devotaţi aceluiaşi crez şi încrezători pe deplin în Conducător, uniţi în cuget şi simţiri, Dorobanţii Vlăsceni păşesc alături de toţi ceilalţi camarazi de arme, neînfricaţi şi siguri către victorie, căci „Cu noi este Dumnezeu!”.

_{Sursa: cristoiublog.ro}