Era pregătită aviația germană pentru executarea unui pod aerian la Stalingrad?
Încercuirea unei armate moderne reprezintă un eveniment nefast major, comparabil cu un tsunami, un cutremur sau alte dezastre naturale. Pe hărțile de stat-major apare ca o bulă nedorită, iar pe câmpul de luptă are efecte dezastruoase asupra forțelor implicate: liniile de comunicații sunt tăiate, comandamentele separate de trupele din subordine, unitățile de sprijin logistic împrăștiate, iar trupele pot fi atacate din orice direcție.
Din momentul în care cercul se închide, fiecare militar prins în încercuire este un potențial prizonier. Primul efect al unei încercuiri iminente îl reprezintă intensificarea confuziei trupelor, pozițiile de apărare sunt mai greu de organizat, iar capacitatea de orientare pentru o ripostă adecvată este mult diminuată.
Acesta era contextul operațional în care s-au plasat efectivele Axei în noiembrie 1942, după ce trupele sovietice au realizat joncțiunea în zona Kalaci și au încercuit 250.000-300.000 de militari germani și români (cifrele diferă de la o sursă la alta), plus croați și voluntari ruși (Hiwis).
Raportările primite de pe front l-au convins pe Hitler că situația era mai mult decât serioasă. Prin urmare, dictatorul german a ordonat mareșalului Manstein să abandoneze atacul planificat în zona Velikie Luki, în partea de nord a frontului, și să preia comanda nou înființatului Front Don (Heeresgruppe Don) din regiunea Stalingradului. Alegerea nu era întâmplătoare: Manstein era considerat cel mai valoros strateg al Wehrmachtului și dispunea de o vastă experiență în cooperarea cu trupele române, care au primit șocul cel mai puternic al ofensivei sovietice.
Hitler i-a promis mareșalului întăriri pentru refacerea defensivei Axei – nu mai puțin de șase divizii de infanterie, patru de tancuri și infanterie-moto și una de campanie a Luftwaffe, plus câteva unități de apărare AA (antiaeriană). Dintre acestea, doar diviziile de infanterie erau la îndemână, restul urmând să sosească la începutul lunii decembrie.
Cât de pregătită era Luftwaffe pentru executarea unui pod aerian?
În același timp, Hitler i-a convocat pe liderii Luftwaffe pentru consultări în privința unui aspect important: era Luftwaffe pregătită pentru executarea unui pod aerian?
Șeful de stat-major al Luftwaffe, Generaloberst (general-colonel) Hans Jeschonnek a ajuns la cartierul general al lui Hitler de la comandamentul său din Prusia de Est pentru a discuta rolul aviației în viitoarele operații de ieșire din încercuire sau despresurare. Göring era prea „ocupat” să participe – prezida o conferință pe teme petroliere la Karinhall, proprietatea sa din Berlin.
Până în prezent nu au fost descoperite stenograme ale întrunirii dintre Hitler și Jeschonnek, dar se cunosc aspectele principale ale discuției: dictatorul german a explicat că Armata 6 era încercuită complet, că va organiza un nou grup de armate sub comanda lui Manstein și se va lansa curând o operație de despresurare. Hitler spera nu numai să scape din încercuire forțele Axei, ci să recâștige terenul pierdut și să organizeze o nouă linie puternică de apărare.
Aparent, înțelegând că încercuirea forțelor Armatei 6 era de scurtă durată, Jeschonnek l-a asigurat pe Hitler că dacă sunt puse la dispoziție avioane de transport, bombardiere (convertite în aparate de transport) și vor fi organizate și menținute aerodromuri echipate corespunzător în interiorul și în afara pungii, Luftwaffe va fi în măsură să execute podul aerian pentru aprovizionarea forțelor încercuite. Totodată, generalul a reamintit de succesul repurtat de forțele aeriene germane în iarna dintre anii 1941-1942, când au reușit să aprovizioneze cei peste 100.000 de militari germani, încercuiți în punga de la Demiansk pentru mai multe luni cu tot ce era necesar luptei.
Comparația cu podul aerian din zona Demiansk era destul de neinspirată, și înșelătoare în același timp, din cel puțin trei motive, după cum probabil a realizat și Jeschonnek câteva zile mai târziu, după ce a avut timp suficient pentru a reflecta mai bine la problema în discuție (lucru posibil destul de rar când se discuta direct cu Hitler, care solicita răspunsuri imediate la întrebările sale din partea subordonaților).
Cei peste 100.000 de militari din cadrul Corpului II Armată încercuiți la Demiansk au necesitat 300 de tone de provizii zilnic. Din cauza stării de operativitate reduse (30-40%), cauzate de condițiile meteo de iarnă, Luftwaffe a fost nevoită să disloce aproape 500 de avioane de transport Ju-52 în vederea executării podului aerian.
Pentru asigurarea cantității de provizii zilnice erau necesare circa 150 de aparate (fiecare transportând două tone). Totodată, prezența aviației de vânătoare sovietice a fost neglijabilă, permițând desfășurarea operațiilor aeriene aproape neîntrerupt și cu pierderi reduse.
Un an mai târziu, la Stalingrad, contextul se prezenta complet diferit. În primul rând, erau încercuiți aproape de trei ori mai mulți militari decât la Demiansk. Dacă cei 100.000 de militari de la Demiansk au avut nevoie de 300 de tone zilnic, atunci, logic, cei 250.000-300.000 de militari ai Axei de la Stalingrad necesitau în jur de 750 de tone zilnic, o capacitate de transport absolut imposibil de realizat – după cum se va confirma, câteva zile mai târziu, la Cartierul general al lui Hitler.
În al doilea rând, Luftwaffe nu poseda numărul necesar de aparate pentru transportarea acestei cantități zilnice și din care să se asigure un număr suficient de avioane în stare de operativitate. Astfel, pentru a transporta zilnic circa 750 de tone și presupunând o stare de operativitate similară cu cea de la Demiansk (35%), Luftwaffe ar fi trebuit să posede în jur de 370-380 de avioane de transport Ju-52 în stare de operativitate și un total undeva între 1.100 și 1.150 de aparate, cu mult față de capabilitățile aviației germane.
O soluție a reprezentat-o convertirea altor tipuri de avioane în aparate de transport – bombardierele He-111H puteau transporta în jur de 1-1,5 tone, în timp ce avioanele Ju-86, He-177, Fw-200 și Ju-290 (recunoaștere cu rază lungă de acțiune) cantități mai mici de provizii.
În al treilea rând, avioanele de vânătoare sovietice și-au făcut simțită prezența mult mai pregnant decât la Demiansk, perturbând rutele de aprovizionare și au cauzat pierderi mari flotei de transport germane.
Acest text este un fragment din articolul „De ce a crezut Hitler că Luftwaffe poate să aprovizioneze Armata a 6-a”, publicat în numărul 41 al revistei „Historia Special“, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 20 decembrie 2022 - 25 martie 2023, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Prin zăpadă căzută pe aerodromul Pitomnik, soldați germani împing un avion Junkers-52, în timpul bătăliei de la Stalingrad, ianuarie 1943 (© Getty Images)