Declanșarea Operațiunii Uranus: Asaltul Armatei a 5-a Tancuri

„Trimiteți un inspector pentru a ridica mănușile de blană cu un deget”, suna o notă telefonică transmisă între orele 16:00 și 17:00 pe 18 noiembrie 1942, către unitățile Armatei a 5-a Tancuri. Conform unui cod prestabilit, acest lucru însemna „Atacul de infanterie va fi declanșat pe 19 noiembrie la ora 8:50”.

Asaltul Armatei a 5-A Tancuri

În noaptea de 18-19 noiembrie, soldații Diviziei 1 Cavalerie române au capturat un ofițer sovietic. Acesta le-a spus că în curând, la ora 5:00, va începe o ofensivă de proporții. Următoarele ore urmau să devină un punct de cotitură pentru Wehrmacht și cel de Al Treilea Reich, dar și pentru Armata Română și România.

Pe 19 noiembrie 1942, la ora 8:50, după o pregătire de artilerie ce a durat o oră și 20 de minute, forțele Fronturilor de Sud-Vest și Don au trecut la ofensivă. Focul artileriei a fost îngreunat de ninsoarea abundentă și ceața de dimineață. Din cauza vremii nefavorabile, nu a mai fost executat sprijinul aerian nemijlocit pentru susținerea atacului grupurilor de asalt.

Totuși, dacă condițiile meteo nefavorabile s-au dovedit fatale pentru Operațiunea Marte, pentru Operațiunea Uranus s-au dovedit a fi un factor favorizant în desfășurarea manevrelor. Multe dintre operațiunile ulterioare ale Armatei Roșii se vor declanșa pe vreme nefavorabilă.

După pregătirea de artilerie de 80 de minute, la ora 8:50 unitățile din cadrul Armatei a 5-a Tancuri au atacat pe întregul front. Diviziile din primul eșalon care au atacat în sectoarele de rupere a apărării inamice au întâmpinat o rezistență slabă pe linia dinainte a apărării. Pe măsură ce înaintau în adâncimea dispozitivului inamic, rezistența inamică a crescut și înaintarea infanteriei s-a redus.

Atacul flancului drept al Diviziei 14 Pușcași de Gardă împotriva Diviziei 9 Infanterie (comandată de generalul de divizie Constantin Panaitiu) nu a înregistrat niciun succes, ne spune istoricul rus Alexei Isaev.

Istoricul rus Dmitri Degtev descrie începutul Operațiunii Uranus cu un extras din „Jurnalul acțiunilor de luptă al Armatei 5 Tancuri”: „În timpul nopții, trupele se pregăteau pentru misiune, înainte de atac toți militarii serveau masa și se familiarizau cu misiunea viitoare. La 7:30 a început un puternic bombardament de artilerie asupra pozițiilor inamice. La 7:40 a început distrugerea sistematică a punctelor de foc inamice, combinat cu puternicul bombardament de artilerie.

Sub acoperirea bombardamentului, infanteriștii s-au apropiat de linia dinaintea apărării inamice la 200-300 m. Salvele de aruncătoare de proiectile reactive Katiușa și obuziere grele M-30 de la gruparea de artilerie divizionară au fost deosebit de puternice. La 8:50 focul a fost mutat în adâncimea dispozitivului de apărare inamic, iar unitățile au trecut la atac”.

Cu toate acestea, sovieticii nu au reușit imediat, deoarece focul artileriei a distrus numai pozițiile înaintate ale defensivei române, în timp ce în adâncimea dispozitivului pozițiile lor de apărare au rămas intacte.

Trupele sovietice s-au confruntat cu serioase dificultăți, iar unele unități au sosit foarte târziu în raioanele de plecare la ofensivă. Legătura cu unitățile care înaintau s-a menținut doar prin radio. Rezultatul a fost o confuzie și un haos totale, spune Degtev.

Unele unități de tancuri s-au rătăcit, au pierdut contactul cu infanteria pe care o însoțeau sau au fost lovite de focul propriei artilerii.

În același timp, comandamentul Frontului îi mobiliza constant pe subordonați, cerându-le să înainteze mai repede și să nu se uite înapoi. Între timp, unele unități sovietice au fost contraatacate de români și au suferit pierderi importante. Unități nu au fost în măsură să înainteze deloc, iar un sfert din tancurile sovietice s-au împotmolit în noroi sau au avut defecțiuni tehnice.

Uranus a fost printre primele operațiuni în care au fost introduse în lupte tancuri prevăzute cu dragoare de mine. Din cele cinci tancuri prevăzute cu dragoare de mine, două erau neoperative, iar cele trei vehicule rămase au turtit, și nu curățat, câmpurile de mine. În consecință, patru blindate din Brigada 8 Tancuri au fost scoase din luptă din cauza minelor: două KV, un T-34 și un T-60.

Pierderile cauzate de mine le-au depășit pe cele făcute de focul inamic. Atacul infanteriei era doar preludiul atacului care va fi executat de formațiunile blindate. La ora 13:00 corpurile de tancuri au atins aliniamentul ocupat de infanterie, iar Corpul I Tancuri a primit o zonă de operații pe un front de 8-9 km, iar Corpul 26 Tancuri o zonă de 12-14 km. În total, frontul zonei de operații a celor două corpuri de tancuri era de 20-22 km.

Cele două corpuri urmau să înainteze în linie, dar în momentul introducerii în luptă, defensiva inamică nu era complet străpunsă, iar cele două corpuri abia după ce au eliminat ultimele centre de rezistență din mișcare au început să se îndrepte rapid spre sud.

Atacul Corpului 26 Tancuri a fost cel mai viguros și cel mai puternic. Capabilitățile reduse ale armamentului antitanc din dotarea unităților române sunt evidențiate într-un raport întocmit de ofițerul de legătură pe lângă Divizia 14 Infanterie, menționează Isaev: „Din cauza ceții, artileria nu a dispus de oportunitatea de a executa foc asupra tancurilor și să elimine pătrunderea. Existau doar șase tunuri calibru 75 mm ca mijloace antitanc eficiente, dar din cauza vizibilității scăzute și a superiorității numerice a atacatorului, nu au fost în măsură să o elimine. Batalionul antitanc al Diviziei 22 Blindate a sosit prea târziu și nu a fost în măsură să remedieze situația în timp ce apărarea se prăbușea”.

Glantz admite că asaltul combinat a patru brigăzi de tancuri sovietice însumând peste 180 de blindate a pulverizat apărarea Diviziei 14 Infanterie (comandată de generalul de divizie Gheorghe Stăvrescu). Dacă ne gândim că divizia dispunea doar de șase tunuri AT cal. 75 mm, este ușor de imaginat ce șanse de reușită avea unitatea românească în fața acestui tăvălug. Nu este clar însă dacă întreaga defensivă a diviziei a fost pulverizată sau s-a străpuns dispozitivul de apărare a 1-2 regimente.

Sursele românești menționează trei relatări contradictorii în privința unităților din cadrul Armatei a 3-a al căror sector a fost străpuns de asaltul sovietic.

Astfel, inițial, un raport arată că atacul sovietic a „zdrobit” Regimentul 89 Infanterie și un batalion din Regimentul 7 Dorobanți din Divizia 13 Infanterie (comandată de generalul de brigadă Gheorghe Ionescu-Sinaia) în zona Kletskaia.

În altul se menționează că „...în trei zile de luptă (19, 20 și 21.11), inamicul n-a reușit să rupă frontul decât la un singur regiment (Regimentul 89 Infanterie) din Divizia 13 Infanterie și la două regimente din Divizia 14 Infanterie (Regimentul 13 Dorobanți și Regimentul 39 Infanterie) din Divizia 14 Infanterie în zona Serafimovici. O ultimă versiune menționează Regimentul 89 Infanterie din Divizia 13 Infanterie și Regimentul 13 Infanterie din Divizia 14 Infanterie. Deci, exact cele două divizii care aveau cel mai mare deficit de efective în urma luptelor anterioare.

Iată cum era descrisă desfășurarea evenimentelor din după-amiaza respectivă în „Jurnalul acțiunilor de luptă al Armatei a 5-a Tancuri”: „În adâncimea apărării și în special pe flancul drept, în zona cotei 228 au rămas puncte de rezistență care au deschis focul asupra unităților care înaintau. Rezistența inamicului era puternică în special în zona cotei 228, la sud de fermele de la Balșoi, Klinovîi, Cota 223, ferma Verhne-Fomihinski. Divizia 14 Pușcași de Gardă a întâmpinat cea mai puternică rezistență în sectorul frontal și a înaintat doar cu flancul stâng în timpul zilei… Regimentele 437 și 450 Pușcași au fost oprite de puternica rezistență inamică din zona fermei Ust-Medveditski, unde s-au luptat toată noaptea împreună cu unitățile Corpului 1 Tancuri și cu ale Corpului 8 Cavalerie”.

Descoperă radiografia Bătăliei de la Stalingrad, o luptă crucială istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numărul 53 al revistei „Historia Special” (revista:special/53), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 22 decembrie 2025 – 21 martie 2026, și în format digital pe paydemic.com.